"Iubim matematica si uram barbatii!"

E ora sapte seara cand, hotarati sa continuam creionarea conturului moral al tineretului din ziua de azi, intram intr-un camin din Grozavesti si batem in usa pe care scrie "236". Ne deschid doua fete facute parca pentru rubrica "Vechea poveste", care fac pe suparatele: "Hai, mai, nu mai veneati? Avem doua ore de cand va asteptam!" Zambim, amuzati de situatie, si le explicam ca e treaba lor daca ne asteapta de la 5, cand noi promiseseram ca venim la 7, si reusim sa le temperam.

Ne uitam la ele si nu putem sa ne abtinem de la a le admira figurile de papusi nostime si trupurile de serpoaice  braziliene.

– Ce-ati ramas in usa, intrati odata inauntru si faceti-va comozi!, ne trezeste din uitare cea mai mica de statura.
– Chiar asa, ati venit sa va uitati pe pereti sau sa ne luati la intrebari?, o completeaza cealalta, afisand o mina interesanta.
– Voi ce credeti?, raspunde unul dintre noi. Sa trecem la treaba!

"Cand ma enervez, incep sa zgarai!"

Fata mai inalta se numeste Ana Popazu, are 22 de ani si merge pe 23. S-a nascut in Ilfov si este, ca si prietena ei, studenta in anul V la Facultatea de matematica. Are un par superb, in care orice barbat si-ar dori sa-si poata ascunde, macar o clipa, fata, si o figura expresiva, care-i tradeaza personalitea si inteligenta. Reprezinta, dupa cum ne dam seama, mentorul colegei de camera, pe care o conduce cum vrea ea si o cara dupa ea prin hatisurile vietii. Este inalta de 165 cm si grea de 52 kg.

Fata mai scunda este inzestrata de parinti cu doua hagionime. Ea se cheama Cristina Andrei. E nascuta in septembrie '92 si, desi este de loc din Moreni, localitate vestita pentru fetele cu dimensiuni fizice impresionante, are doar 1.63 m si 48 de kg. Natura a inzestrat-o cu ochi de felina, migdalati, cu care face furori in randul adulatorilor sai, nu putini la numar. Cu toate astea, prietenii sai, o complimenteaza mai mult cu privire la picioare decat la ochi, spunandu-i ca le are "pana in gat".

– Va sa zica, fetelor, sunteti studente la matematica. De ce matematica?
– Pentru ca, raspunde in numele amandurora Ana, matematica este marea noastra pasiune. O iubim, asa cum il iubim si pe un individ, pe nume Stratulat, profesorul nostru favorit, care se straduie necontenit sa ne insufle dragostea pentru caracterele si marimile specifice obiectului.
– Care sunt semnele voastre matematice preferate?
– Al meu e semnul plus, caruia ii atasez o conotatie optimista, continua Ana sa raspunda, fara gandul introducerii Cristinei in discutie.
– Dar al tau? ne adresam noi direct acesteia, plonjand in ochii ei mirifici, de un verde-albastru tulburator, facuti anume sa scufunde "pescarii" imprudenti.
– Semnul meu favorit eee-ste, se alinta fata ca o mata birmaneza de doi ani, gandindu-se la ea stie ce, ...este integrala.
– De ce, mai, pisicuto? ne prindem in joc cu ea.
– Pentru ca viata are exact aceeasi infatisare, aceleasi suisuri si coborari ca ale unei integrale, nu credeti?, ne intreaba la randul sau frumoasa creatura.
– Ba da, Cristina, credem. Spune-ne, ti-a zis cineva ca semeni cu o matisoara?
– Da' cum sa nu? Toata lumea imi zice asa. Asta pentru ca, atunci cand ma enervez, incep sa zgarii...
– Si pe cine zgarii?
– Auziti, da' mai intrebati-ma si pe mine, ca doar nu-i numai ea e aici! Ce, eu nu sunt o reprezentanta tipica a generatiei tinere? intevine Ana.
– Ba da, Ana, esti. Esti mai mult decat tipica, esti colosala. Hai, raspunde tu: pe cine zgarie Cristina?
– Pe mine, si pe prietenul ei, si pe cine ii pica in labute! Uneori, jupoaie peretii, ca sa se descarce! explica fata comportamentul ciudat al colegei, din momentele de criza.