Ma uit cu la ea cu pofta. As musca din ea ca dintr-un mar. E tanara si proaspata. Sau, cum zice un  amic citit, e brudnica si pempanta. E o papusa. Emana viata prin fiecare por al corpului croit dupa tiparul zeitelor grecesti. Iar cand rade, zici ca se deschid portile raiului, nu altceva. Are o dantura perfecta, care completeaza o aparitie perfecta. Nu ma pot retine a ma intreba cum de calatoreste cu tramvaiul 1. La cum arata, daca ar iesi la pas pe bulevard, in cinci minute ar gasi puzderie de fanti gata sa ii puna lumea la picioare. Si ma mai intreb ceva, dar nu ca mai inainte, cu curiozitate, ci cu uluiala: ce e cu  putoiul ala langa ea? Ala e iubitul ei? Imposibil.

E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina trenul, sa ma urc in el, sa ma duca acasa, sa ma bag in pat si sa dorm cateva ore neintors. Dar mai am de asteptat mai bine de o jumatate de ora pana atunci. E foarte cald, ceea ce face ca timpul sa para ca trece chiar mai greu decat trece. Limbile vechiului ceas de pe perete par ca s-au oprit locului.

Au venit sarbatorile. Magia lor pluteste in aer. Spiritul e cu noi. Oamenii sunt mai buni, mai atenti unul cu altul. Prietenii isi dovedesc sau redovedesc afectiunea, rudele certate arata conciliere, strainii isi fac noi cunostinte. Si cu totii, indiferent de gradul de rudenie sau de amicitie, isi fac daruri. Niciodata nu m-am dat in vant dupa o astfel de indeletnicire, am lasat-o pe sotia mea sa se ocupe de acest aspect ingrat al sarbatorilor, axandu-ma pe partea cu vinul de buturuga si carnea de porc. Si anul acesta procedez la fel.

De cum a dat caldura, baietii de gasca din zona se aduna, zi de zi, in parculetul din spatele blocurilor, cu berica in fata. O iau asa, la botul calului, adica din picioare. Nu stau jos, dintr-un motiv cat se poate de simplu: nu au unde sa stea. Sticlele le tin pe capotele masinilor parcate acolo, cojile de seminte le scuipa peste tot, in jur, iar, de discutat, discuta despre fotbal si femei. Nu au taine oamenii.

Ma integrez, mai mult din curiozitate decat din placere, grupului si intru in vorba. Vorbim noi ce vorbim, cand deodata atentia ne este atrasa de un cuplu de tineri, la vreo 18 ani, care se saruta pasional langa o rulota ce zace de cand lumea in micuta parcare dintre blocuri. Dupa sarutari, cei doi trec la masaj erotic. El o apuca de sani si i-i framanta bine, cu ambele maini, ca pe aluatul de gogosi. Ea il ia de fese si-l trage inspre ea, de parca ar vrea sa il bage cu totul inauntru. El se intoarce spectaculos si o lipeste de rulota, impingandu-se cu membrul in ea. Ea geme de placere, dar rezista atacului. Sunt excitati rau, se vede pe ei.

Sunt blazat. Rece. Golit de sentimente. Nu simt nimic. Nu traiesc. Inspir si expir, dar nu traiesc. Am nevoie de ceva care sa ma faca sa simt ca traiesc. Sa ma umple. Vreau sa fiu umplut.

Privesc in jur. Fiecare cu ale sale. Fiecare se grabeste undeva, fiecare are o treaba pe undeva. Nu e timp de pierdut. Nimeni nu se sinchiseste de nimeni. Pe nimeni nu intereseaza de nimeni. Nimeni nu vede nimic.

Observ o gura de canal in mijlocul unui scuar dintr-o intersectie semaforizata. Din canal ies aburi, semn ca inauntru sunt tevi de apa calda. Capacul e putin dat intr-o parte, semn ca inauntru exista viata. Iar de jos se aud voci, semn ca viata vine din oameni.