In zona ansamblului de blocuri "Hatisului", copiii sunt toti buni prieteni, au gasca lor si se distreaza grozav. Dintre ei insa, unul este, de la o vreme, cam abatut. Florin, un baietel cret, de 11 ani, ramas de la nastere doar cu tatal sau, a avut nesansa ca acesta, dupa ani intregi de amar si penitenta, sa aduca o femeie acasa. Si de atunci, de cateva luni, bietul Florin traieste un cosmar din care nu este chip sa se trezeasca.

La orele amiezii, intr-o garnitura a metroului bucurestean, urca, la Universitate, mama cu fiica. Mama are aproape 30 de ani, poarta haine taranesti si afiseaza o atitudine smerita, de om simplu, cu fata comuna. Fiica nu are mai mult de doi anisori, e infofolita intr-o multime de vesminte rustice multicolore, ponosite si destramate, si tine in brate un biberon cu lapte. Ea este plimbata prin vagon intr-un carucior imens, vechi si uzat, in care, pe langa ea, ar incapea lejer alti 2-3 copilasi si care scoate un scartait ingrozitor, ce acopera glasul rotilor de tren.

In tribuna a II-a, undeva, destul de departe de galeria Rapidului, se afla nea Badiu, un pensionar care nu lipseste de la nici un meci din “Giulesti”. Fanatic suporter al “visiniilor”, batranul, cunoscut totodata de microbisti ca un impatimit al alcoolului, este acum sucarit rau: e pauza si “baietii” nu au reusit sa le inscrie studentilor bucuresteni nici macar un gol. “Pai cum, mai, tata? Va chinuiti cu o echipa de doi bani? Cu gioarsele astea?...” bombane omul nemultumit si mai trage o dusca de vodca. Dar un amic de-al sau, tot pensionar, numit nea Banloc, il mai tempereaza: “Ai rabdare, nene, ca mai e o repriza de joc! Nu s-a terminat!” Si asa, in suduielile lui nea Badiu si in dojenile lui nea Banloc, incepe repriza a doua.

Rapidul ataca, ataca, dar nu marcheaza. “Baietii” domina haotic, fazele clare de poarta sunt putine, iar ocaziile clare de gol lipsesc cu desavarsire. “Haideti, ma, adormitilor! Treziti-va odata!” urla batranul inciudat, apoi ii da un cot vecinului: “Ce dracu’ fac astia, ma? Nu misca deloc! Ma umplu de nervi!”, insa acesta e cat se poate de calm: “Stai, dom’ne, ca mai e timp! Trebuie sa cada golul, asculta la mine!” Si chiar atunci, parca pentru a prevesti golul salvator, Sumudica rateaza singur cu portarul, facand un stadion intreg sa exclame dezamagit: “Oooo!” si pe batranul suporter alcoolic sa huiduie cat poate: “Huo! Huo!” si sa mai bea niste vodca.

Unic fiu al unei familii de intelectuali, Marc Savoiu a beneficiat de o educatie aleasa si de o grija exagerata din partea parintilor. Crescut, vrand-nevrand, ca un baiat mamos, Marc s-a trezit, la 19 ani, ca are un complex de inferioritate, o jena exagerata in fata fetelor. Constient de cruda realitate, el a incercat sa-si invinga timiditatea excesiva, dar, cu toatea acestea, mare lucru nu a reusit, tot nu stie cum sa abordeze o tanara, nu se bazeaza sa poarte o discutie fara sa se fastaceasca si, mai ales, nu are curajul de a incerca o apropiere, motiv pentru care, de la o vreme, a luat in serios sfaturile date de un amic de-al sau si a apelat la diverse mici trucuri pentru a intra in gratiile fetelor.

Unul din aceste tertipuri este cat se poate de banal. Suit in autobuz, Marc Savoiu, desi are abonament pe toate liniile, valideaza o calatorie suplimentara, separata, apoi asteapta, sperand ca vreo fata sa fie prinsa de controlori fara card de calatorie. Lucru care se si intampla de altfel, joi dimineata, atunci cand in 330 da navala o armata de controlori nervosi, pusi pe fapte mari.

In autobuzul 313, venind dinspre Splaiul Unirii si indreptandu-se catre Berceni, se afla un grup de trei tineri: doua fete si un baiat. Una dintre ele, bruneta, se tine de bratul lui intr-un mod care tradeaza intimitatea, iar cealalta, roscata, se tine de ea. Discuta cu totii amical, glumesc, rad, pana cand tipul spune un banc deocheat. Atunci, bruneta se bosumfla brusc, ii da drumul la brat si-i zice: "Sa-ti fie rusine! Nu ma asteptam la asa ceva din partea ta! Ar fi mai bine sa cobori, nu vreau sa te mai vad!" si-i intoarce spatele.