gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri29032024

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Limba în ureche

Evaluare: / 2
1

Patru baieti si patru fete ies in fuga din liceul "Mihai Viteazul" si se urca in tramvaiul 55, care e aproape gol. Se asaza toti pe scaune, dar nu oricum, ci doi cate doi, fetele in bratele baietilor. Privindu-i, iti poti da seama ca formeaza o trupa de soc. Doi dintre tineri au parul din cap prins in cate o coada lunga, un al treilea are chiar doua cozi(!), iar al patrulea e punkist clasic, cu cercel in ureche si creasta ca de cocos. In rest, au maieuri tipatoare fara umeri, par din belsug la subsuori, blugi jerpeliti inscriptionati obscen in engleza, sosete lipsa si espadrile. Fetele sunt parca trase la indigo: par scurt, o banda de material in jurul sanilor, buric expus, eger-colant-strech de diferite culori (de la roz la turcoaz), sandale tip plasa, unghii vopsite in mov sau negru(!).

Deci se asaza pe perechi. Nimic rau pana aici, doar ca imediat ce tramvaiul se pune in miscare, incepe "agitatia". Astfel, intre doua cascade de tipete si rasete colective, determinate de spiritele flacailor, se face liniste si, ca la comanda, cu totii incep sa se "foiasca" pe scaune. Se ating, se mangaie si se pipaie peste tot, se saruta pe gat, ceafa, pe gura, pe nas, in urechi. Apoi se pun din nou pe ras, reincep harjoneala, si tot asa. Dar iata ca doi musafiri nepoftiti la distractie intervin in joaca copiilor. O femeie intre doua varste, mai precis ultimele, i se adreseaza uneia dintre perechi: "Mai, voua nu va e rusine sa faceti asa ceva in tramvai? Nu va jenati deloc?" Fata respectiva aude si, ca sa demonsreze ca nu, nu se jeneaza deloc, ii arunca femeii o privire dispretuitoare, dupa care isi ascunde efectiv toata limba in urechea baiatului, care se scutura de fiori: "Oooooh! Ce-mi faci ?! Ma umpli de saliva si ma exciti!" Batranul ce se afla langa femeie se indigneaza, dar le vorbeste cu blandete, folosindu-se de vorbe frumoase: "Mergeti acasa, copii. Acolo va puteti carlani, in voie, cat poftiti. Nu e frumos sa va zgandariti aici, ca va vede lumea."

Ca la un semnal, limbile se trag din urechi, de pe gaturi sau din alte orificii, mainile se retrag de pe diferite parti moi (sau tari...) si toti isi indreapta privirile spre cel care a indraznit sa le strice cheful. Baietii se decid pe loc sa-l puna la punct pe varstnic, asa ca replicile lor usturatoare se intrepatrund: "Bai, bosorogule, tu n-ai fost ca noi, nu stii cum e sa ai in tine chemarea tineretii, pofta de viata?"; "Mergi acasa, batrane, si nu te mai uita, ca iti faci sange rau degeaba!"; "Ai libido, tataie? Ti s-a urcat la cap, vrei prospatura?"; "Razvane, ai grija, ca, de cand s-a urcat, e cu ochii beliti pe cracii lu' Monica!"; "Iti lucesc ochii, ai vrea sa pui mana pe asa o tata de femeie!?" Ultimul care a vorbit o ciupeste demonstrativ pe "femeie" -cel mai probabil, liceana- de un san. Ea inchide ochii si se linge cu limba pe buze de placere, moment in care mosul isi face cruce: "Doamne, ce mi-e dat sa vad!" Cauta din ochi un sprijin, si doamna de langa el, ce tremura de nervi, incearca sa-l ajute: "Halal copii! Daca-ati fii ai mei, v-as opari cu mamaliga fierbinte, sa nu va mai trebuiasca sex nici in tramvai, nici in alta parte! Handralailor! Radeti ca prostii!"

Intr-adevar, tinerii rad, comenteaza, fac bascalie de cei doi oameni, apoi, la "Bd.Chisinau", se indreapta spre usa, sa coboare. Trecand prin dreptul batranului, o fata harcanoasa isi salta ademenitor un san cu palma si ii face cu ochiul de trei ori, in timp ce o alta isi misca fundul exagerat, lasciv, stanga-dreapta si dreapta-stanga, si se onduleaza: "Oh-ie!". Asta e prea mult pentru bietul mosneag, care, pierzandu-si capul pentru un moment, ii da o palma pe buci fetei ce se misca provocator, spunandu-i: "O sa ajungeti rau de tot, daca de acum ati inceput asa!" De pe scara se mai aude doar vocea unui dintre baieti: "V-am spus eu ca mosului i se scurgeau ochii dupa Monica! E obsedat  sexual, ii plac bunesele june!" Apoi, cu un scartait lung al rotilor metalice, tramvaiul pleaca din statie si batranul ramane la fereastra privind la tineretul care a ramas mult in urma...

Din aceeasi categorie:

A apucat-o pe un drum greşit

A apucat-o pe un drum greşit

Pe una dintre bancutele de pe malul lacului Herastrau sunt asezati, joi dupa-amiaza, doi tineri indragostiti. Iubirea dintre ei e, dupa cate se pare, ...

Citeşte mai mult...

Cocota are metoda ei

Cocota are metoda ei

"Ah! Oh, fir-ar sa fie!" Cea care a tipat este o gagica de vreo 25 de ani, roscata cu ochii negri, imbracata incitant, genul de femeie dupa care barba...

Citeşte mai mult...

Ciprian rezistă ispitei

Ciprian rezistă ispitei

Pe partea stanga a drumului ce duce de la Armata Poporului catre Politehnica, niste femei de natura dubioasa acosteaza trecatorii, oferindu-se sa le g...

Citeşte mai mult...

Roata vieţii lui Piţisor

Roata vieţii lui Piţisor

In carciuma "La Balint", din Berceni, e un fum gros si negru de poti sa-l tai cu cutitul. Se bea si se fumeaza in draci. O muzica instrumentala de efe...

Citeşte mai mult...

Pe uliţele oraşului Limba în ureche