Dragi cititori, am ajuns la limita rabdarii, sunt in pragul disperarii, nu mai suport. Scriindu-va, pe de o parte sper ca in felul acesta am sa mai elimin din furia pe care o inabus zi si noapte, de peste sapte ani, iar pe de alta doresc ca alte femei aflate in situatia mea sa afle ca nu sunt singurele nefericite. Mai sunt si eu, care traiesc cel mai negru cosmar posibil alaturi de sotul meu... Dar hai mai bine sa vedeti cum stau lucrurile, ce se intampla, concret, in casa noastra.
M-am maritat cu Ludovic in urma cu ceva mai mult de sase ani. M-am maritat pentru ca il iubeam si simteam ca si el ma iubeste. In afara de asta, era si timpul sa o fac, pentru ca totusi nu mai eram o pustoaica; aveam deja 36 de ani si, ca majoritatea femeilor, imi doream copii. Iar alesul meu parea omul potrivit, un barbat de casa bland, dar totodata puternic, in stare sa fie alaturi de sotia lui la bine si la rau. Nu aveam insa de unde sa stiu ca, dincolo de dragostea ce-mi purta, acest barbat avea sa ma terorizeze nonstop, pana cand ma va aduce in situatia de a-mi pune, la propriu, streangul de gat!
Numai ce ne-am mutat in casa noastra, ca Ludovic a si inceput sa dea primele semne de nebunie. Cum altfel as putea numi obsesia lui pentru ordine si curatenie? Si va rog sa ma credeti ca nu era ceva obisnuit, nu era vorba numai de dorinta fireasca a oricarui om de a locui intr-o casa curata. Era mult mai mult de atat. Era boala! De exemplu, ce mi-a atras atentia la inceput a fost faptul ca in fiecare dimineata, imediat cum se trezea, cu ochii mici de somn, Ludovic stergea praful in toata casa! Va vine sa credeti? Initial am crezut ca face la misto, ca sa ma faca sa zambesc, insa cand am vazut ca stergea praful chiar si in zilele de week-end, tot la prima ora, am intrat la idei si am abordat subiectul frontal.
- Ludovic, de ce faci asta? Casa e curata, nu e nevoie sa stergi praful zilnic. O pot face eu de doua ori pe saptamana. Nu crezi ca ar fi mai rezonabil?
Mie, una, propunerea mea mi se parea fireasca si de bun simt. Insa raspunsul sau a fost surprinzator de transant.
- Cornelia, trebuie sa traim in curatenie deplina, nu in mizerie. Am observat ca de la o vreme tu te complaci in mizerie, si am preluat initiativa. Nu vreau sa traim intr-o cocina, sa ajungem sa ne invadeze carcalacii!
Nu imi venea sa cred ce spunea. Pentru ca de fapt casa era extrem de curata. De unde pana unde o numea cocina? In fine... Am trecut peste episodul respectiv si l-am lasat sa stearga praful dupa propriul plac, daca asta il facea fericit. Treptat insa au aparut si alte manifestari ale bolii sotului meu, care de care mai ciudate. De exemplu, el tinea mortis ca in toata casa sa fie mereu ordine impecabila, niciun creion, pix sau petic de hartie netrebuind sa nu fie in alt loc decat in sertarul cu articole de papetarie, in compartimentul corespunzator. De asemenea, cutitele, furculitele si lingurile, ca si farfuriile, canile sau paharele trebuiau spalate imediat dupa fiecare masa, sterse si asezate la locul lor din dulap si mereu in aceeasi pozitie.
Odata, dupa o cina romantica in sufragerie, cu iepure la tava, vin rosu de tara si clatite flambate, eram intr-o dispozitie erotica. Altfel spus, imi doream sa ne iubim pe loc, fara amanare. Numai ca dupa ce am dus vasele in chiuveta si am revenit degraba in camera, numai intr-un dessous sexy, cu danteluta turcoaz, Ludovic m-a privit ingrozit si a urlat ca din gura de sarpe:
- Cornelia, ce faci? Doamne sfinte! Ai lasat vasele nespalate? Nu se poate una ca asta! Vrei sa ne pomenim cu gandacii peste noi?
Va dati seama ca mi-a pierit tot cheful de iubire... M-am dus asa, aproape goala, si am spalat vasele, apoi, de ciuda, am sters praful in toata casa, desi il stersese Ludovic in dimineata respectiva si nu se zarea niciun firicel, nicaieri. M-am culcat suparata, nervoasa chiar, iar a doua zi aveam sa devin furioasa de-a binelea dupa ce, in loc de scuze, sotul meu a gasit de cuviinta sa imi reproseze de la prima ora:
- Cornelia, tu stii cate prostii ai facut aseara? Nu numai ca nu ai aliniat papucii la marginea patului, asa cum stii ca e regula, dar ai lasat telecomanda televizorului pe birou, ci nu pe comoda, cum e normal. Ca urmare, mi-am iesit rau din fire si am inceput ziua iritat, mai ales ca am gasit pe noptiera cartea din care ai citit inainte sa adormi, si nicidecum la locul ei, in biblioteca.
