Au venit sarbatorile. Magia lor pluteste in aer. Spiritul e cu noi. Oamenii sunt mai buni, mai atenti unul cu altul. Prietenii isi dovedesc sau redovedesc afectiunea, rudele certate arata conciliere, strainii isi fac noi cunostinte. Si cu totii, indiferent de gradul de rudenie sau de amicitie, isi fac daruri. Niciodata nu m-am dat in vant dupa o astfel de indeletnicire, am lasat-o pe sotia mea sa se ocupe de acest aspect ingrat al sarbatorilor, axandu-ma pe partea cu vinul de buturuga si carnea de porc. Si anul acesta procedez la fel.

"Popestilor, ce zici sa le luam?", ma intreaba sotia, de parca eu as fi stiut despre ce Popesti vorbeste si m-ar fi interesat ce cadou sa le iau de Craciun. "Pe mine ma intrebi?", ii raspund nepasator, cu ochii in calculator. "Sunt prietenii tai, ia-le ce stii tu ca le place sau le trebuie." Ea se uita ciudat la mine si insista: "Pai, asta e buba, ca nu stiu nici ce le place, nici ce le trebuie. Daca as fi stiut, nu te-as mai fi intrebat. Nu prea am intimitati cu ei, ca sa le stiu gusturile sau nevoile." E randul meu sa ma uit ciudat la ea: "Atunci ia-le cate un set dintr-ala neutru, de cosmeticale, si ai scapat de ei. Daca nu le place, il dau si ei mai departe." Ceea ce se traduce prin: "Ia-le ce le-oi lua, si mai scuteste-ma cu prostiile astea."

Se duce sotia, asadar, si le cumpara cate un set de cosmetice. Cel barbatesc contine un deodorant, un after shave si un gel de ras. Cel femeiesc, -nu retin prea bine, dar cred ca are un gel de dus, un sampon si un roll-on pentru subrat. Ambele, de firma; ambele, destul de scumpe pentru niste necunoscuti, fapt care naste unele discutii. Insa nu discutiile fac obiectul acestei relatari, ci cadourile, asa ca trec peste. Le pune ea, asadar, intr-o punga frumoasa, cu Mos Craciun la vedere, pe care o asaza pe cuier, urmand ca a doua zi sa se intalneasca cu partea feminina a Popestilor, pentru a scapa de obligatie -caci mare placere nu cred sa existe in chestia asta. A doua zi, dimineata, le ia si pleaca.

Iata ca se face seara si se intoarce de la serviciu. Vorbim noi una-alta, ca oamenii, cand deodata isi aminteste: "Stii, astazi iar mi-am uitat verigheta acasa." Asta fiindca ori de cate ori face baie si-o scoate, de teama de a nu o pierde in cada, cum a auzit ca i s-a intamplat unei prietene. "La cate griji iti faci din cauza blestematelor astea de cadouri, nici nu ma mira", ii raspund ingaduitor si trec mai departe, la ale mele. Ea nu mai zice nimic, doar merge la toaleta, sa o recupereze de unde o lasase. Cand colo, ia-o de unde nu-i! "Omule, tu te tii de glume? Scoate verigheta!", vine la mine cu o falca in cer si cu una in pamant. "Ce verigheta?" intreb eu prosteste. "Verigheta mea, lasata pe dulapiorul de la baie", precizeaza ea ceea ce realizasem si eu insumi intre timp. "Habar nu am unde e", ii raspund, si amandoi strigam la unison: "Stefaaaan!"

Stefan e baiatul nostru. Are 4 ani si este un poznas. Ii place, printre altele, sa se ascunda prin casa si sa ascunda lucrurile gasite in casa. Ne e clar imediat ca el e autorul farsei, asa ca il luam la sigur: "Pisicherule, scoate inelul!". Baiatul incearca sa tagaduiasca in prima faza, dar apoi recunoaste ca el l-a pitit. Cand, insa, ne spune unde, parca ne da cu ceva in cap: "L-am pus in punga aia rosie, frumoasa, de pe cuier!" Punga pe care sotia i-a dat-o prietenei sale. Ceea ce inseamna ca verigheta e acum la Popesti. Asta ne trebuia!

