"Am intrat in hora si trebuie sa jucam pana la capat..."

E toamna, s-a deschis sezonul la nunti, botezuri si alte cumetrii. Se grabesc oamenii sa sarbatoreasca inainte sa inceapa postul Craciunului. E aglomeratie peste tot. Cu greu se poate gasi un salon liber in vreun  local, fie el chiar de categoria a doua. Sunt toate inchiriate cu mult timp inainte pentru zilele de sambata, duminica si, uneori, chiar de  luni. Ne aflam intr-un restaurant de fite din Drumul Taberei, la botezul unui copil ai carui parinti au ratat startul si, cu chiu cu vai, au mai reusit sa gaseaca un salon liber pentru duminica noaptea. Cum la botez e prezenta multa tinerime, nu ne e deloc greu sa ochim un cuplu pe care sa  il luam la intrebari, cu atat mai mult cu cat se afla chiar alaturi, la masa noastra..

- Cum e, va place ce vedeti?
- La ce va referiti?
- La atmosfera, la invitati, la nasi, parinti si, nu in ultimul rand, la copil...
- Nu e nimic deosebit... Sunt oameni ca toti oamenii: nasi grasi, parinti slabi si un copil predestinat a fi rasfatat, ca orice prim nascut intr-o familie instarita.
- Aveti o problema cu asta?
- Nu, dar e al patrulea botez la care mergem toamna asta, plus trei nunti. Toate sunt la fel. La un moment dat ajungi sa te plictisesti, daca nu chiar sa innebunesti...
- Atunci, de ce veniti?
- Din obligatie. Cei la care venim au fost si ei la nunta noastra. Acum trebuie sa le returnam atentia...
- Asa functioneaza lucrurile? Oamenii nu merg la o nunta de dragul insurateilor? Merg la gandul ca mai tarziu vor veni ei ei la nunta lor?
- Mda, cam asa ceva...
- Si care e beneficiul, daca mai apoi dai inapoi tot ce ai primit inainte?
- Privind lucrurile din perspectiva materiala, niciunul. A face o nunta e ca si cum ai imprumuta bani de la o banca, bani pe care ulterior ii returnezi celor de la care i-ai luat la un curs de schimb inmultit cu un factor de crestere proportional cu inflatia.
- Si altfel?
- Altfel, mai afli una-alta, mai cunosti lume, mai vezi ce se poarta...
- Astea le pot afla si de la televizor... Altceva?
- Altceva? Mai rupi monotonia week-end-urilor in familie. Si, daca stii sa te detasezi de mediul inconjurator, te poti chiar distra. Spre norocul nostru, noi stim...
- Vom reveni la asta. Acum spuneti-ne: insiruirea asta de chermese la care participati saptamana de saptamana si unde nu se intampla iesit din comun nimic nu e si ea monotona?
- Corect. Dar obligatia e obligatie si trebuie respectata, chiar daca asta inseamna stres, oboseala, plictiseala si cheltuieli pe costumatie -caci doar nu te poti duce imbracat la fel la doua evenimente distincte, nu? Si-apoi, cum spuneam, noi compensam cu distractia.
- N-ar fi mai simplu sa inmanati nuntasilor sau parintilor copilului, de la caz la caz, un plic cu o suma de bani si sa stati acasa, in banca voastra?
- De multe ori asa gandim si noi. Dar acum e prea tarziu. Daca am intrat in hora, trebuie sa jucam pana la capat...

"Daca te formalizezi prea mult, risti sa te  depersonalizezi..."

Cel care ne-a raspuns pana acum a fost Marius, de 30 de ani, partea masculina a tinerei familii, care cica lucreaza intr-un centru de calcul. Un tip interesant, purtand o pereche de ochelari de soare cu rama lata, sub care ascunde o alta pereche, de vedere, mult mai ingusti. Putem observa asta atunci cand le scoate pe amandoua si, hotarat, merge la o masa alaturata, unde invita la dans o tip, purtand o rochie cu spatele gol si etaland un coc impunator. Respectiva accepta, asa incat Marius accede in ring si, nici una-doua, o arunca pe sub mana, incepand sa se desfasoare pe ritmuri latino. Danseaza ciudat. Sta foarte mult pe vine, iar din cand in cand se inalta fulgerator si ridica, alternativ, cate un picior in sus, ca un karatist ce incearca sa strapunga tavanul cu talpa.