Apoi, in timp ce eu, abia trezita din somn, ma frecam la ochi nevenindu-mi sa cred ce auzeam, el a incheiat intrebandu-se retoric:
- Of, Cornelia, ce ma fac eu cu tine? Unde o sa ajungem in felul acesta?
A fost, atunci, pentru prima data cand nu am mai suportat pedanteria lui exagerata si pretentiile sale absurde. In loc sa spuna o vorba frumoasa dupa comportamentul egoist din seara trecuta, el a gasit de cuviinta ca, in timp ce stergea praful ca de obicei, numai in chiloti, sa se ia de mine doar fiindca nu eram la fel de tipicara ca el. Asa ca am rabufnit:
- Ludovic, ce ai cu mine? Nu realizezi ca esti maniac si ca ai luat-o razna, omule? In loc sa facem dragoste aseara, tu m-ai pus sa spal vasele. Acum, imi scoti ochii fiindca inainte de culcare nu am pus cartea in biblioteca... Da, asa e, nu am pus-o, si ce? A murit cineva? Am sa o pun acum, numai sa nu mai te aud ca stai tot timpul cu gura pe mine.
Cam asa decurgeau lucrurile, din pacate, la doi-trei ani de casnicie. Iubirea fusese erodata din pricina mustrarilor si a invinuirilor permanente la care eram supusa. Obsesia lui Ludovic pentru curatenie si ordine atinsese cote aberante. Si, ce era cel mai grav, era faptul ca sotul meu nu era constient de nebunia sa si cu fiecare zi devenea tot mai bolnav. Astfel, s-a ajuns in situatia trista in care primeam dojeni daca nu aliniam pe umerasele din sifonier, ,,la marele fix” (cum se exprima Ludovic), camasile si costumele calcate; daca nu asezam sapunul exact pe centrul savonierei; daca nu separam dupa spalare sosetele groase, de iarna, de cele subtiri, ci le puneam la un loc... Sau chiar daca nu lasam rola de hartie igienica pozitionata exact pe centrul suportului dupa fiecare intrebuintare. Asa se explica faptul ca ajunsesem, de teama de a nu face vreo gafa in toaleta proprie, sa ma fortez si sa merg la veceu la serviciu, seara, inainte de a ajunge acasa! Nebunie curata, si nu altceva!
Acum, ce-i drept, casa noastra stralucea mereu de curatenie. Geamurile si oglinzile erau ,,luna”si imprastiau reflexe orbitoare. Candelabrele si lustrele raspandeau lumini violente. Mobila reflecta imagini limpezi, multicolore. In casa mirosea mereu a levantica sau a arome exotice, provenite de la odorizantele si de la betisoarele parfumate care nu lipseau niciodata. Nici macar o scama nu era pe covor, niciun ac nu era altundeva decat in pernuta in forma de inimioara roz din dulap, special conceputa pentru asta. Aparent, un ambient ideal pentru doi indragostiti, completat in fiecare seara de o muzica erotica, cu lungi solo-uri de saxofon. O muzica instrumentala care curgea discret din cele 4 boxe dispuse de Ludovic - cu ajutorul raportorului (!) - in colturile camerei astfel incat sa formeze exact unghiuri de 90 de grade una fata de cealalta.
Numai ca ambientul care pe alte cupluri le-ar fi stimulat sa se iubeasca neincetat nu mai insemna prea mult pentru mine si nici pentru sotul meu. Intr-atat ma teroriza cu ordinea si disciplina, incat nu mai imi ardea de niciun amor, si chiar devenisem usor paranoica. Vazand cat de scrupulos si de maniac ajunsese Ludovic, aveam retineri sa vin seara acasa, de frica sa nu comit vreo greseala care sa il faca sa ii casune iar pe mine. Insa pana la urma asta s-a intamplat: in urma cu circa doi ani, sotul meu a izbucnit din senin:
- Cornelia, azi n-ai spalat cada! Tu n-ai vazut ce jegoasa este? Nu iti este sila sa traiesti in asa mizerie?
Ei bine, in ziua aceea eram un butoi cu pulbere, mai ales ca, din socotelile mele, se implinea jumatate de an de cand nu mai facusem dragoste... Si n-am mai suportat sa traiesc in continuare cu groaza in suflet. Eram cu nervii la pamant si i-am turuit dintr-o suflare tot ce aveam pe suflet, am lasat sa iasa frustrarea acumulata in toti anii de casnicie.
- Ludovic, esti nebun de legat! Ai spalat chiar tu cada dimineata, si am spalat-o si eu in seara asta, desi am facut doar un dus. Este ca noua... Afla ca ma scoti din minti cu mania ta! In fiecare week-end noi dam cu aspiratorul, spalam baia, curatam aragazul si frecam gresia si faianta, ca nebunii, in loc sa iesim in oras, ca oamenii normali. Eu asa nu mai pot sa traiesc!
