Si, inainte de a apuca vreunul dintre sotii Dragu sa scoata vreo vorba, continua, printre dinti, pe un ton categoric, de om dur, care nu umbla cu jumatati de masura:

- Sa-l fac bine!

- Ce? Sa-l faci bine? Tu?!! Hahaha... izbucneste in ras femeia, in vreme ce Anghel insusi cu greu isi retine, si asta numai din respect pentru vechiul sau tovaras de pahar, hohotul. Ti-ai baut mintile, omule, daca ai ajus tu la concluzia ca esti in stare sa il faci tu bine pe Anghel, cand atatea sfaturi de la atatia oameni am primit, atatea lucruri am incercat, si toate in zadar au fost. Poate numai sa fi castigat la loto, sa ne dai si noua cateva sutare pentru medicamente sau pentru spital, ca altfel...

Isi lasa ideea neterminata, realizand instantaneu ca isi toceste gura de pomana, ca posibilitatea sa fi castigat Damian si sa fi venit cu banii era mai mica chiar decat accea ca sa fi castigat Anghel, care vorba aia, nu jucase in viata lui la loto. Mai facu numai un semn a lehamite din mana, dupa care iesi din camera, baguind:

- Du-te acasa, Damiane, ca se face tarziu. Du-te si lasa-ne in durerea noastra...

Dar Damian nu se duse. Cum iesi Dorina din camera, puse paharele pe masa, varsa un lichid galbui, care mirosea a tuica, si chiar era tuica, il ele, si zise:

- Hai noroc, Anghele! Hai sa traim!

Oarecum surprins, Anghel avu o ezitare la inceput. Sa ia paharul, sa nu-l ia? Oare nu manie pe Dumnezeu, consumand alcool atunci cand boala e pe el si nu mai conteneste cu rugaciunile? Oare nu e asta un pacat? Pana la urma, insa, conchise ca nu e sau, daca e, nu-i atat de mare, si ridica paharul:

- Noroc, Damiane! Sa traim, ca trebuim!

-----------------------------------------------------

La viata lui, a baut Anghel, nu gluma. A baut orice, fara exceptie, dar de preferinta se orienta catre tarie. Incepea cu ceva mai usor: visinata, caisata, afinata, ce gasea... Si continua cu prastina, dar mai ales cu tuica, rachiu si vodca. Nici la bere sau la vin nu zicea nu, dar la tuica ii zicea Da cu D mare.

N-a fost totdeauna asa, n-a baut incontinuu. In tinerete a lucrat ca mecanic in port, repara motoare de salupe si vapoare, era priceput. Mai apoi, cand s-a imputit rahatul in port si nu mai era rost de nici o invarteala, cum le zicea el micilor ciupeli de care se lipea si care completau salariul mizer cu care era recompensat pentru doua’spe ore de munca pe zi, s-a intors la casa parinteasca, la Traian si s-a reprofilat ca tractorist pe camp, dar si ca mecanic in atelier.

Atunci a inceput si cu bautura. Bea, mai intai, bere si sprituri reci, ca sa-i alunge moleseala din camp, cand il batea soarele in cap de il innebunea. Apoi prindea curaj si trecea pe alcool: tuica, trascau, orice se nimerea, la el nu conta. Toate erau binevenite. Iar in final, de revenire, o dadea iarasi pe tarie, ca sa-i faca, zicea el, pofta de mancare pentru cand ajunge acasa... Si-a tinut-o Anghel asa ani de zile, pe bautura in camp si mancare acasa. Il stia tot satul de betiv fruntas, dar, cum il stia si seful de asociatie ca om muncitor si priceput, nu avusese probleme cu munca. Pana cand, vorba aia, s-a stricat jucaria si la asociatie, au venit unii noi cu oamenii lor si a ramas Anghel pe drumuri. Cum Marica, maica-sa, era iesita deja la pensie de ani buni si nu mai avea mult pana sa moara, iar nevasta-sa nu facea altceva decat sa vada de copii si sa trebaluiasca una-alta prin curte, au ajuns sa traiasca sase oameni din somajul lui si din pensia batranei (ca il batran se dusese de vreo cinci ani, saracu’). Iar mai apoi, cand dadu ortul popii si Marica si se termina si somajul lui, ramasera fara nici un venit, si asta cand? Cand copiii se facusera mari si incepusera sa ceara, voiau si ei ce vedeau pe la ceilalti copii din sat...

Dar Anghel nu-si facea probleme. Aia lui si doi bani. Umbla mai mult beat, intrase in cardasie cu Damian si cu inca vreo trei-patru betivi de frunte ai satului si facusera un fel de intelegere: cand avea unul de baut, impartea cu ceilalti, iar cand aveau ceilalti, imparteau cu el. In felul acesta aveau oamenii mai mereu ce bea, ca nu se putea ca vreunul dintre ei sa nu fie luat pe la vreo lucrare pe la cineva din sat sau la munca, la camp.

