gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun23062024

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Tudor, fericit pe ultimul drum

Evaluare: / 1
1

Pe soseaua Pantelimon trece, joi dupa-amiaza, un mic convoi funebru. In frunte e un preot batran, cu barba alba, lunga, insotit de un tanar imberb ce sustine crucea mare, din lemn. In urma lor vine carul mortuar, care de fapt e o... caruta mortuara, trasa de un singur cal, maro. Iar dupa rusticul vehicul, aflat pe post de dric, se tin cativa oameni tristi, probabil rude si prieteni de-ai raposatului. Pentru ca cel trecut in nefiinta, care odihneste intins in cosciug, cu mainile pe piept, e un barbat. Sus, in caruta, niste femei imbracate in negru urla si bocesc de mama focului. Arata distruse, nu altceva, incat lumea de pe strada, vazandu-le si auzindu-le, e miscata. “Ce inmormantare frumoasa! L-au iubit mult! Saracu’, ce-l mai jelesc! De-ar fi si la mine asa!”, se minuneaza o batranica marunta, gandindu-se la ce poate fi mai rau.

“Sefa” bocitoarelor e una Aglaia, cam la saizeci de ani, cu o uriasa batista in mana si cu ochii rosii de plans. Ea pare sa dea tonul la jelit, dar si indicatiile privind bunul mers al lucrurilor. “Tudoreee! Tudoreee! Un’ te duci, Tudoreee? Cui ne lasi, Tudoreee?”, izbucneste deodata in tipete, lasandu-si capul pe mort. In urma ei, celelalte femei, si ele: “Tudoreee! Tudoreee!” Apoi sexagenara se indreapta de mijloc si zice: “Marine, mai arunca, ma, si tu niste monede pe strada, c-asa se face! Dar nu de cincizeci de bani, prostule, d-alea de zece bani!”

Marin se conformeaza: “Bine, mama Aglaie, uite, arunc!”, si azvarle in multime un pumn de monede galbene, pe care se bat sa le prinda niste pui de tigani. Femeia da multumita din cap si incepe iar: “Aoleu, Tudoreee! De ce pleci, Tudoreee?”, insa brusc isi aduce aminte de ceva si striga peste raposat: “Fa, tata Veto, las-o mai moale cu plansu’, fa, ca mai e pana la groapa! Vrei sa dam si noi ortu’ popii? Cu groparii zici c-ai aranjat tu...” Cealalta face semn ca da, cu groparii a aranjat ea, si se opreste din plans, asteptand. “Tudoreee, un’ te duci, baiatule?”, reizbucneste in urlete, cu mai mult foc, mama Aglaia, dar o vede pe Veta ca sta si se opreste din nou: “Fa, Vetuto, am zis mai moale, da’ nici sa stai, in timp ce io-mi dau plamanii afara! Doar a murit Tudor, ce naiba!” Si se pornesc amandoua, ca la un semnal, sa-l jeleasca pe cel mort: “Tudoreee, cui ne lasi? Tudoreee, aoleu!”

Aproape de Cimitirul Capra, zbieretele se intetesc. Tocmai cand cele din caruta il roaga pe Tudor sa mai stea, sa nu plece: “Tudoreee, mai stai! Tudoreee,nu pleca!”, mama Aglaia isi aminteste iar de ceva si se intrerupe din plans: “Tudoreee, Tudo... Auzi, fa, Veto, cati ziceai ca vin la pomana?” “Vreo treizeci.”, raspunde Veta, intre doua urlete. “Tudoreee, Tu... Sunt prea multi, fa, Veto!”, e nevoita sa se opreasca inca o data bocitoarea numarul unu. “Unde-i bagam pe toti? Tudoreee, unde pleci, Tudoreee?” Si-l zgaltaie pe raposat de se misca cosciugul. Apoi, catre Veta: “Mai scapa de ei!” Si din nou se pune pe jelit: “Nu te duce, Tudoreee! Nu pleca!”

Cu putin timp inainte de a o apuca pe drumul spre cimitir, durerea bocitoarelor atinge paroxismul. Corul de femei zbiara sfasietor, in frunte cu mama Aglaia: “Tudoreee! Cui ne lasi, ma, Tudoreee?” Iar ritualul inmormantarii pare sa se desfasoare intr-adevar ca la carte. Doar de doua ori se mai intrerupe principala urlatoare. O data ca sa-l opreasca pe Marin, care, din prea multa suferinta, arunca intruna cu monede: “Tudoreee. Tudo... Marineee, ajunge, ma, prostule, cat le mai dai, ca ai umplut strada cu bani!” Si a doua oara, aproape de in cimitir, cand sunt necesare ultimele indicatii: “Fa, Veto, hai, mai tare acum, ca suntem la intrare!” Si atunci, femeile, cu toate fortele lor, urla si il jelesc pe raposat mai bine ca oricand: “Tudoreee! Tudoreee! Nu pleca, baiatule!”

Trecatorii, atrasi de tipete, isi intorc privirile spre originalul cortegiu funebru si stau o clipa in loc. Multi, emotionati de-a binelea, nu se pot abtine sa nu comenteze: “Ce jale! Ce tragedie! Bietul om, a murit! Dac-ar stii el ce-l mai plang rudele!” Ceilalti sunt si ei de aceeasi parere, iar un mosneag sprijinit intr-un baston jupuit trage concluzia: “A fost fericit pe ultimul drum ! Uitati-va la el, parca rade...”

 

 

Din aceeasi categorie:

Nostalgie copleșitoare

Nostalgie copleșitoare

Sunt trei tineri inalti, aratosi, joviali. Buni prieteni inca de pe vremea scolii, ei au crescut practic impreuna si nu e de mirare  ca o puternica le...

Citeşte mai mult...

Lipeală la țară

Lipeală la țară

In satul Ghimpati locuiesc, gard in gard, doua prietene de-o viata: "tusa" Lusa si "tata" Didina. Deunazi, stand ele de vorba despre feciorul Didinei,...

Citeşte mai mult...

Renegatul

Renegatul

Statia de metrou Dristor 2. Capat de linie. O garnitura e trasa la peron, gata de plecare. Cativa oameni au ocupat deja locuri, cand, intr-unul dintre...

Citeşte mai mult...

Sacrificiul lui Grasu

Sacrificiul lui Grasu

In curtea Scolii nr. 53, pe seara, cativa pusti au incins o miuta. Sunt baieti de 10-12 ani, impartiti in doua echipe de cate sapte insi, care pun suf...

Citeşte mai mult...

Viaţa noastră Tudor, fericit pe ultimul drum