Dragi prieteni, traiesc o drama. O poveste de dragoste rara, cum putine dintre femei au parte la viata lor, dar care, poate nu va vine sa credeti, nu este altceva decat o drama. Iubesc, dar nu pot sa ma bucur de iubirea mea; sunt iubita, dar nu pot sa ma bucur de iubirea lui. Si asta pentru ca atat eu, cat si el, suntem prinsi, incorsetati in cate o casnicie care, departe de a ne oferi acea pace si calda desfatare pe care trebuie sa o ofere o casnicie celor doi parteneri, nu ne ofera decat nervi, stres, tensiuni, suparari, frustrari, dezamagiri si insatisfactii. Casnicie din care nu putem (sau cel putin nu am putut pana acum; ramane de vazut ce va mai fi de acum inainte) evada in niciun fel. De fapt, cred ca mai aproape de adevar ar fi fost daca as fi spus "puscarie" in loc de "casnicie", atat de chinuitoare a ajuns sa mi se para viata aceasta...

Am cunoscut-o pe Iolanda printr-o prietena comuna, in urma cu doi ani si jumatate. Auzisem numai lucruri bune despre ea: ca este o gospodina grozava, ca este serioasa si credincioasa, ca este o femeie de casa nemaipomenita. Si cum eu exact asta imi doream, anume sa dau peste cineva ca ea, de incredere, ca sa ma asez la casa mea, mi-am frecat palmele de satisfactie! Am sunat-o si am invitat-o la o cafea, iar ea, pusa in tema de prietena noastra comuna, a acceptat. Ne-am vazut in chiar seara cu pricina, ne-am placut reciprioc din prima clipa, iar peste nici jumatate de an eram deja casatoriti! Abia dupa aceea aveam sa realizez, treptat, ca facusem greseala vietii mele, dar a trebuit sa mai treaca inca un an si jumatate pana sa pot sa o indrept...

Cand ne-am casatorit, Iolanda, care era tesatoare la o firma de confectii, avea 27 de ani, iar eu, tehnician dentar, 29. Ea mai fusese maritata de doua ori, eu niciodata. Mi-a spus ca de fiecare data se pripise, ca nu ii cunoscuse prea bine si ca se maritase mai mult de gura parintilor. Abia ulterior avea sa constate ca ambii soti o exploatau la maxim si o terorizau, tratand-o – dupa spusele sale – ca pe o sclava, nicidecum ca pe o consoarta. Cum insa n-am inteles exact la ce se referea cand vorbea de “exploatare”, m-am marginit la a o compatimi si a inchide un subiect dureros pentru ea. Stiam ca, desi o cunosc numai de 6 luni, eu o iubesc, o voi respecta si o voi trata intotdeauna cu respect si omenie, ca pe jumatatea mea.

Dragi cititori, am ajuns la limita rabdarii, sunt in pragul disperarii, nu mai suport. Scriindu-va, pe de o parte sper ca in felul acesta am sa mai elimin din furia pe care o inabus zi si noapte, de peste sapte ani, iar pe de alta doresc ca alte femei aflate in situatia mea sa afle ca nu sunt singurele nefericite. Mai sunt si eu, care traiesc cel mai negru cosmar posibil alaturi de sotul meu... Dar hai mai bine sa vedeti cum stau lucrurile, ce se intampla, concret, in casa noastra.

M-am maritat cu Ludovic in urma cu ceva mai mult de sase ani. M-am maritat pentru ca il iubeam si simteam ca si el ma iubeste. In afara de asta, era si timpul sa o fac, pentru ca totusi nu mai eram o pustoaica; aveam deja 36 de ani si, ca majoritatea femeilor, imi doream copii. Iar alesul meu parea omul potrivit, un barbat de casa bland, dar totodata puternic, in stare sa fie alaturi de sotia lui la bine si la rau. Nu aveam insa de unde sa stiu ca, dincolo de dragostea ce-mi purta, acest barbat avea sa ma terorizeze nonstop, pana cand ma va aduce in situatia de a-mi pune, la propriu, streangul de gat!

Numele meu este Mihai S, am 55 de ani si sunt mecanic auto la o baza de taximetre. Am fost casatorit timp de douazeci de ani, dupa care am divortat din cauza infidelitatii sotiei. In urma cu jumatate de an m-am recasatorit, pentru ca dupa numai trei luni sa fiu nevoit sa divortez din nou, de data aceasta din cauza mea. De fapt, despre asta si vreau sa va povestesc, despre scurtul meu mariaj cu Corina.

Corina era si este visul oricarui barbat. Are 33 de ani, dar arata mai bine ca multe femei de 25. Are o fata prelunga, ca a grecoaicelor din antichitate, un par blond ca floarea soarelui, si niste buze groase, carnoase, din care nu e om sa nu-si doreasca sa se infrupte macar o data. Iar corpul…

Numele meu este Doru L. Am 50 de ani si locuiesc in Capitala, unde m-am si nascut. Privind in urma, pot spune ca am avut o viata frumoasa, cel putin pana la un punct. Oarecum obisnuita, dar pana la urma frumoasa in banalitatea ei. Am mers la scoala, la liceu, la facultate, la serviciu; am iubit si am fost iubit, am urat si am fost urat. Mi-am gasit aleasa inimii si m-am casatorit cu ea pe cand aveam 30 de ani. Ea se numeste Raluca si avea, la data casatoriei, noastre 25 de ani. Intre noi s-a consumat o iubire ciudata, cu momente de pasiune arzatoare, dar si cu clipe de nepasare totala. In final, cele din urma le-au covarsit pe primele si s-a ajuns la despartire. Ceva neiesit din comun, s-ar putea spune la prima vedere. Insa nu-i deloc asa. Modul in care s-a ajuns la aceasta despartire l-ar lasa cu gura cascata chiar si pe unul care crede ca le-a vazut si le-a auzit pe toate la viata sa...