"Nu-mi place sa recunosc asta, dar cred ca am prins trenul mantuirii...."

E duminica dimineata. O dimineata racoroasa, dar frumoasa. Ne aflam in curtea bisericii, de unde, terminandu-se slujba, crestini incep sa iasa si sa se indrepte spre casa. Ne uitam cu atentie la ei. Arata, cu totii, albi la fata, lucru care tradeaza lipsa carnii din hrana de zi cu zi. Merg, cu totii, cu privirile plecate in pamant si ridica ochii doar cat sa isi salute fratii si surorile de confesiune. Sunt, cu totii, smeriti. Ochim o fata de vreo 25 de ani cu figura prelunga, acoperita partial de un batic si o interceptam imediat ce paraseste sfantul locas al Domnului.

- Doamne ajuta!
- Doamne ajuta!
- Uite, daca nu te superi, am dori sa iti punem cateva intrebari.
- Cum sa ma supar? Daca va pot ajuta cu ceva, chiar si numai cu niste raspusnuri, o fac cu mare placere.
- Multumim frumos. Pentru inceput am vrea sa stim de ce faci ceea ce faci?
- Poftim?!
- Nu te preface ca nu stii despre ce este vorba, caci am fost acolo si am vazut ce ai facut...
- Bine, dar nu inteleg la ce va referiti...
- La acastistele date, la metaniile batute, la inchinaciunle facute si la restul...
- Aaa, de asta era vorba? Ma temeam ca m-ati vazut altadata, in alta imprejurare.
- Te temeai? Dar de ce te temeai, ai ceva de ascuns?
- Fiecare om are secretele sale.
- Asa este, dar secretele sunt facute sa circule, altfel nu mai au nicio valoare.
- Eu nu imi marturisesc secretele decat parintelui duhovnic.
- Nu e rau nici asa. Dar ideal ar fi sa le poti spune tuturor fara retinere. Daca nu poti iesi cu capul ridicat, asumandu-ti greselile in fata multimii si sperand iti vor fi intelese si iertate, atunci inseamna ca mai mai de lucrat a capitolul "credinta"...
- Bineinteles ca am de lucrat. Dar cine nu are? Nimeni nu este perfect. Perfect nu a fost decat Domnul Nostru Iisus Hristos.
- A fost? Adica nu mai este?
- Ba este, dar ma refeream la faptul ca nu mai este in forma umana.
- Cum nu este? Uite-l acolo! (ii indicam din cap un barbat care tocmai iese din biserica, inchinandu-se). Si acolo! Uite-l si acolo! (ii aratam un tanar schiopatand, care aprinde o lumanare). Si colo, si colo! (ne plimbam privirea pe intreaga multime) E peste tot, e in noi toti.
- Aveti dreptate. Iisus e in noi toti. Pacat, insa, ca foarte putini dintre noi constientizam asta, iar cand o facem este, de cele mai multe ori, prea tarziu. Cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Cine nu se scoala, pierde trenul
- Tu l-ai prins?
- Nu-mi place sa recunosc asta, caci mandria de sine este un mare pacat, dar cred ca am prins trenul mantuirii.
- Doamne ajuta, asa sa fie!
- Doamne ajuta!

"Dupa ce m-am impartasit, am simtit ca m-am nascut a doua oara..."

Fata cu care vorbim se numeste Anastasia si lucreaza intr-un atelier de croitorie. Nu are mari asteptari de la viata pe care o duce, insa are foarte mari asteptari de la viata de apoi, "adevarata viata", cum o numeste ea. Vine la biserica de la 20 de ani, la indemnul parintilor, care i-au dechis ochii cum ca, daca o duce atat de rau cum o duce -caci avea o existenta plina de neajunsuri si necazuri-, asta se intampla fiindca Dumnezeu si-a intors fata de la ea. Drept pentru care si-a intors ea fata catre El, devenind o buna crestina, cu purtare vrednica de toata lauda.

