"Eu nu sufar de nebunie, eu ma bucur de ea in fiecare clipa.."

Ne aflam in autobuzul 102, in drum spre Arena de Sud, cand, deodata, un zbierat incredibil sparge tacerea: "Rusine!" Ne uitam in jur, incercand sa il identificam pe cel ce l-a scos, dar nu reusim. Calatorii privesc buimaci unul la altul, dar nimeni nu pare a fi afectat. Ne prefacem si noi ca nu s-a intamplat nimic, urmarind in oglinda ceea ce se intampla in spate. Nu trece mult si auzim un alt tipat, la fel de infiorator precum cel de mai inainte: "Rusine! Rusine sa va fie!". De data asta, insa, l-am vazut. E un baiat la vreo 25 de ani, imbracat destul de frumos, care la o privire rapida pare normal. Imediat dupa urlet, se face si el ca se uita in jur, sa afle cine a zbierat. Nu ii mai tine insa figura. Ne apropiem incet, il apucam de brat si ii soptim la ureche: "Tu mergi cu noi!"

- Ce vreti de la mine? ne intreaba el dupa ce coboram.
- Vrem sa stim totul despre tine! ii raspundem, lasandu-l mut.
- Ca ce chestie?
- Uite asa, fara un motiv anume. Ne plac oamenii care tipa pe ascuns in autobuz. In special cei care tipa "Rusine!"
- Daaa? Atunci sunt omul vostru! Ca eu tip asa in mod frecvent.
- Foarte frumos. Dar de ce faci asta? Ce obtii, in afara oprobiului public?
- Care oprobiu, ca nu ma stie nimeni?!
- Poate nu te vede, dar te condamna si te injura in gand. E lumea obosita, indispusa, vine de la serviciu, dupa o zi de multa munca pe bani putini si nu-i arde de zbierate in autobuz. Nu i-ai vazut pe muncitorii aia doi in salopete, care dormeau, cum au sarit din scaun cand ai strigat?
- Ba da. Abia m-am abtinut sa nu izbuncesc in ras. Mi-am muscat buza la sange... Hahaha...
- Bravo tie! Daca daca veneau la tine si iti scapau doua-trei capace peste urechi, ce te faceai atunci?
- Aiurea... Doar nu stateam sa ma pocneasca mizerabilii aia? Imediat ripostam. Ii dadeam cap in cap, ca pe berbeci, de nu se vedeau.
- Pe noi de ce nu ne-ai dat?
- Pentru ca nu mi-ati scapat niciun capac...
- Stai, ca nu am terminat cu tine. Suntem abia la inceput. Inca nu esti scutit...
- Hai, mai, da-o incolo de treaba, ca ma mai uit si eu la om. Nu sunteti voi d-aia...
- Intr-adevar, nu suntem d-aia, suntem d-aialalti... Spune-ne de ce ai urlat.
- M-am descarcat si, in acelasi timp, m-am si distrat.
- Ciudat maniera de a te distra. Stii cine urla asa, ca tine, fara motiv? Nebunii! Tu esti nebun?
- Da.
- Si nu te doare asta?
- Nicidecum. Eu nu sufar de nebunie, eu ma bucur de ea in fiecare clipa...

"La biserica am pierdut timp admirand mizeria si fatarnicia in toata splendoarea lor..."

Ne aflam in Arena de Sud, sau Sud-Arena, cum o numesc cunoscatorii, asezati la o masa retrasa a localului de langa terenuri, cu cate o bere in fata. E drept, venisem cu alte ganduri la stadion, dar, daca ne-a iesit in cale acest nebun, cum singur recunoaste ca este, parca e pacat sa ratam ocazia e a-l baga in site, nu? Din cate ne-a dezvaluit, se numeste Horatiu si lucreaza ca vanzator la un raion de articole menaj din cadrul unui supermarket. Este foarte nemultumit de ceea ce face si de cat castiga, de unde si ura fata de sistem, in general, si de semeni, in particular. Pe langa mizantrop, mai este si xenofob si misogin, ceea ce il face si mai simpatic in ochii nostri...

