Se lasa seara si in acceleratul de Bucuresti, venind dinspre Mangalia, se face racoare. Intr-un compartiment de clasa a doua sunt trei baieti de vreo 20 de ani, care vin de la Costinesti si care se lauda cu o groaza de cuceriri pe plaja, o doamna in varsta cu aer intelectual, care se intoarce de la ghiol, un alt tanar care calatoreste singur si o familie sobra: mama, tata si fiica, toti cu figuri reci, "nemtesti", inflexibile. De cand s-au urcat, cei trei smecherasi nu-si mai pot dezlipi ochii de la fata, fiecare incercand tot felul de tertipuri pentru a-i atrage atentia; dar, din pacate pentru ei, nici unul nu reuseste. Frumoasa liceana, cufundata in lectura unui roman, ii ignora total.
Dupa vreo ora si ceva de mers, unul dintre baieti isi face curaj si o abordeaza frontal: "Fii buna si spune-mi ce citesti?". Ea ii raspunde: "Tolstoi, Anna Karenina. Ai citit-o?" Luat prin surprindere, tipul se blocheaza o clipa, dar isi revine repede: "Nu inca, dar mai am timp, sunt tanar!". In acel moment, intervine un al doilea baiat, care are un aspect de baiat modest, in banca lui. El spune pe un ton cald, aproape soptit: "Am citit-o eu!" si, profitand de tacerea celorlalti, plaseaza: "Vrei sa-ti spun cum se termina?" Acest lucru are darul de a descreti fruntea incruntata a serioasei tinere care sare imediat: "Oh, nu, nicidecum! Te rog!..."
Peste o vreme, satui sa tot incerce in zadar apropierea de fata care are un zambet adorabil, cei trei smecheri isi dau arama pe fata. Ei scot la iveala cateva cutii de bere, niste pachete de tigari si ies pe culoar, punandu-se pe treaba. Vorbele lor desucheate, argoul vulgar si, mai ales, ragaielile sonore oripileaza asistenta, in general, si pe parintii delicioasei domnisoare, in special. Barbatul se uita la doamna in varsta de pe cealalta bancheta si da sugestiv din cap: "Asta-i tineretul din ziua de azi, asta-i viitorul tarii..." Mama fetei, a carei lumina de pe chip ii tradeaza curatenia sufleteasca, nu este de acord. Ea se uita cu subinteles la baiatul linistit care priveste pe geam, parca rupt de realitate, si replica: "Ei, nu e chiar asa! Mai sunt si baieti buni!..."
Auzind asta, fata il priveste si ea pe baiat, care nu isi da seama ca a intrat in centrul atentiei, dar este surprinsa de tatal ei si amendata verbal: "Alina, te rog continua-ti lectura!", vorbe care nu fac altceva decat sa-l trezeasca din letargie pe baiat. Imediat, el intoarce capul de la fereastra, matura cu privirea incaperea si surprinzator, intreaba: "Domnule, jucati sah?" Si pana sa se dezmeticeasca omul si sa zica ceva, o tabla de sah cu piese magnetice este scoasa la iveala si pregatita de joc. Dupa o ora si ceva de sah, partida este departe de a se incheia; echilibrul e perfect, situatia e incalcita. Atunci, observand ca trenul se apropie de Gara de Nord si privindu-l, de aceasta data admirativ pe tanar, sobrul parinte ii intinde cartea sa de vizita si-i zice sec: "Joci bine! Cauta-ma, te rog, fiindca as vrea sa continuam partida!" Baiatul zambeste discret, multumeste si noteaza pozitia pieselor intr-un carnetel, gandindu-se deja la urmatoarea mutare...
Din aceeasi categorie:
Mâncătorii de zăpadă

In fata magazinului Obor e stransa, de vreun sfert de ora, o multime de oameni de tot felul: tineri sfrijiti, fugiti de la scoala, muncitori invoiti d...
Mântuire prin suferință

O noua zi caniculara se profileaza pentru bucuresteni: e de-abia ora 8.00 si sunt 25 de grade. Pe Sos.Mihai Bravu, cativa muncitori trudesc la inlocui...
Simfonie greu de înteles în ploaie

E una dintre zilele mohorate de toamna in care cerul plange linistit: ploaia marunta, mocaneasca nu mai conteneste, iar norii negrii, grosi, nu preves...
Pericol pentru blândul Ben

E sambata si e o zi superba. Soarele straluceste, pasarea ciripeste, vantul racoreste. In oras e mare agitatie. Copii, adolescenti, oameni maturi, cu ...