- Deci, Anastasia, de ce faci ceea ce faci?
- Incerc sa refac conexiunea cu divinitatea.
- Sa o refaci? Asta presupune ca, odata, conexiuna a fost facuta, dar ca altadata ai pierdut-o.
- Intr-devar. Conexiunea a fost facuta in momentul primirii Tainei Sfantului Botez, dar s-a distrus pe parcursul trecerii timpului si inaintarii in viata.
- Cum anume?
- Prin acumularea de pacate. S-au adunat atat de multe incat au ajuns sa covarseasca partea mea buna si sa ma transforme intr-o fiinta josnica, nedemna de atentia divina.
- Si acum te-ai hotarat sa refaci conexiunea?
- Precum ziceam, lucrez la problema.
- Si reusesti?
- Ma straduiesc, dar nu reusesc intotdeauna.
- Ce lipseste?
- E nevoie de multa rugaciune la altar. De pocainta. De credinta neconditionata in El si incredere in semeni. De smerenie. Nu e usor sa le aduni pe toate.
- Din cele marturisite de tine, intelegem ca ai avut multe pacate adunate... Cum ai scapat de ele?
- O, da, au fost multe si variate. Si inca mai sunt. De o parte din ele m-am curatat prin post, rugaciune si spovedanie; de altele nu am scapat nici pana astazi...
- Asta inseamna ca nu ai primit grijania?
- Ba da. Duhovnicul meu este intelegator: a acceptat sa ma impartaseasca, desi poate nu m-am invrednicit de asta. Dar mi-a prins bine, mi-a fost de folos. Cand am gustat trupul si sangele Domnului, am simtit ca m-am nascut a doua oara.
- Felicitari si la cat mai multe renasteri!
- Multumesc, la fel si voua. Pentru ca banuiesc ca aveti si voi destule lucruri cu care nu va puteti lauda.
- Multumim si noi. Intr-adevar, avem o sumedenie de pacate adunate, dar nu despre noi e vorba aici. E vorba despre tine si despre modul in care lupti cu ispitele. Despre noi, daca vrei sa afli, poti citi rubrica "O lume mizera"...
- Ma speriati Ce fel de oameni sunteti?
- Suntem ceva de speriat...
- Glumiti?
- Raspunul e in tine. Daca tu crezi ca glumim, glumim; daca crezi ca nu, atunci nu glumim.
- Cunosc raspunsul: glumiti.
- Corect. Ai jucat vreodata la loterie sau la pariuri sportive?
- Poftim?
- La cum le "vezi", ai putea trai din asta.
- Jocurile de noroc sunt apanajul diavolului. Prefer sa nu le includ in sfera preocuparilor mele.
- Foarte bine faci, Anastasia. De unde tragem concluzia ca nici alcoolul sau drogurile usoare nu se incadreaza in sfera preocuparilor tale...
- Doamne fereste!

"Cand intru in biserica, o pace superioara imi invadeaza fiinta..."

Discutia cu Anastasia se leaga de la sine. E foarte usor sa vorbesti cu o persoana atat de intelegatoare si toleranta. O adevarata placere, am putea spune. Mai ales ca intre timp a iesit soarele, s-a icnalzit, iar fata si-a scos baticul care-i acoperea figura. O putem vedea, acum, in toata splendoarea: e frumoasa, chiar foarte frumoasa. Are o frumuseste naturala, curata, nealterata sau pervertita de ingerinta cosmeticelor. In plus, este si bine proportionata. Bunul Dumnezeu a pus pe ea tot ce trebuie, acolo unde trebuie, in cantitatile care trebuie... Observa ca o privim si, fastacita, pleaca privirea. Se vede ca e o fata cuminte, smerita din cale afara. Ne intrebam daca nu cumva e si fecioara. Pe ea, insa, o n-o intrebam direct; o luam pe ocolite.