- Deci, Horatiu, te simti dezamagit de oameni...
- O, da... Asta daca mai exista oameni, ca e o diferenta intre oameni si lume. Lumea e multimea pe langa care trecem zi de zi, fara sa o bagam in seama. Oamenii sunt cei care fac ceva, altceva decat a ingurgita, a excrementa si a se imperechea, care lasa in urma ceva care ii diferentiaza de animale.
- Inventatorii?
- Nu neaparat. In ziua de azi, e foarte greu sa mai inventezi ceva. Sunt semeni care se ocupa cu asa ceva. Nu la ei ma refeream. Ma refeream la indivizii care ies din anonimat prin modul in care se poarta, care gasesc ii ei resurse de a se manifesta altfel decat restul gloatei, de a infaptui lucruri pentru care merita sa fie numiti oameni.
- Crestinii?
- Nu, nici ei. De fapt, ce este acela un crestin? Un individ care merge la biserica? Nu. Acela nu e altceva decat un om care vrea sa se stie despre el ca este superior celorlalti. Vazandu-l intrand in biserica, lumea il catalogheaza aprioric ca fiind bun, dar el poate fi un nenorocit. De fapt, chiar asa si sunt multi dintre ei...
- De unde stii? Mergi la biserica?
- Am mers o vreme, acum insa am renuntat. Nu am invatat nimic acolo. Doar am pierdut timp admirand mizeria si fatarnicia in toata splendoarea lor.
- Adica?
- Femei care acum se spovedesc si peste un minut ies din naos blestemand si injurand... Barbati care cad la matanii, aprind lumanari, dar tin cate doua-trei amante in acelasi timp... Tiganusi pusi la cersit de parinti ce locuiesc pe picior mare... Lucrurile astea, mie, unul, imi repugna si ma umplu de scarba. Mai bine stau acasa sau merg pe stadion.
- Pe stadion? Ce sa faci acolo? Sa te uiti la o partida sau faci miscare?
- Sa ma uit la spectatorii care se uita la partida. Sunt fascinanti.
- In ce sens? Prin ce se fac fascinanti?
- Prin tot ceea ce fac... Stadionul a ramas unul dintre putinele locuri in care indivizii se manifesta deschis, natural, asa cum sunt ei: beau, mananca, scuipa, injura, rad si plang. Pe scurt, traiesc.
- Si te incanta sa ii vezi scuipand?
- Nu, ma incanta ideea de a ii vedea asa cum sunt, nu ascunsi dupa mastile pe care le poarta in mod curent. Abia acolo, vazandu-i in elementul lor, realizezi ce sunt ei de fapt: nimicuri. Nu degeaba li se spune neispraviti, golani sau animale.
- Daca nu iti place, atunci de ce te mai duci?
- Pai, nu ma mai duc nici acolo...
- Acolo nu, acolo nu... Cu ce iti umpli timpul liber? Ce faci cand nu ai ce face?
- Vorbesc cu mine insumi. Meditez. Filozofez. Incerc sa ma detasez, sa ma eliberez.
- De ce sau de cine?
- De toti si de toate.
- Si reusesti?
- Uneori da, alteori e mai greu... Depinde...

"E lumea plina de animale care isi spun oameni..."

Horatiu este un tip sictirit. Scarbit. Blazat. Putine lucruri il incanta, putine lucruri il scot din raceala cu care priveste societatea. Nu are prieteni, nici iubita. Nu a avut niciodata si nici nu va avea vreodata. Pentru el, femeia nu e altceva decat o terminatie a barbatului, o anexa in care isi depoziteaza surplusul de energie sau il dejecteaza pe cel de materie. Nu are incredere in institutia matrimoniala, nici macar in iubire. De fapt, dupa cum marturiseste, nici nu stie ce e aceea iubire.

