In ultimii ani, criza a lovit puternic multe firme romanesti din cele mai variate domenii de activitate, iar editura la care lucrez de vreo 8 ani nu a scapat nici ea. De altfel, multe alte edituri care isi au sediul in Casa Presei Libere au avut de suferit. Unele si-au redus activitatea, altele si-au inchis portile, altele se zbat inca, in cautarea solutiei salvatoare. In aceasta din urma categorie se inscrie si editura la care activez - inca - in calitate de secretar general de redactie. De cateva luni bune se primea numai cate un sfert din salariu, iar lumea era de-a dreptul disperata: facturi peste facturi neplatite, rate neachitate la banci, intretinerea restanta cu lunile sunt numai cateva din problemele existentiale care au tot macinat forta si rezistenta colectivului. Motiv pentru care, dupa ce in nenumarate sedinte s-au tot facut propuneri de revigorare a activitatii firmei – propuneri care in final nu au condus la nimic bun -, patronul a venit, in urma cu cateva luni, cu propria solutie salvatoare:

- Numai Dumnezeu ne mai salveaza! Aici e nevoie de Dumnezeu!

Ma numesc Mihnea M, am 45 de ani si sunt patronul unui select cabinet stomatologic din zona Floreasca, situat la parterul unei vile de lux in care locuiesc impreuna cu sotia si copiii. Sotia mea se numeste Clara si are 40 de ani, iar fiii nostri se cheama Mihai si Gabriel, au 4 ani si sufera, de la nastere, de un handicap locomotoriu, avand unul dintre picioare mai scurt cu 5 centimetri decat celalalt. Viata mea, privita prin prisma prosperitatii materiale si a iubirii familiale, poate parea, din afara, una fericita, implinita; insa, privita prin prisma handicapului copiilor si a regimului special la care ma supune aceasta, este un adevarat calvar.

Stiu de ce patimesc atat: fiindca atunci cand Dumnezeu mi-a dat nu unul, ci doi copii normali, perfect sanatosi, nu am vrut sa aud de ei, lasandu-i in grija femeilor cu care i-am conceput. Aceste femei, intalnite intamplator la diverse evenimente culturale, nu au reprezentat pentru mine nimic din punct de vedere sentimental, ci au fost doar niste accesorii de care m-am folosit pentru a-mi satisface dorinta sexuala. Ca ele, fara voia mea, au ramas insarcinate si, mai apoi, desi le-am cerut sa nu o faca, au pastrat copiii, acestea au fost alegerile lor, pe care si le-au asumat. Eu, asa cum le avertizasem, nu am recunoscut pe nici unul dintre cei doi copii si nu m-am mai interesat de ei in vreun fel.

Oameni buni, pataniille pe care vi le voi povesti ma amuza acum, cand toata nebunia a luat sfarsit si sunt in afara oricarui pericol. Insa va asigur ca in momentele respective nu mi-a fost deloc usor, din moment ce trebuia sa fiu cu ochii in patru zi si noapte. Caci, exasperat de faptul ca ma ambitionam sa nu renunt la iubita mea, tatal acesteia tocmise niste zdrahoni ca sa imi aplice corectie dupa corectie... Abia dupa aproape patru ani de lupta indarjita, perioada in care am indurat multa umilinta, am reusit sa fiu acceptat ca ginere de viitorul meu socru. Dar, pana atunci, numai eu stiu prin cate am trecut...

Se spune ca in numele dragostei se fac cele mai mari sacrificii, iar eu va confirm ca in ceea ce ma priveste nu e doar un fel de a spune, ci chiar asa au stat lucrurile. Pentru a putea ramane alaturi de iubita mea si a ma casatori cu ea, am trecut prin cele mai grele incercari din viata, ba chiar era sa mor.

Sunt George, din Bucuresti, am 32 de ani, iar in toamna urmeaza sa ma casatoresc cu Liliana, o fata minunata, care este iubita mea de 4 ani. Ne intelegem de minune, ne iubim, ne sustinem in momentele grele, iar timpul scurs de cand ne cunoastem nu a erodat pasiunea; dimpotriva, suntem la fel de atrasi unul de celalalt ca in prima zi. Cat despre vreo infidelitate sau orice alt tip de aventura nefireasca din partea unuia din noi, sunt convins ca asa ceva nici macar prin minte nu ne-a trecut! Ceea ce insa nu e valabil si in cazul celor doi tineri de care bunul meu tata – sa il numim preotul Aristide – mi-a povestit.

Ma numesc Geanina D, am 35 de ani si sunt o zdrobitoare de inimi. Imi place sa amagesc barbatii cu promisiuni si vorbe de amor, pentru ca mai apoi, cand ii vad in genunchi, sa le rad in fata. Mint si insel cu dezinvoltura. Sunt un pradator de noapte, capabil sa transforme cele mai frumoase vise ale masculilor in cele mai cumplite cosmaruri. Sau, ca sa fiu foarte exacta, asa am fost pana nu cu mult timp in urma. Caci de cand l-am intalnit pe Stan Cristescu, ma bate tot mai tare gandul sa redevin fata simpla si delicata care am fost. Dar, sa o iau cu inceputul, ca sa puteti intelege ce e cu acest comportament cameleonic al meu, dobandit dupa ce am dat peste un netrebnic precum Doru Bursuc..