Fiecare om are o pasiune a sa, mai mare sau mai mica. La unii ramane in stadiul de hobby, in timp ce la altii tot creste si poate ajunge sa fie ridicata la rang de obsesie. Este si cazul meu. Nu stiu cum am ajuns colectionar de esarfe rosii, insa de cand ma stiu mi-au placut foarte mult. Ce imi amintesc cu siguranta este faptul ca inca din Facultate obisnuiam sa port esarfe rosii. Aveam mai multe, de nuante diferite, si le purtam prin rotatie. Nu putine au fost momentele in care am fost tachinat pentru aceasta preferinta vestimentara. Insa pot spune fara modestie ca, desi sunt un barbat frumos, atragator, accesoriul nu a lipsit – si nu lipseste – niciodata din vestimentatia mea. El ma face sa ma simt mai bine, mai increzator in fortele proprii.

Sunt profesorul de istorie Coriolan Stanciu si, desi am ajuns la 43 de ani, nu m-am casatorit. Ba pot spune ca nici nu mi-am dorit sa o fac, fiindca stiu ca nu am iubit vreodata cu adevarat, cu toata fiinta.... pana in urma cu cateva luni, cand am intalnit-o pe Eva. Ma aflam atunci la vernisajul expozitiei unui pictor tanar si ma cam plictiseam; artistul nu promite prea mult, din cate am vazut eu. In asteptarea cockteil-ului ce urma mi-am aruncat ochii prin sala cu pricina, si privirea mi s-a oprit, instinctiv, pe esarfa unei doamne foarte cocheta, imbracata cu un deux pieces rosu-carmin la care accesorizase o brosa din aur rosu.  Esarfa, bineinteles, tot rosie! Era prea mult pentru mine, colectionarul de esarfe rosii... mai ales ca in acel moment eram singur cuc, fara nicio relatie in derulare de peste jumatate de an. Pur si simplul, am simtit pe loc ca trebuie sa o cunosc pe acea doamna, care parea a fi neinsotita. Nu avea mai mult de 30 de ani si, precum majoritatea celor prezenti, facea impresia unei micute burgheze – asta pe de o parte. Pe de alta insa, analizand-o cu mai multa atentie, am constatat ca zambea intruna, usor distrata, si probabil ca era cu mintea undeva departe, unde si-ar fi dorit sa fie in acele clipe, in loc sa participe la vernisaj. La cockteil, i-am intins cu galanterie o cupa sampanie si am abordat-o frontal, mai ales ca ceva mai inainte privirile ni se intalnisera de cateva ori.

- Buna seara! Ma numesc Coriolan Stanciu! Nu am putut sa nu remarc ce dantura superba aveti!

A acceptat sampania, a ras teatral, dezvaluindu-si inca o data dintii, care intr-adevar erau albi, mici, impecabil asezati, iar dupa ce s-a prezentat discutia a curs de la sine.

- Eva Plischi! Buna seara si mersi! Banuiesc ca sunteti stomatolog...

Esentialul din acea seara este faptul ca am glumit peste doua ceasuri impreuna si ne-am despartit, cu regrete de ambele parti, dupa miezul noptii. Am aflat ca era cea mai buna amica a surorii pictorului care expunea si ca venise la vernisaj la staruinta acesteia, ca sa fie mai multa lume... Insa pasiunea sa nu era pictura, nici sculptura, nici muzica, nici... nici..., ci marea sa iubire erau accesoriile vestimentare, si in special esarfele! Iar dintre acestea, esarfele rosii erau pe primul loc! Evident ca, impartasind acelasi interes, dupa cateva pahare de sampanie am inceput nu numai sa ne tutuim, dar discutam de parca ne-am fi cunoscut de o vesnicie. Cum ea era de profesie medic ginecolog si a doua zi, la prima ora, avea programate pentru consult cateva dintre pacientele sale fidele, pe la ora 0.30 am chemat un taxi si am condus-o pana in fata locuintei sale din cartierul Floreasca. Apoi am mers in clubul ,,Control'' pentru a medita, la un whisky cu gheata, la intalnirea cu Eva si la ce urma - pentru ca, dincolo de atractia comuna pentru esarfe, am simtit ca se nascuse si o atractie reciproca...

Am sunat-o intr-una din zilele urmatoare, mai exact intr-o vineri, pentru a iesi impreuna la o cafea, am stabilit sa ne vedem chiar in acea seara, si nu m-a mirat sa observ ca purta la gat o esarfa rosu-caramiziu.

- Superba dantura! am glumit eu direct cand am revazut-o. A zambit, a intins mana si mi-a pipait esarfa rosu-mac pe care o etalam aparent nepasator - in realitate, insa, studiat – peste haina negru-abanos. Apoi a spus:

- Superba esarfa!

Asa a inceput intalnirea care avea sa imi schimbe viata... Pentru ca in acea zi am ramas impreuna pana la ivirea zorilor, cand, spre surprinderea mea, Eva m-a invitat la ea acasa!

- Nu stiu ce impresie iti vei face despre mine si nici nu ma intereseaza, de altfel! a zis ea dandu-si parul pe spate. Sa-ti spun ca n-am mai facut asta? Ar conta daca ai sti ca sunt vaduva de 4 ani si ca de atunci niciun barbat n-a mai calcat pragul casei mele?

Am stat o clipa pe ganduri inainte sa-i raspund foarte serios, afisand totodata o atitudine foarte sobra:

- Da, sigur! Ar conta foarte mult!

Apoi m-a pufnit rasul, asa ca am strans-o in brate si ne-am sarutat.

Am intrebat-o totusi inca o data inainte de a cobori impreuna cu ea din taxi:

- Esti sigura, Eva?

- Da, Coriolan!...

Dupa care am facut dragoste pana la amiaza!