- Horatiu, ai trait 25 de ani si nu ai aflat ce e iubirea.
- Mare scofala! Altii traiesc o viata fara sa afle. Parintii mei, de exemplu, s-au luat fara sa se iubeasca. Si au convietuit ani la rand fara dragoste. Deci se poate si fara.
- Da, dar daca ai sti ca e mai bine cu, nu ti-ai dori dori sa o intalnesti?
- La ce folos?
- Te-ar ajuta sa te apropii de semeni, sa nu mai fii atat de distant si respingator fata de ei
- Nu ati inteles inca? Atunci va repet: nu-mi pasa de oameni! Chiar ieseam ieri de la metrou si ma uitam la puhoiul din jur. Nimeni nu imi spunea nimic. Imi era indiferenta acea multime de indivizi. Ma gandeam: daca ar da o bomba acum si ar muri toti, nu as simti nimic, nici un regret; ba, dimpotriva, m-as bucura la gandul ca a mai scapat planeta de o gramada de viermi...
- Acei viermi sunt semenii tai. Pentru unii dintre ei insemni ceva; unii poate chiar te iubesc. Nu-ti pasa de asta? Nu poti face un efort, sa inceri sa ii iubesti si tu?
- Ce inseamna sa iubesti oamenii?
- Sa ii accepti asa cum sunt. Sa nu ii judeci. Sa descoperi ceva frumos in fiecare dintre ei.
- Am facut asta. Fara rezultat, insa. Cum sa vad ceva frumos in oameni, cand majoritatea lor sunt urati? Grasi, umflati, pociti, schilozi, handicapati... Tot felul de animale isi spun oameni.
- Ce-ai face daca ai avea puterea?
- As schimba lumea de la A la Z.
- Bine, dar decat sa schimbi o lume intreaga, nu e mai convenabil si mai la indemana sa te schimbi numai pe tine insuti?
- Adica sa intru in linie? Sa ma inregimentez?
- Nu chiar. Poti ramane asa cum esti, acolo unde esti. Numai sa iti schimbi optica vizavi de ceilalti.
- Greu de crezut. Ma cunosc suficient de bine pentru a afirma asta.
- Si atunci, preferi sa faci pe nebunul? E mai bine asa?
- N-as spune, dar e mai comod. Si distractiv.

"Daca v-as spune secretul meu, ar insemna ca mai apoi sa va omor..."

Din cele discutate cu Horatiu, ne dam seama ca este irecuperabil. Uraste multimile, dar uraste, si mai abitir, minoritatile. Nu poate suferi ungurii, evreii, tiganii, handicapatii, medaliatii, liderii, copiii si femeile. Ne intrebam cum se cuporta pe el insusi. Nu gasim un raspuns valid, asa incat il intrebam direct, fara ocolisuri:

- Horatiu, cum te suporti?
- Adica?
- Ce vezi cand te uiti in oglinda?
- Ceva care respira si misca. O fiinta.
- Ce fel de fiinta? Un om sau un animal?
- Nu stiu, si nu ma intereseaza. Ca sunt om sau animal, nu tot acolo ajung pana la urma?
- Acolo, unde?
- De unde am venit.
- Te-ai intrebat vreodata de unde ai venit, si de ce ai venit, care e rolul tau pe aceasta planeta?
- Da, si am gasit si raspunsul.
- Anume?
- E secret. Daca vi l-as spune, ar insemna ca mai apoi sa va omor...
- Bine, atunci nu ni-l spune...

Din aceeasi categorie:

Handicapații

"Fiecare are ceva pentru care ar ucide. Numai ca nu toti o arata atat de evident..."

O zi de iarna neasteptat de calduroasa scoate oamenii din casa si ...

Citeşte mai mult...

Obsedaţii

"Diana nu m-a mintit niciodata. Numai m-a amagit zece ani, atata tot......"

Ne aflam intr-un magazin de reprezentanta al unuia dintre cei trei mai oper...

Citeşte mai mult...

Încuiații

"Sunt genul de om retras, care nu antureaza cu oricine..."

Nu aveam de gand sa vorbesc cu cineva, nici sa scriu ceva. Eram chiar grabit si ocupat. Dar ...

Citeşte mai mult...

Abandonaţii

"Imi pare rau, hamuri de copii nu am"

"Unirea Shopping Center" e, la orele pranzului, un adevarat furnicar. Un loc spre care afluieste grabit un puhoi ...

Citeşte mai mult...