Coada mare la bilete, sambata, la telefericul care circula din Busteni la cabana Babele; multa lume vrea sa ajunga sus, pe crestele Bucegilor. Nu e insa si cazul unei femei durdulii, mignone, cam la 45 de ani, care, in fata insistentelor familiei, e pe cale sa faca o scena. Cei doi copii ai sai - un baietel cret, blond, de vreo 10 ani si o fetita ceva mai mica, tot blonda si creata -, impreuna cu barbatul ei - un om tare simpatic, mic de statura, cu o plesuvie avansata si un nas viril -, incearca s-o convinga sa urce, dar ea o tine una si buna: “Nu, nu, nu!” Cu groaza intiparita pe figura de gospodina priceputa, femeia bate din picioare ca un tanc rasfatat si striga: “Nu mai insistati, ca nu ma sui nici moarta! Mi-e frica! Lasati-ma in pace!”
Cei trei nu renunta totusi. Pe masura ce se apropie de casa de bilete, ei isi intensifica eforturile: “Hai, mama, te rugam! Nu fi rea!” “Hai, nevasta, fa-mi placerea, ca diseara ti-o fac si eu!” si in final, femeia cedeaza si e nevoita sa accepte: “Bine, fie, daca v-ati pus toti cu gura pe mine!” Astfel, cei mici sar pe ea si o pupa: “Mersi, mami! Esti o scumpa, mami, te iubim! Sa vezi ca nu patesti nimic!”, iar cel mare, adica sotul, o asigura: “O sa tii minte ziua asta...” si o linisteste complet: “Cazuri precum cel din Franta, de anu’ trecut, cand a cazut telecabina aia, sunt extrem de rare!”
Peste vreun sfert de ora, cand ii vine randul, familia, in efectiv complet, se imbarca. Inainte de a intra in cabina, femeia isi face cateva cruci mari: “Doamne ajuta! Nu ne lasa!”, apoi, impinsa de la spate de barbat, paseste inauntru. Copiii se reped sa prinda locuri la geam, durdulia se lasa pe vine, la picioarele lor, ca sa nu vada nimic, iar sotul sau, mandru ca un cocos, zice: “Mie nu mi-e deloc teama, n-am emotii!” Insotitorul de bord, un plavan cat usa, anunta: “Atentie! Pornim!” si telecabina se pune in miscare pe fir.
In prima parte a calatoriei, toate bune si frumoase: lumea admira peisajele de vis, evenimente nedorite nu sunt, telefericul aluneca liniar spre Babele, dar la primul stalp de sustinere, cand are loc o accelerare urmata de o cadere libera, femeia mignona, ingrozita, urla cat poate: “Doamne! Ne prabusim!”, starnind rasul tuturor, in frunte cu sotul ei. “Taci, nevasta, ca nu-i nimic! Esti ridicola!” o pune omul la punct, “Mai bine ridica-te de acolo sa vezi capra neagra!”, insa ea face un semn, disperata, ca nu vrea sa vada nici o capra, si se pune pe rugaciuni: “Dumnezeule mare, fii cu noi, ai mila de noi!”
Cu timpul, ceilalti turisti se obisnuiesc cu ea si nu o mai baga in seama, insa, la un moment dat, imediat dupa ce fiinta panicata tipa: “Vai, mi s-au infundat urechile!”, baietelul sau are proasta inspiratie s-o minta, spunandu-i: “Pai, gata! Am ajuns! Scoala-te!”, iar ea il crede si, odata sculata in picioare, priveste pe fereastra in jos si spune cu o voce sfarsita: “Mi-e rau! Vomit!”
Pe faza, insotitorul de bord, obisnuit cu astfel de situatii, ii intinde o punga de plastic si femeia debordeaza sub privirile incarcate de mila, dar si repros, ale tuturor. “Ia uite-o pe-asta!” exclama scarbit un tanar smecheros, cu rucsac pe spate, “Imi strica ziua, mi-a intors stomacul pe dos!”, noroc ca tovarasul sau, ceva mai intelegator, ii ia partea fricoasei si il calmeaza: “Ei, lasa ca nu-i mare lucru, e doar voma! Nu te mai uita la ea! Se putea intampla oricui!” Si fara alte incidente notabile, calatoria continua.
Momentul critic, de cumpana, pe traseu se consuma cu putin inainte de ultimul stalp de sustinere, cand, din cauza unui gol de aer, telecabina incepe sa se balanseze foarte tare, iar femeia face o criza de isterie si se pune din nou pe urlete: “Doamne, cadem!” Dupa aceea, o scurta pana de curent face telecabina sa se opreasca si, disperata, simtind ca nu mai avanseaza, tipa: “Ah, s-a blocat? Doamne, de ce nu mai merge?” Atunci, scos si el din sarite, insotitorul o someaza: “Doamna, calmati-va, ca altfel va dau jos!”, dupa care zambeste si adauga: “Glumeam, v-ati dat seama!”
Dar e prea tarziu, caci, luand amenintarea in serios, isterica mai apuca sa zbiere la barbatul ei: “Auzi, vrea sa ma arunce de aici! Nu-l lasa, te rog!”, isi duce mana la piept si zice: “Inima! Ma inteapa inima!” Apoi, intr-o clipa, cade lata. Salvarea vine de la o pasagera amabila, care scoate de undeva niste otet si-i da pe la nari. Femeia simte mirosul intepator, se trezeste la viata si intreaba: “Ce-am patit? Am facut infarct? Am murit?” “Nu, ati lesinat doar!” ii raspunde insotitorul pe un ton foarte sobru, fiindca, si-a dat seama ca individa nu stie de gluma, apoi adauga: “Gata, a trecut! Haideti sus, ca am ajuns la Babele!”
Sprijinita de sot si copii, femeia iese din telecabina, dar mersul ei e nesigur, picioarele ii tremura. “Ma, mama, ce naiba, te-ai facut de ras!” o dojeneste baietelul, iar fata e si mai rautacioasa: “Da, si ne-ai facut si pe noi de ras!” Singurul mai bland si intelegator este, de data asta, barbatul, care o incurajeaza: “Lasa, nu fi suparata! Bine ca a trecut!” si-i strecoara apoi in soapta: “Mai e si coborarea si asta a fost totul!”, dar, atenta, mignona fricoasa aude si le comunica celor trei pe un ton aspru, rastit, ca sa le fie clar: “S-o credeti voi! Eu de aici nu mai cobor decat pe picioarele mele!”, dupa care adauga: “Am auzit ca pe Jepii Mici e un traseu nu prea dificil. In 5-6 ore suntem jos...”
Din aceeasi categorie:
"Ce-ai, mami, de ce dai?"
In autobuzul 311 sunt asezate, pe doua scaune alaturate, in partea din fata, mama si fiica. Mama are vreo 40 de ani si e genul de femeie dura, cu tras...
O rablă nu pornea în concediu
El urca stapan pe sine la volan; ea - in dreapta lui. Au o Dacie albastra, veche de cand lumea. In spate - bunica si cei doi copii. Portbagajul - plin...
Entuziasm neîmpărtăşit la vederea lui Cărtărescu
Vineri, ora 10.00, soseaua Stefan Cel Mare. Un tramvai 1 albastru, dintr-acela, la care trebuie sa apesi pe buton ca sa ti sa se deschida usa, e oprit...
Blestemul iubirii
"Hai noroc, Petcule!" "Ai noroc ca te cunosc, Pavele!" Astfel se saluta doi oameni la vreo 35 de ani cand se intalnesc, vineri seara, in fata la Cocor...
TINETI MINTE!