Stiu ca s-a tot spus asta, insa trebuie sa o repet, la randul meu: intortocheate sunt caile Domnului atunci cand e vorba de dragoste! Nu as fi crezut pentru nimic in lume ca, la cativa ani dupa ce m-am casatorit cu Mirabela numai pentru a putea fi in preajma surorii sale, Natalia, care imi pusese inima pe jar, voi constata ca, de fapt, imi iubesc sotia cu disperare. Si totusi, asa stau lucrurile, sunt absolut sigur de asta: de cand m-am insurat, am trait in minciuna.

Am cunoscut-o pe Natalia in urma cu patru ani, prin intermediul serviciului. Eu lucram ca referent pe probleme de comert exterior la o firma de mobila, iar ea era un fel de dispecer intermediar. Mai exact, realiza contactul intre furnizor si beneficiar. Pentru asta, tineam legatura prin e-mail si prin telefon, fara insa a ne cunoaste. Asta, pana intr-o buna zi, in care curierul lipsind, a trebuit sa ii inmanez personal niste documente de transport.... Acela avea fie momentul in care m-am indragostit, la prima vedere, de fata inalta si subtire, blonda, cu ochi verzi si cu un oval al fetei foarte placut, care era Natalia. Am invitat-o la o cafea, unde am dezbatut aproape exclusiv probleme de serviciu, dar nu mi-a parut rau, pentru ca la final a acceptat sa ne mai intalnim.

In acea luna aveam sa ma vad cu Natalia de mai multe ori, ocazii cu care am discutat cate-n luna si-n stele. Era o fata foarte prietenoasa, cu un puternic simt al umorului, asa incat ne-am imprietenit rapid, mai ales ca si eu am fost dintotdeauna un tip simpatic, spontan si foarte glumet. Ceea ce nu mi-a convenit insa a fost faptul ca, de fiecare data cand am incercat o apropiere discreta, ea m-a respins - e drept, cu foarte mult tact, pentru a nu ma supara, dar m-a respins. Si, desigur, nu m-am suparat si nu m-am descurajat, ci am continuat sa o curtez subtil, sperand sa vina si ziua in care sentimentele mele pentru Natalia sa fie imparasite. Din pacate, acea zi nu a venit niciodata; in schimb a venit o alta zi, anume cea in care fata iubita mi-a marturisit ceva ce m-a durut:

- Damian, sa stii ca am simtit interesul tau pentru mine, insa nu pot sa iti raspund la fel, caci, desi imi esti drag, nu ma atragi din punct de vedere fizic. Vezi tu, mie imi plac barbatii foarte inalti si masivi, care sa ma domine, ori tu nu te incadrezi... Dar mi-as dori sa ramanem prieteni. Ce zici?

Ce puteam zice? Am strans-o in brate cu tot sufletul, i-am zambit si i-am multumit pentru sinceritatea cu care imi dezvaluise sentimentele sale.

- Natalia, imi doresc sa ramanem buni amici, ca si pana acum, dar totodata as vrea sa accepti ideea ca eu te voi privi mereu cu admiratie si dragoste si ca voi astepta ca inima ta sa se schimbe.

De la discutia cu pricina avea sa treaca un an, timp in care inima Nataliei nu s-a schimbat. Ajunsesem sa ma perpelesc de dorul ei si ma gandeam numai la ea atunci cand nu o vedeam doua zile, dar nu aveam ce face decat sa continui sa stau in preajma ei. Speram ca, mai devreme sau mai tarziu, in sufletul sau se va produce un declic, care va actiona mecanismul iubirii, si chiar s-a produs. Numai ca cel asupra caruia a actionat nu eram eu, ci un plavan de la locul de munca al Nataliei, despre care ea mi-a vorbit intr-o seara cat se poate de deschis, ca unui bun prieten, fara sa realizeze ca imi sfasia inima.

- Damian, m-am indragostit de Dorel. E un tip mare si puternic, dar in acelasi timp tandru si sensibil. Sunt asa de fericita, Damian, prietenul meu drag!

Mda, ea era fericita, iar in mine plangea inima. Cu toate astea, m-am abtinut sa fac vreo scena sau sa spun ceva nepotrivit, ci m-am rezumat la o minti elegant, spunandu-i ca ma bucur pentru ea. Natalia insa ma cunostea destul de bine si a simtit raul pe care mi-l facuse. Asa ca, probabil pentru a-mi indulci amarul, ea m-a luat in brate, m-a sarutat frateste pe frunte si a venit cu o idee care pe moment mi s-a parut ridicola si absurda, insa care acum mi se pare cea mai buna idee pe care a avut-o vreodata:

- Damian, stii ce m-am gandit? Vreau sa te prezint surorii mele, Mirabela, care este cu doi ani mai mica. Ca si tine, este singura, n-are pe nimeni, si in plus seamana foarte mult cu mine.

Pe moment, am fost socat de asemenea propunere, insa ulterior, realizand ca astfel voi putea petrece mai mult in compania fetei iubite, am acceptat.

- Bine, hai s-o facem si p-asta, Natalia! Dar, daca nu seamana cu tine, sa stii ca ai incurcat-o!

Din fericire, Mirabela chiar semana destul de bine cu sora ei, doar ca era mai mica de inaltime, ceea ce, la drept vorbind, chiar imi convenea. Era tot blonda, tot slabuta si firava, cu un chip placut, ca al Nataliei, numai ca... nu era Natalia. Iar eu o iubeam cu disperare pe Natalia, eram extrem de atras de ea si, daca acest lucru ar fi fost posibil, as fi facut dragoste cu ea o luna intreaga, zi si noapte, fara incetare - atat de mult o doream. Numai ca acest lucru era imposibil, din moment ce ea avea ochi numai pentru vlajganul Dorel, cu care chiar, la un moment dat, a ramas insarcinata.

Desigur ca, in calitate de cel mai prieten al sau, am fost primul - si singurul, de altfel - caruia Natalia i-a dat nefericita veste, nici macar Mirabela nestiind nimic pana in ziua de azi. Tot eu am aveam sa fiu cel care i-a aranjat intreruperea sarcinii, din moment ce zdrahonul o lasase pe biata fata sa se descurce, acuzand-o chiar ca a ramas gravida in mod intentionat, pentru a-l forta sa o ia de sotie. Ce ticalos! In fine, pentru a nu ma intinde la vorba, am sa va spun ca, in paralel, in timp ce devenisem iubitul Mirabelei, pe care insa nu o iubeam, eram si fratele pe care Natalia nu l-a avut niciodata si caruia i se confesa de fiecare data cand avea ceva pe suflet. Am ajutat-o pe fiinta iubita sa incheie povestea cu avortul, apoi, desi nu-mi doream asta, peste cateva luni aveam sa cedez insistentelor sale si sa ma insor cu sora ei!