Ludovic s-a uitat cateva clipe mirat la mine, apoi a izbucnit in ras. Un ras sanatos, cu pofta. Printre hohote, el mi-a soptit:
- Cornelia, eu te iubesc chiar daca de cand te-am luat nu prea ti-a placut curatenia! Ce e rau in faptul ca vreau sa traiesti intr-o casa curata, fara praf, in care fiecare lucru sa stea la locul lui?... Hai, mai bine mergi si fa un dus rece, o sa te calmeze si o sa vezi ca am dreptate!
Auzind cele de mai sus, nu m-am mai putut controla. Am facut pe loc o cadere nervoasa si am izbucnit intr-un plans isteric. Ma simteam umilita in ultimul hal, simteam ca mor de durere si rusine deopotriva. Inima mi-era sfasiata, si imi doream sa nu ma fi nascut, sa nu il fi cunoscut niciodata pe Ludovic, sa ma trezesc si sa constat ca totul a fost numai un vis urat. Dar, mai presus ca toate, imi doream sa mor si sa scap de nebunia sotului si de viata mizerabila pe care o duceam. Asa ca, fara sa spun nimic, am intrat direct in baie si am incuiat usa. M-am suit pe marginea cazii si, profitand de faptul ca franghia de intins rufele era destul de lunga si de lasata, mi-am infasurat o portiune in jurul gatului, si m-am lasat sa atarn in gol... Cand m-am trezit, era dimineata, eu eram intinsa pe pat, iar sotul meu plangea la capataiul meu in timp ce imi tampona fruntea cu o compresa rece.
Ce se intamplase? Bagand de seama ca nu mai ies, Ludovic presimtise ceva rau si m-a strigat. Apoi a spart usa si m-a gasit atarnata de franghie, cu spume la gura si cu pulsul aproape zero. Daca mai intarzia cateva clipe, eram moarta!
De la nefericita intamplare au trecut aproape doi ani. Un an in care multe miracole s-au intamplat... Nu stiu exact cum sa imi explic, dar inca de a doua zi l-am perceput pe Ludovic ca fiind alt om. Am simtit ca suferea enorm. Ca nu ii venea sa creada ce facuse, la ce ma impinsese din cauza maniei sale pentru ordine si curatenie. Pe de alta parte, eu resimteam o uriasa compasiune pentru el. Ma durea vazandu-l cat se chinuie sa se invinga pe sine insusi. Si, fara sa imi dau seama, pas cu pas, zi cu zi, am inceput sa il indragesc si apoi sa il iubesc din nou ca la inceput! Iar Ludovic, parca trezit la randul sau la realitate, s-a schimbat si a redevenit barbatul minunat pe care il stiam inainte sa se declanseze boala. Am regasit armonia de cuplu si acum suntem din nou indragostiti...
Si inca ceva, un fapt absolut uimitor pentru mine, care il vazusem pe sotul meu disperat sa aiba mereu casa stralucitoare si il auzisem reprosandu-mi zi si noapte ca traiesc in mizerie. Ei bine, m-am bucurat enorm sa constat nu doar ca Ludovic nu mai exagereaza cu ordinea si curatenia, dar chiar, spre amuzamentul meu, lasa praful nesters cu zilele, incat se poate scrie cu degetul pe ecranul televizorului... Dar ce ma distreaza cel mai tare este ca, de cand s-a nascut Ionut, care a implinit de curand 1 an si este un strengar fara pereche, casa noastra este mai mereu intoarsa pe dos si arata, cum se spune, ,,ca la nebuni”. Insa lui Ludovic, care s-a vindecat complet de mania sa, nici ca-i pasa! Cand il vede pe cel mic cum alearga prin casa ridicand praful pana in tavan, cum azvarle telecomanda sub pat, cum manjeste hainutele si covorul cu piure de fructe, sau cum varsa biberonul cu lapte pe mobila ori direct in pantofii sai, este cel mai fericit tatic din lume...
Din aceeasi categorie:
Soțul meu a stricat o căsnicie și o nuntă în aceeași noapte...

L-am cunoscut pe Bogdan in urma cu 4 ani, atunci cand s-a angajat la aceeasi firma unde eu lucram de multa vreme. O firma de telecomunicatii unde se c...
Contratimp. Când m-a vrut ea, n-am mai vrut-o eu...

Ma numesc Gabi, am 50 de ani si sunt din Constanta. Femeia de care va povestesc in continuare, Liza Ionascu, este o persoana cu 5 ani mai tanara decat...
Boss a vrut, boss a cerut, eu n-am făcut decât să execut...

Intamplarea de mai jos este una extrem de ciudata, in opinia mea, si ea arata de cate sacrificii sunt in stare unii oameni in numele dragostei. Pentru...
Sfântă în tinerețe, desfrânată la bătrânețe

Ma numesc Luminita, m-am nascut intr-o mica localitate de langa Bucuresti si am 45 ani, ani pe care i-am petrecut in solitudine si restriste, departe ...