Neplacuta in sine, treaba e totusi destul de simpla in ultima instanta: ii sunam si ii rugam sa ne returneze inelul. Nu? Asta, in teorie. In practica, insa, e ceva mai problematic. "Draga mea", ii raspunde Popeasca sotiei, "Sper sa nu mi-o iei in nume de rau, dar, stii, noi mai primiseram cateva seturi de cosmetice asemanatoare si, neavand ce face cu atatea, ne-am gandit sa mai scapam de obligatii, asa ca le-am dat Ionestilor, colegii mei de serviciu. De verigheta nu stiu nimic." Da, ati citit bine. In netrebnicia lor, Popestii nu se invrednicisera nici macar sa se uite in punga , sa vada ce contine. Pasasera cadoul mai departe, cu o nonsalanta vecina cu nesimtirea. Dar vecina de partea cealalta, daca intelegeti ce vreau sa zic Si cand ma gandesc cate probleme isi facuse sotia, ca nu stia ce sa le ia...

Acum asta e. Astea sunt faptele. Nu avem de facut decat sa-i rugam pe Popesti sa mearga la Ionesti si sa-i roage sa le inapoieze verigheta, ca mai apoi ei sa ne-o dea noua. Ceea ce si face, dupa ce isi revine din uluiala, sotia mea. Dupa vreun sfert de ora, insa, uluiala ii revine, ridicata la puterea a patra: Ionestii nu ne pot inapoia verigheta, caci au dat cadoul de la noi, cu tot cu punga, Isopestilor, vecinii lor de la sapte. Ii injur in gand si pe unii, si pe altii, si pe toti, apoi, dupa ce convorbirea se va fi incheiat, ii mai injur o data, cu sonor, sa ma descarc. Dupa care trag o dusca si ma pun pe asteptat. Nu trece mult si primesc vestea pe care, desi nu imi place sa recunosc, in gandurile mele negre o intuisem: Isopestii nu mai detin punga noastra. Au transmis cadoul Cornestilor, care la randul lor l-au dat Mihailestilor. Si cine stie cui l-or mai fi dat si astia... Sa nu innebunesti?

Eu, unul, cel putin, sunt pe cale de o face, cand suna la usa. Deschid si ii vad in prag pe cumnatii mei, veniti intr-o vizita de curtoazie. Numai de ei nu ne ardea acum, dar nu avem ce face. Ii primim in casa, ii asezam la masa si, dupa ce ridicam paharul, ei ne arata ce ne-au adus. "Mai, oameni buni, noi nu am stiut ce gusturi sau nevoi aveti, asa incat am zis sa va luam ceva neutru, cum sunt seturile astea noi, de cosmeticale, aparute acum.", zice el, in timp ce pune cateva pungi, cu chipul lui Mos Craciun la vedere, pe masa. Dupa care imi face cu ochiul: "La urma urmei, daca nu va plac si nici nu va trebuie, le puteti da si voi mai departe..." Le multumim frumos si, de complezenta, ne uitam sa vedem ce contin, prefacandu-ne incantati.

Cand ajung la punga mea, insa, devin mai mult decat incantat; devin de-a dreptul extaziat. Sunt exact aceleasi cosmetice pe care le facuseram noi cadou Popestilor! Iar la fund, intr-un colt, pitita bine de Stefan, sa n-o gaseasca nimeni, este verigheta sotiei. O extrag pe sestache si i-o pun in palma, zambind larg, fermecator: "Uite, draga, ce surpriza frumoasa ne-au facut cumnatii. Chiar ceea ce aveam nevoie..." Cand vede verigheta, sotia e gata sa lesine. O ciupesc scurt, dureros de incheietura, si o trezesc la realitate. Dezmeticita, isi pune verigheta pe deget cu un gest natural si raspunde: "Ooo, ce seturi de cosmetice deosebite! Si frumoase, si utile. Exact ceea ce ne doream..." Dupa care umplem paharele si ne punem pe petrecut. Magia sarbatorilor pluteste in aer. Spiritul e cu noi.

Din aceeasi categorie:

Mea Culpa

Azi am sa va zic una cu schepsis. E vorba de patania lui Banloc, un coleg de serviciu, care intr-o clipa a trecut de la agonie la extaz, iar in alta c...

Citeşte mai mult...

Rulota

De cum a dat caldura, baietii de gasca din zona se aduna, zi de zi, in parculetul din spatele blocurilor, cu berica in fata. O iau asa, la botul calul...

Citeşte mai mult...

Lămâiul

Aproape de Martisor am parte de una dintre cele mai frumoase suprize din viata mea. E o dimineata placuta, racoroasa, de primavara. Indreptandu-ma spr...

Citeşte mai mult...

Găurile

Ma aflu in trenul interregio care merge de la Bucuresti la Timisoara. Am loc intr-un compartiment de sase persoane, in care se mai afla o femeie la vr...

Citeşte mai mult...