- Ce face Marius? o intrebam pe sotia sa, ramasa singura la masa.
- Cum ce face? Danseaza!
- Asa?
- Dar cum ati vrea?
- Mai domol...
- Adica?
- Adica, de cand a intrat in ring, s-a facut gol in jurul lui. Majoritatea perechilor s-au retras la locurile lor. Se pare ca oamenilor le e frica sa nu ii loveasca cu picioarele.
- Si care e problema? Fiecare are dreptul sa danseze cum ii place.
- Asta asa e, dar se cuvine sa fim atenti si la semenii nostri. Ca si in viata, de altfel. Nu ne putem comporta ca si acum am fi doar noi pe lume.
- Da, e bine sa tii cont si de ceilalti, dar nu pana intr-acolo incat sa ajung sa ii pui mai presus de tine insuti. Daca te formalizezi prea mult, risti sa te  depersonalizezi.
- Bine, bine, dar exista niste ordine de sus...
- Ce ordine? Cine le da? Si cine le da lor voie sa dea ordine? Nici eu, nici Marius nu ascultam de aceste ordine. Noi nu ne aliniem. Daca te aliniezi, ajungi sa devii dependent de formatia din care faci parte si sa nu te mai poti descurca in afara ei.
- Aveti vreunul dintre voi rude in cadrul armatei?
- Nu. Avem, in schimb, conceptii de viata sanatoase, independente. Asta ne-a legat, de fapt, de la inceput: faptul ca nu tinem cont de ce zice lumea si ne vedem de viata noastra. Ne-am cunoscut la un miting popular, in care se manifesta impotriva ingradirii dreptului la libera exprimare.
- Interesant. Dar experienta arata ca, de multe ori, la astfel de manifestari, scopul este confiscat de interese superioare, iar masele de oameni ajung sa fie manipulate. Cum v-ati impacat cu conditia de unelte ale unui conducator suprem?
- Din fericire, nu am ajuns niciodata intr-o astfel de postura jenanta. Cand am simtit ca idealul miscarii e pe cale de a fi denaturat, ne-am luat talpasita si ne-am raliat unor alte idei. Nu suportam sa fim in rand cu lumea. Intelegeti?
- Intelegem. Dar, spune-ne, te rugam, faptul ca sunteti acum, aici, nu este asta un fel de depersonalizare? Ati venit pentru ca asa vi s-a dictat de undeva sau de catre cineva, si faceti ce face toata lumea... V-ati aliniat.
- Vedeti cum danseaza Marius? Vi se pare asta aliniere?

"Am intrat in randul lumii, dar nu ne-am inregimentat..."

Ne intoarcem capetele spre Marius, pe care, luati cu discutia cu Irina, cum se numeste sotia sa, il scapasem din vedere pentru o vreme. Omul e pus pe fapte mari. Si-a scos haina si pantofii si danseaza singur, in mijlocul unui cerc format in jurul sau de ceilalti oameni, care il aplauda frenetic. Nu se incurca. Da recital. Si asta nu e totul. Caci, capacitata brusc de vedere in actiune a iubitului ei, Irina se napusteste la randul ei pe scena, aruncandu-se de-a dreptul catre Marius si, intr-o impreunare artistica, il incolaceste cu picioarele pe dupa mijloc. El se ridica cu ea cu tot si, in ovatiile asistentei, o azvarleste in aer, dupa care o prinde pe dupa gat. Si, minute in sir, continua sa se desfasoare in figuri care de care mai frumoase si periculoase. Nu conteaza ce se canta, nu intereseaza pe nimeni muzica. Acum important este dansul. Lumea intreaga e cu ochii pe cei doi. Lumea intreaga e a lor.

