Ma aflu in trenul interregio care merge de la Bucuresti la Timisoara. Am loc intr-un compartiment de sase persoane, in care se mai afla o femeie la vreo 60 de ani, o maicuta fara varsta si o familie formata din mama, tata si copilul. Sunt cam obosita si sper sa reusesc sa dorm cateva ore. Ma uit cu atentie la partenerii de calatorie. Nu par a fi din cei care sa creeze probleme, adica sa faca galagie sau sa converseze conventional pe marginea vremii. Iar baiatul pare cumintel, bine crescut. Cand a intrat in compartiment, a salutat frumos, apoi s-a asezat pe locul sau si s-a pus pe rasfoit un Rahan.
Pleaca trenul. Femeia ridica poseta grea, ponosita, pe care care o cara dupa ea, o deschide cu o miscare brusca si scoate o unghiera. Aoleu! Asta imi trebuia, sa tacane asta cu unghiera tot drumul... Sper sa aiba nevoie doar pentru vreo pielita ceva, nu pentru intreaga manichiura. Dar ma insel. Nu numai ca intentioneaza sa isi aranjeze manichiura, dar are de gand sa isi lucreze si pedichiura! Ca dovada, incepe chiar cu unghiile de la picioare. Ma injur in gand pentru inconstienta de a nu-mi fi luat castile si ma pregatesc sa indur calvarul.
"Tac, tac, tac!" taie femeia cu unghiera. Lucreaza meticulos, nu se grabeste. La urma urmei, de ce s-ar grabi? Doar are atatea ore la dispozitie... Ii arunc o privire incarcata cu un amestec de repros si de ura, nadajduind sa inteleaga faptul ca creaza disconfort. Dar nu intelege. Sau intelege, dar se face ca nu intelege. Asa ca ii da inainte. Parca agasat si el de tacanitul unghierei, baiatul, care nu are mai mult de 7 ani, lasa revista, scoate, el stie de unde, o mica flasneta, un yoyo si un titirez, pe care le aliniaza frumos pe masuta de la geam, si incepe distractia. Le ia la rand. Ba cu una, ba cu alta. Apoi, cand se termina, o ia de la capat. Si rade.
Intre timp, femeia a terminat un picior si a trecut la al doilea. Ma intreb, privind-o, daca ea s-a uitat in oglinda in ultima vreme: are fata plina de par alb si o mustata accentuata, care ii confera un aer barbatesc, oribil. "Mai bine si-ar fi scos tepii din obraz decat sa isi taie unghiile", imi spun in gand. Si, parca auzindu-ma, femeia lasa unghiera si scoate din imensa geanta o oglinjoara si o penseta. Una negra, groasa si ruginita, de pe vremea lui Pazvante Chiorul, si care pare atat de solida incat ar putea taia sarma cu ea, daca ar vrea. Si incepe. Trage fir dupa fir, cu forta, icnind la fiecare reusita: "Ihh, ihhh, ihhh!", asa, ca pentru a arata celor din jur cat se chinuie. Vorba aceea: "Sufera baba la frumusete"... In locurile din care extrage perii raman gauri vizibile, adanci, unele dintre ele pline de sange, altele continand un lichid alburiu, care ma duce cu gandul la puroi.
Copilul continua joaca, femeia continua cosmetizarea, iar eu ma straduiesc, fara vreo sansa reala, sa adorm. Cand, deodata, se aude vocea calda si molcoma a maicutei, care pana atunci nu scosese un cuvant: "A fost odata un copil neastamparat, care facea tot felul de prostii. Si tatal sau, ca sa ii dea o lectie, ii spune intr-o zi: Uite fiule, de acum inainte, de cate ori ai sa faci un lucru rau, eu am sa bat cate un cui in usa de la intrare. Sa poti vedea cu ochii tai cat de cuminte esti! Si asa a si facut. Si, incet-incet, s-a umplut usa de cuie. Atunci, tatal l-a luat pe baiat deoparte si i-a spus: Ai grija, fiule, ca uite, nu mai am unde sa bat cuie, e usa plina! La care fiul i-a raspuns cu neobrazare: Ei si ce? Crezi ca nu iau un patent si le scot? Imediat le scot! Si atunci tatal i-a replicat: Vezi tu, fiule? Cuiele le poti scoate, dar gaurile raman!"
Si, dupa ce termina de vorbit, se cufunda din nou in tacerea de dinainte. Ma uit din nou la cei din compartiment. Nu par a o fi auzit pe maicuta. Copilul s-a plicitisit de jucarii si a revenit la Rahan, in timp ce parintii rasfoiesc niste ziare. Femeia termina de smuls firele de par din barba, scapa de mustata si revine la operatiunea de taiere a unghiilor. Doar ca acum le taie pe cele de la maini. Apoi, imediat ce termina si cu manichiura, se apuca sa se curate in urechi. Ma intreb ce o fi in capul ei. Chiar nu isi da seama cat este de respingatoare? Sau face intentionat? Cine stie? Cert e ca, prin ceea ce face, imi ramane in minte. Nu am s-o uit niciodata.
Inainte sa cobor ma mai uit o data cu atentie la ea. Fata ii este plina de gauri. A scos firele, dar gaurile au ramas.
Din aceeasi categorie:
Lupta
"Nu e nimeni pe strada, ochii tristi sa mi-i vada", zice un refren celebru. Dar mie nu mi se potriveste decat prima parte, adica, desi singur pe o str...
Despărţirea
Astazi am sa va spun o poveste de pe vremea cand lucram la editura. Sa vedeti - daca nu stiati - sau sa va reamintiti - in caz ca ati uitat - ce fel d...
Picnic
E week-end. Se anunta vreme superba. Numai buna pentru iesit la un picnic cu prietenii. Vorbesc, asadar cu gasca, fac convocarea si sambata dimineata,...
Împuţitul
A venit caldura si m-am gandit sa dau o fuga pe la doctor. Nu de altceva, dar sa stiu cum stau, cata bere am voie sa torn in mine vara asta, ca sa o a...
TINETI MINTE!