Povestea mea este una din care se pot trage invataturi de viata. Eu, cel putin, am tras destule. Cea mai importanta dintre acestea e ca, daca ai credinta, rabdare si staruiesti in darnicie si rugaciune, cineva, acolo sus, te vede si te rasplateste pana la urma. Din pacate, eu nu am avut nici rabdare, nici darnicie, asa incat ajunsesem sa imi blestem soarta. In schimb, betivul Mitica a avut, iar azi a ajuns sa jubileze si sa ma ia peste picior. Dupa fiecare act de marinimie pe care il facea, arata cu degetul inspre cer si, in timp ce eu bombaneam ca nu ne ajung banii pentru copii, imi zicea:

- Lasa, femeie, ca Dumnezeu e sus si vede! Ce dau azi cu o mana, imi va da maine cu zece...

Iubirea nu iarta pe nimeni, la nicio varsta. Si credeti-ma ca va spune asta un om trecut prin viata, un om care a vazut multe si si-a propus sa traiasca fiecare clipa ca si cum ar fi fost ultima... cel putin dupa ce a trecut de 40 de ani. Fara alta introducere, iata povestea mea, Doru Haiduc, un barbat de 52 de ani care a fost intr-atat de norocos, dar totodata blestemat, incat sa aiba parte de o dragoste de vis care il va urmari, mai mult ca sigur, pana la sfarsitul zilelor. Mai ales ca iubita de care va voi vorbi in cele ce urmeaza, are cu 30 de ani mai putin, fiind un amestec letal de ingenuitate si lascivitate; iar modul in care cararile noastre s-au impletit a fost dincolo de orice scenariu de telenovela mexicana.

Fiecare om are o pasiune a sa, mai mare sau mai mica. La unii ramane in stadiul de hobby, in timp ce la altii tot creste si poate ajunge sa fie ridicata la rang de obsesie. Este si cazul meu. Nu stiu cum am ajuns colectionar de esarfe rosii, insa de cand ma stiu mi-au placut foarte mult. Ce imi amintesc cu siguranta este faptul ca inca din Facultate obisnuiam sa port esarfe rosii. Aveam mai multe, de nuante diferite, si le purtam prin rotatie. Nu putine au fost momentele in care am fost tachinat pentru aceasta preferinta vestimentara. Insa pot spune fara modestie ca, desi sunt un barbat frumos, atragator, accesoriul nu a lipsit – si nu lipseste – niciodata din vestimentatia mea. El ma face sa ma simt mai bine, mai increzator in fortele proprii.

Ceea ce mi s-a intamplat este greu de crezut. Dar, din pacate pentru mine, este strict autentic. Daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa ma indragostesc nebuneste numai de femei care ma vor umili in moduri dintre cele mai josnice, i-as fi ras in fata. Insa acum, cand faptele sunt consumate, nu fac altceva decat sa ma gandesc unde am gresit si cat de nedreapta a fost soarta cu mine. Cert este ca am fost un adolescent exagerat de timid si de retinut in relatiile cu reprezentantele sexului frumos, iar pana la Corina nu am avut nicio legatura serioasa.

Cand am cunoscut-o pe Corina, in urma cu 16 ani, eram preparator la Politehnica, iar ea era studenta. Cum aveam numai 26 de ani, nu mi se parea deloc mare diferenta de varsta fata de ea, care avea 20.

Singuratic si retras din fire, mi-am intemeiat destul de tarziu o familie. Pe sotia mea, Marcela, am cunoscut-o la locul de munca. Eram colegi de peste un an, timp in care, in afara de "buna ziua" si "la revedere", nu am schimbat alte cuvinte. Asta pana intr-o zi, cand la plecare am nimerit in acelasi autobuz. Am intrat firesc in vorba si am descoperit ca aveam mai multe lucruri in comun.