Merg zilele trecute cu o fata in parc. E cald rau, asa ca e putina lume, ceea ce nu-mi displace de fel. Ne plimbam noi ce ne plimbam, apoi ne hotaram sa sedem. Ochim o banca retrasa sub un batran nuc si ne indreptam spre ea cu ganduri nespuse, dar de amandoi stiute. Cand sa ne asezam, insa, observam pe banca un telefon si o borseta. "E ocupata banca", trage fata concluzia. "N-as zice", ii raspund dupa ce privesc in jur. "Nu e nimeni pe aici. Cred ca cineva a uitat lucrurile astea." Neincrezatoare, fata se uita in toate partile. Fara rezultat. Nimeni altcineva nu pare a mai fi observat obiectele uitate pe banca. Nimeni nu ne baga in seama.

Luam loc si le studiem cu atentie. Telefonul este de ultima generatie, cu touch screen, net, gps si tot dichisul. Borseta este din piele neagra si este intesata de carduri si cash; atat lei, cat si valuta: dolari, euro si franci elvetieni. Fara numar, cum se zice in popor. E clar ca omul care le-a uitat este bazat. Si umblat. Dar si distrat. Mi-ar placea sa il cunosc. Sper sa se intoarca dupa ele. Dar nu se intoarce. Trece un sfert de ora, o jumatate de ora, o ora, si el nu apare. "Ce facem?", ma intreaba fata, careia, ca si mie, la vederea "malaiului mare". cum li se zice euroilor in cercurile rebusiste, ii disparusera pornirile romantice. "Le pastram?" Primul impuls e sa zic "da". Dar, cand sa zic, imi vine in minte figura lui nea Matei, vecinul de la sapte.

Nea Matei e un pensionar cumsecade, despre care toata lumea are numai cuvinte de lauda. Un om smerit. Putini sunt insa cei care stiu unde a capatat nea Matei smerenia: in puscarie. Intr-adevar, desi nu s-ar zice, nea Matei a facut puscarie. Zece ani, pentru omor. Le-a povestit chiar el alor mei, cu care se are bine. Iar ei mi-au povestit mie.

Cica in urma cu vreo cincizeci de ani nea Matei mergea cu o fata in parc. Era cald rau, asa ca el si fata care il insotea s-au hotarat sa sada. Au ochit o banca retrasa sub un batran nuc si s-au indreptat spre ea cu ganduri nespuse, dar de amandoi stiute. Cand sa se aseze, insa, a observat pe banca un portofel plin cu bani. Pe langa bani, actele de identitate si cheile de la casa. Fara numar, cum se zice in popor. I-a fost clar ca omul care le uitase era bazat. Bazat, dar distrat.

Matei, pe atunci un om intre doua varste, muncitor in fabrica, nu s-a gandit nicio clipa sa pastreze portofelul. A cautat inauntru, a gasit un numar de telefon si l-a sunat pe proprietar. Acesta, auzindu-l, s-a bucurat nespus. Au stabilit o intalnire, iar Matei a condus fata acasa si a plecat plin de speranta catre locul cu pricina. Pe drum, ii tresalta inima la gandul recompensei pe care avea s-o primeasca, vazandu-se deja cu buzunarele pline de bani. Dar, cand s-a intalnit cu omul, in loc de recompensa, Matei a primit altceva. A primit bataie. Una sora cu moartea.

Pagubasul nu a crezut ca Matei gasise portofelul in parc, acuzandu-l ca i-l furase in scopul de a obtine o rasplata. Ciudat mod de gandire avea acel pagubas. Pai, dupa ce s-a vazut cu portofelul in mana, daca ar fi fost cu adevarat un hot, atunci Matei nu l-ar mai fi cautat deloc, nu? E la mintea cocosului. De ce sa astepte o bucata de placinta, cand putea avea toata tava? Dar el, pagubasul, nu a judecat asa. L-a catalogat drept escroc si, impreuna cu doi amici de-ai sai, care il insoteau, l-au batut de l-au rupt. I-au dat o lectie lui Matei.

Matei, insa, nu a inteles lectia. Asa ca dupa ce s-a pus pe picioare, l-a asteptat intr-o seara pe pagubas, pitit dupa o duba, cu o ranga in mana. Si, cand ala a trecut prin fata lui, l-a plesnit direct in moalele capului, despicandu-i teasta. Lat l-a lasat. Adica mort. Nu a fugit, nu s-a ascuns. Si-a asumat fapta. A fost inchis pentru douazeci de ani, dar a iesit dupa zece, pentru buna purtare. Fusese un detinut model, despre care toata lumea a avut numai cuvinte de lauda.

Rememorand povestea lui nea Matei, revin cu picioarele pe pamant. I-o spun, pe scurt, si fetei. Auzind-o, ea se sperie si face ochii mari.  Niste ochi verzi in care, la o adica, ai putea sa te pierzi. Dar asta e alta poveste... Ma ridic de pe banca si, impreuna cu fata, ma indrept spre coltul parcului, unde un gardian pe jumatate plicitisit-pe jumatate sictirit motaie intr-un scaun scos in afara gheretei in care isi face veacul. Ii explic eu despre ce este vorba, ii arat banca unde am gasit lucrurile si i le inmanez. Tipul ramane incremenit, nevenindu-i sa creada. "Serios?", reuseste sa baiguie dupa ce se dezmaticeste. "Serios", ii raspund. "Si imi lasati mie astea?" ridica el din sprancene, unele groase, nepensate de ani. "Dar cui?", il intreb la randul meu. Dupa care iau fata de mana si ne indepartam. Ochim o banca retrasa sub un batran nuc si ne indreptam spre ea cu ganduri nespuse, dar de amandoi stiute...

Din aceeasi categorie:

Răsplata

Merg zilele trecute cu o fata in parc. E cald rau, asa ca e putina lume, ceea ce nu-mi displace de fel. Ne plimbam noi ce ne plimbam, apoi ne hotaram ...

Citeşte mai mult...

Mea Culpa

Azi am sa va zic una cu schepsis. E vorba de patania lui Banloc, un coleg de serviciu, care intr-o clipa a trecut de la agonie la extaz, iar in alta c...

Citeşte mai mult...

Joaca

Vine week-end-ul si nevasta-mea iese pe tapet cu o propunere constructiva, asa cum sunt toate propunerile nevestelor: "Hai sa mergem in week-end la ta...

Citeşte mai mult...

Despărţirea

Astazi am sa va spun o poveste de pe vremea cand lucram la editura. Sa vedeti - daca nu stiati - sau sa va reamintiti - in caz ca ati uitat - ce fel d...

Citeşte mai mult...