Si tot asa, ani de zile. Ani in care pe Anghel nu l-a interesat de copii, de femeie, de nimeni altcineva decat de el insusi. Sa-i fie lui bine, sa aiba ce troscai, sa uite de viata mizerabila pe care o ducea. Abia dupa ce-a implinit cincizeci si cinci, adica in urma cu vreo doi ani, a lasat-o, de voie, de nevoie, mai moale. Incepuse sa aiba probleme cu ficatul, cazuse de cateva ori in sant, il prinsese ploaia si dormise toata noaptea acolo, ajungand sa se planga de rinichi si, peste astea, ceea ce-l pusese mai mult si mai mult pe ganduri, trei dintre amicii de betii murisera in chinuri grele, suferind de cate doua-trei boli deodata. Basca faptul ca, fiind mahmur de dimineata pana seara, nu-l mai tocmea nimeni la nici o lucrare sau la camp, caci le era frica la oameni sa nu cada naibii cu scara sau sa-si taie vreo mana cu coasa, in starea de ebrietate in care se afla. Nu mai avea, in consecinta nici cu ce-si cumpara portia zilnica de “combustibil”, asa ca, obligat-fortat, tot trebuise sa o lase mai subtire...

Erau, cand a aparut Damian cu damigeana in casa, zece zile de cand nu pusese Anghel alcool in gura, si de-aia a si trecut peste poruncile biblice si a acceptat un pahar, ca prea ii era pofta, prea mult rabdase sa traga si el o dusca...

-----------------------------------------------------

- Noroc, Damiane, sa traiesti si sa-ti dea Dumnezeu sanatate, ca mare pomana ti-ai facut cu mine! Imi ardea gatul, si nu altceva. Muream, si nu mai apucam sa pun gura pe asa marfa!

- Noroc, Anghele, si lasa-ma pe mine, ca eu sunt bine. Tie sa-ti dea Dumnezeu sanatate, ca ai mai multa nevoie!

Cei doi amici se afla la al cincilea pahar. Au luat-o incet, fara graba, stiau ca au toata noaptea in fata si ca maine nu-i asteapta nimeni, nicaieri, la nici o treaba, deci pot sa doarma toata ziua linistiti. Pana la ora noua abia daca dusesera un pahar-doua, si ala cu oarecare lehamite, de parca nu le-ar fi placut, parca ar fi baut in sila, ca-i punea cineva... Dupa noua, insa, cum femeia plecase la culcare, iar baietii, veniti intre timp de la canal, iesisera si ei din scena, cei doi au schimbat macazul. Beau pahar dupa pahar, pe nerasuflate, si abia dupa ce li se prelingea pe gat si ultimul strop de alcool, trageau aer in piept si respirau:

- Oau, ca bun fu! Mai merge unu! zicea Anghel de fiecare data cand dadea gata o alta mana.

- Olele, ca bine zici! Cum sa nu mearga! raspundea Damian, turnand, receptiv la doleanta prietenului, in pahare...

Ajunsi la a cincea repriza, cei doi incep sa nu se mai grabeasca. Se facuse racoare si de-aia bausera mai vartos inainte. Acum, insa, se incalzisera, li se ascutisera limbile si le ardea de vorbit si povestit. Asa ca se pun pe sporopait. Discuta orice, de la gagici si fotbal, pana la literatura si astrologie. N-au taine. Si, la anumite intervale, Damian ridica prosopul cu care isi tine Anghel acoperit piciorul si mai pune, o data, degetul pe rana:

- Cum e, te-a mai lasat? Te simti mai bine?

Imediat, Anghel se pipaie de sus pana jos, lasand, in locurile in care apasa, pete alburii in carnea rosie, putreda, plina de puroi, si raspunde:

- Ceva-ceva, parca! Ia mai toarna un paharel!

Damian se apleaca dupa damigeana, o ia in mana si, cat toarna el, Anghel isi impreuneaza palmele in fata pieptului si zice: “Tatal nostru carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta...”. Nu apuca insa sa termine rugaciunea, caci este oprit de Damian, care-l indeamna pe un ton imperativ: “Bea! Ia de bea!” Auzind asta, Anghel indeasa repede trei cruci, baguie un “Doamne, iarta-ma!” si ridica paharul:

- Primeste-l, Doamne si p-asta, ca maine belim sula!

- Asa, asa, ca bine le mai zici! il incurajeaza Damian, completand: cand ne-o fi mai rau, ca a cum sa ne fie! Dupa care isi aminteste ca amicul sau nu e chiar bine, si il intreaba din nou: “Acum cum mai e? S-a mai dezumflat? S-a mai tras?”, si tot el raspunde: “Da, da, se observa imbunatatiri, se vede efectul! S-a mai dezumflat! Pentru tine, vindecarea a inceput!”...