- Anastasia, ce faci in timpul liber?
- Incerc sa ma bucur de magia zilei; a fiecarei zile in parte si a tuturor la un loc
- Ce presupune asta?
- Sa nu te superi de ceea ce vezi si auzi, de rautatea celor din jur, ci sa te bucuri de darurile ceresti si de bunatatea din interiorul tau.
- Asta, daca exista acea bunatate...
- Firesc.
- Si altfel? Mergi la spectacole, la concerte, pe stadion?
- Incerc sa ma feresc de astfel de locuri promiscue, in care colcaie dracii.
- Dar unde nu colcaie? Traim intr-o lume murdara.
- In biserica. Cum intru in biserica, cum ma linistesc. O pace superioara imi invadeaza fiinta, oferindu-mi confort si protectie.
- Duhul Sfant?
- Nu stiu. Dar stiu ca ma simt bine in biserica Ma simt ca acasa.
- Apropo de casa. Spune-ne, Anastasia, unde si cu cine locuiesti?
- Locuiesc cu jumatatea vietii mele.
- Esti casatorita? De cand?
- Nu inca. Traiesc de cativa ani impreuna cu un om, dar inca nu ne-am invrednicit a primi Sfanta Taina a Nuntii.
- Deci traiesti in concubinaj? Doamne sfinte! La una ca asta nu ne-am fi asteptat din partea ta. Nu e, asta, un pacat? Nu asa scrie la carte?
- Ba este pacat, stiu ca este, iar parintele imi spune de fiecare data cand merg la spovedit ca nu e bine si ma intreaba daca am stabilit data nuntii. Dar eu ii raspund ca mai e putin, mai e putin... Si uite asa trece vremea...
- De iubit, il iubesti?
- Pe cine, pe parinte? Da, e un om bun si rabdator. Si nu cere bani celor care vin sa te marturiseasca la el.
- Daca nu cere bani, atunci cu siguranta e un om bun. Sau are vreo afaracere a lui... Dar nu despre parinte era vorba. Ne refeream cel pe care atat de frumos il numesti "jumatatea vietii tale"...
- Da, il iubesc si pe el. Altfel nu i-as tolera atatea si atatea...
- Apropo, stii ca Adrian Copilul Minune are in cantec cu titlul asta?
- "Jumatatea vietii mele"?
- Da, chiar asa se numeste.
- Nu stiam. Dar de ce imi mie spuneti asta? Nu ma intereseaza cantecele manelistilor, indiferent daca acestia sunt sau nu "Minune".
- Minune e numai unul.
- Tot ce e posibil, eu insa consider ca sunt agresata verbal atunci cand sunt obligata sa vorbesc despre astfel de oameni de joasa spita, ca deschid poarta dracilor sa intre in mine... V-as ruga, asadar, sa depasim momentul "Minune" si sa revenim la discutia noastra frumoasa.
- Bine, Anastasia. Nu e cazul sa te enervezi.
- Nu ma enervez, dar simt cum ceva din pacea cu care am iesit din biserica se risipeste. Si nu vreau asta. Vreau sa ajung acasa linistita, impacata cu divinitatea si mine insumi. Si, cu voia bunului Dumenzeu, sa incerc sa impartasesc si altora din dulcea si inaltatoarea experienta traita in timpul savarsirii Sfintei Liturghii.
- Foarte frumos din partea ta. Dar la cine te referi cand spui "altora"? La omul alaturi de care traiesti sau la altcineva?
- El nu este acasa acum, e la meci. Deci, nu la el.
- Aoleu? Ii permiti sa mearga pe stadion? Nu-ti e teama ca aduce diavolul acasa? Stii, acolo se injura, se blesteama, se dracuie...
- Stiu, dar nu am ce face. L-am rugat de nenumarate ori sa renunte la aceste practici maldive, dar nu am reusit sa il conving. Probabil ca lucrarea divina inca nu l-a atins. Oricum, eu il iubesc asa cum e. Nu-i putem iubi doar pe cei buni.
- Daca, in ciuda exemplului personal si a pildelor minunate pe care i le oferi, el continua sa mearga in mijlocul dracilor, atunci mai mult ca sigur ca lucrarea divina l-a ocolit.
- Asa cred si eu. Chiar despre asa ceva a vorbit parintele astazi, la predica...
- Si? Nu te pune pe ganduri o astfel de coincidenta? Stii, coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim.
- Ba da, ma gandesc in mod frecvent la asta... Inca mai sper ca, odata si odata, duhul sfant sa se pogoare si asupra lui si sa ii deschida ochii si sufletul. Pana atunci, nu am decat sa rabd.
- Asa sa iti ajute Dumnezeu!
- Doamne ajuta!

Ii multumim frumos Anastasiei pentru timpul acordat si pentru modul generos in care si-a deschis sufletul in fata noastra. Discutia cu ea ne-a incantat si ne-a produs bucurie. Speram ca pana la urma sa gaseasca ceea ce cauta, caci deocamdata, desi se straduieste, nu a gasit. Iar omul sau sa o urmeze pe drumul credintei. O conducem cu privirea in timp ce se indeparteaza si nu putem sa nu ii remarcam inca o data silueta perfecta, capabila sa ispiteasca si cei mai credinciosi dintre credinciosi. Daramite pe noi, care nu suntem cei mai credinciosi dintre credinciosi...

Din aceeasi categorie:

Caraghioșii

"Hetairele nu sunt decat instrumente pentru atingerea placerii. Nimic altceva...."

O dupa-amiaza calduroasa e pe cale a-si lua la revedere de la bucure...

Citeşte mai mult...

Obsedaţii

"Diana nu m-a mintit niciodata. Numai m-a amagit zece ani, atata tot......"

Ne aflam intr-un magazin de reprezentanta al unuia dintre cei trei mai oper...

Citeşte mai mult...

Muncitorii

" Viata merge inainte..."

E trecut de ora 3 p.m. si, la portile uzinei Faur, incepe freamatul. Unii intra, altii ies. O mare de oameni formand un nou s...

Citeşte mai mult...

Alergătorii

"Marine, Marine, nu-i altul ca tine... Daca as mai fi avut inca unul asa, dracu' ma gasea..."

Ne aflam pe o terasa din apropierea Arenei Nationale, cu ...

Citeşte mai mult...