L-am cunoscut pe Szoli in facultate si m-am maritat cu el tot atunci, cand niciunul din noi nu terminase studiile. Primii doi ani de casnicie au fost nici mai mult, nici mai putin decat... 24 luni de miere, si asta fiindca beneficiam de suportul material substantial al familiilor. Noi nu aveam nicio grija, in afara de aceea de a ne iubi zi de zi si a visa cum vom imbatrani impreuna fericiti. Insa zilele insorite aveau sa se termine odata cu incheierea facultatii, atunci cand, tot ajutati de familiile noastre, am cumparat un apartament cu 3 camere si ne-am mutat singuri.

Desi am gasit amandoi de lucru in acelasi domeniu, mai precis al constructiilor, salariile nu erau grozave, iar lipsa banilor ne-a afectat relatia perfecta de pana atunci. Motiv pentru care barbatul meu a inceput sa ma tot bata la cap:

- Oana, mai cere-le bani fratilor tai, daca babacii nu-ti mai dau! Ai mei ori nu mai au, ori nu vor sa mai dea, stii bine!

Eu proveneam dintr-o familie numeroasa, aveam 3 frati, si toti tineau foarte mult la mezina lor. Adica la mine. Insa fiecare din ei avea deja viata lui, si prin urmare ei nu ne puteau ajuta la nesfarsit. Iar in afara de asta nici nu intelegeau de ce ar fi trebuit ca eu si Szoli sa traim numai pe spinarea lor. Szoli era singur la parinti, dar, din cine-stie-ce motiv, ai sai i-au ,,inchis robinetul'' atunci cand am plecat de la ei, unde locuisem dupa cununie, si ne-am mutat la casa noastra. Asa ca ne-am trezit, dupa doi ani in care a curs numai lapte si miere, luand cu adevarat viata in piept. 

- Szoli, trezeste-te! Suntem singuri, nu vezi? Ne-au ajutat destul cu totii, de acum trebuie sa ne descurcam singuri!

Insa sotul meu parca nu auzea ce-i spuneam. Pe o ureche ii intrau vorbele, pe alta ii ieseau! In numai cateva luni avea sa se schimbe foarte mult. A devenit tacut, nu mai comunicam ca la inceput, si curand a cazut intr-o severa depresie. Evident, viata intima a avut si ea de suferit, si asta numai din lipsa banilor. Desi, daca ma gandesc bine, e drept ca n-o duceam prea grozav, insa nici nu se poate spune ca muream de foame. Asa ca nu intelegeam resemnarea lui Szoli, vecina cu capitularea. Am incercat, nu doar o data, sa il resuscitez prin iubire si intelegere. Am fost tare blanda si rabdatoare, ii vorbeam frumos si cu calm, dar reactia sa nu a fost cea asteptata. Mai exact, el s-a refugiat in alcool.

- Oana, eu te iubesc, dar nu pot sa traiesc asa, cu atatea privatiuni si lipsuri! Vreau sa avem un trai imbelsugat, altfel innebunesc!

Astfel imi vorbea Szoli cand era treaz. In rest, cum treptat ajunsese sa consume tot mai mult alcool si sa nu ii mai pese de viata de cuplu, era mai mult beat. Ma obisnuisem sa il vad impleticindu-se, si il acceptam asa pentru ca totusi il iubeam foarte mult, insa tragedia a inceput atunci cand, matol fiind, m-a lovit pentru prima data! Atunci am izbucnit in plans, caci nu il credeam in stare de asa ceva.

- Szoli, de ce dai in mine? Sunt sotia ta, uiti asta? Cu ce ti-am gresit?