- Impresionant! Bravos! ii felicitam cand, intr-un final, plini de transpiratie, cu hainele si pantofii in mana, se intorc la masa. Unde ati invatat sa dansati asa?
- Nu undeva anume, nu de la cineva anume. Am furat cate putin de la fiecare, de peste tot, ne raspunde Marius, in timp ce se echipeaza, fara jena, de fata cu lumea.
- Bine, bine... Fiecare mai trage cu ochiul la cate o figura frumoasa pe care o vede la altul. Dar ce faceti voi e mai mult decat atat. E arta. Arta pentru arta.
- Glumiti?
- Nu, de ce?
- Pentru ca, va spun cat se poate de serios, ceea ce ati vazut nu e nimic. Putem mult mai mult. Numai ca deocamdata nu ne-am conectat la tensiunea petrecerii.
- Ce va opreste?
- Pai, ceilalti. Nu vedeti ca zac in amorteala? Parca iti ucide si tie elanul cand ii vezi cat sunt de letargici.
- Bine, dar Irina ne spunea mai devreme ca nu va intereseaza ce spune sau face unul sau altul, ca voi va urmati linia indiferent de a celorlalti.
- Asa e, dar si linia asta poate fi de mai multe feluri: linie curba, linie dreapta, linie punctata, linie-punct... Cum incepi, asa continui mai departe. Ori aici s-a inceput destul de slabut...
- E inca devreme. Poate nu a apucat lumea sa intre in atmosfera. Daca mai beau oamenii, se animeaza petrecerea...
- Sa dea Dumnezeu, ca altfel greul va cadea iarasi pe umerii nostri. Si am cam inceput sa obosim.
- Cine va pune sa luati greul pe umerii vostri? De ce nu stati locului?
- Nu e felul nostru acela de a sta locului. Asta inseamna aliniere. Si noi fugim de aliniere. Nu vrem sa facem ce fac ceilalti. Suntem individualiti originale, cu personalitati puternice.
- Cunoastem ideea. Ne-a familiarizat Irina cu ea.
- Atunci intelegeti...
- Sa zicem c-am intelege. Spune-ne, Marius, de cat timp sunteti impreuna voi doi?
- De cinci ani.
- Bravo, o suma frumoasa. Si de ce v-ati casatorit?
- Cum de ce? Fiindca ne iubeam, iar cei care se iubesc se casatoresc.
- Nu v-ati gandit ca se poate interpreata ca intrati in randul lumii casatorindu-va? Ca va inregimentati?
- Ba da, dar nu ne-a interesat ceea ce au gandit altii. Noi stim care e adevarul: am intrat, dar nu ne-am inregimentat.
- Cum ziceti voi...
- Daca nu ne credeti, priviti-ne!

Spunand vorbele astea, Marius se intoarce catre Irina, o apuca de mana si o ridica de la masa. Simultan, cei doi parteneri isi arunca incaltarile din picioare si isi scot sacourile, dupa care se indreapta spre ringul de dans. Ceea ce se urmeaza e greu de definit sau descris. Motiv pentru care nici nu ne incumetam a o face. Ne rezumam a preciza ca, pana la ei, nu am vazut niciodata ceva asemanator. Si, vorba aceea, am fost la atatea si atatea petreceri pana acum; daca nici noi nu am vazut lucruri ciudate, nu a mai vazut nimeni... Cu toate acestea, momentul la care asistam e ceva unic, de tinut minte. Acum, ca l-am vazut, sentimentul care ne incearca este ca nu are rost sa mai mergem vreodata la vreo nunta, botez sau alta cumetrie. Cu sau fara voie, am compara ce va fi acolo cu ce este acum aici. Si ni se va parea ca e zero.

Din aceeasi categorie:

Întreţinutele

"Nu punem mare pret pe notiunile teoretice. Mai importanta ni se pare practica..."

Sunt doua tipe bine, cu fizic si atitudine; una - blonda, alta - ros...

Citeşte mai mult...

Vampirii

"Cu nasul asta mare, femeile ma gasesc teribil de atragator!"

Prin Capitala bantuie tot felul de indivizi, cu infatisari mai mult sau mai putin placute...

Citeşte mai mult...

Chimistele

"Cum sa numesti prieten pe cineva care nu are aceeasi optica in privinta substantei?!"

E vara, e vacanta. Caminele studentesti sunt aproape goale. Majo...

Citeşte mai mult...

Sensibilii

"Pe soacra-mea o pun pe seama fatalitatii, a destinului implacabil..."

–Buna!
–Poftim?
–Am zis "Buna!". Adica salut!
–Cu mine vorbiti?
–Dar cu cine? Nu obs...

Citeşte mai mult...