Un nou supermarket isi deschide usile in cartierul Militari, imbiind cumparatorii cu tot felul de bunatati si oferte speciale, obisnuite pentru momentul inaugurarii. Printre cei care trec pragul magazinului se distinge o pereche de tineri frumusei, de varsta liceului, ea -cu o mapa sub brat, el -cu un sac tip sport pe spate. Nu par a avea nici o grija, dimpotriva, totul in atitudinea lor tradeaza libertatea, comoditatea, nonsalanta. Se plimba agale pe la cateva raioane, isi arunca ochii ici-colo si, in cele din urma, se opresc langa cel de dulciuri, unde doua fete simpatice foc, imbracate in costume haioase, ofera clientilor, din partea casei, napolitane, bomboane si sucuri.
"O, ce surpriza! Waffers si Suchardine! Iam, iam!", isi face baiatul intrarea, luand o napolitana si facand-o scapata pe gat. "Astea ma indulcesc pe mine!". Dupa care i se adreseaza fetei: "Ia, Irina, ca sunt pe de-a moaca!" Aceasta se uita intrebator la cele doua fetiscane si le cere voie cu o voce soptita: "Se poate?". ,"Bineinteles ca se poate! Va rugam, gustati!", raspund aproape in cor boboacele, si-i intind fiecare cate un platou. Fata salta doua napolitane cu arome diferite, baga una in gura, iar pe cealalta i-o plaseaza amicului: "Ia, Adi, ca d-asta nu ai luat! Au aroma! Sunt bune, nu?" Adi nu asteapta invitatia de doua ori. Accepta bucata, o indeasa pe gat cu mana stanga, in timp ce cu dreapta pescuieste un pumn de bomboane cu visine. Le haleste intr-o clipa, priveste in jur candid, zice: "Mi-e sete!" si, cat ai clipi din ochi, goleste un pahar cu suc de portocale. Dupa care se linge pe buze, plescaie: "Iam, iam!" si le spune simpaticelor fete: "Bune dulciuri aveti! N-am mai mancat de mult asa ceva!" Ele ii zambesc cu ingaduinta si-i dau o indicatie: "Acolo se afla raionul cu produsele noastre!". Baiatul multumeste, mai ia vreo cinci napolitane si da din cap catre Irina: "Ce zici, draga, iti mai bag o serie?" Ea accepta: "Baga-mi!", si el ii paseaza trei bucati Waffers si patru bomboane Suchardine, apoi se autoserveste cu un alt pahar de suc, sub privirile uimite ale fetelor. Da paharul pe gat si, in gluma, asa, ii indeasa prietenei sale in gura vreo alte cinci bomboane, de-i umfla falcile cum se umfla gogosile in ceaunul cu ulei incins, specificand totodata: "Ia, ca nu te mai intalnesti asa curand cu marfa asta!" Si rade, amuzat de chipul chinuit al Irinei. Vede insa ca aceasta are probleme cu masticatia, si-i mai intinde un pahar cu suc: "Merge greu. Poftim, impinge cu asta!"
Incet-incet, in vreo zece minute, cei doi tineri dau gata doua platouri cu napolitane si bomboane si golesc un bidon de suc de portocale de doi litri. Apoi, spre surprinderea fetitelor cu oferta promotionala, se sterg pe maini si la gura si se bat cu mainile pe burta. El constata amical: "Ce-am mai mancat! Mi-am umplut matul!", iar ea ii da dreptate: "Da, asa ceva mai rar! M-am indopat, nu gluma!". Si dau sa se indeparteze. Ii opreste insa una dintre simpatice: "Bine, ati mancat, dar de cumparat, nu cumparati nimic?" Si le arata din cap inspre raionul cu dulciuri. "Pai ce, sunt nebun, sa mai dau banii pe ceva acum, cand sunt imbuibat? Nici sa nu mai aud de dulciuri o saptamana de acum inainte! Nu-i asa, Irina?", raspunde Adi, luand-o ca martora pe prietena sa. "Ba bine ca nu!", il sustine aceasta. "Cine mai poate sa manance dupa ce a bagat atata in el? Cred ca glumiti!". Dupa care, luandu-le confidente pe cele doua simpatice in costume haioase, adauga: "Drept sa va spun, eu acum as avea nevoie la veceu. Credeti ca as putea sa merg aici, la voi?"...
Din aceeasi categorie:
Autostopiştii

E trecut de noua, e intuneric bezna si, dinspre Alexandria spre Bucuresti, putine masini mai trec...
La intersectia drumului national cu soseaua tarane...
Greu la deal cu boii mici

Tanara familie Marcel si Adriana Fotescu, mutata de curand intr-un imobil din Pantelimon, e in focuri: cei doi soti s-au hotarat sa inchida balconul, ...
Romanţă vesperală naivă

Se lasa seara si parcul Titan, o oaza de pace si liniste in mijlocul nebuniei cotidiene din Capitala, incepe sa se populeze. Tinerii indragostiti se i...
Părintele o ia pe coajă

Pe culoarul de legatura dintre statiile de metrou Unirii 1 si Unirii 2, un batran e sprijinit de zid. Imbracat complet in negru, in sfintele haine pre...