"Traiesc claustrata,  izolata, insingurata..."

Cea in ale carei unghere sufletesti vom patrunde de aceasta data este o tanara si fidela cititoare a site-ului "Vechea Poveste". Se cheama Anca Turcu si ne-a scris la redactie, rugandu-ne sa o vizitam acasa si sa-i luam un interviu. Am batut in poarta casei sale, de fapt a parintilor sai, din cartierul Rahova, si am strigat: "Anca! Anca! Arata-te, fata, ca am venit sa te bagam pe internet!" Initial, nu s-a aratat fata, ci a aparut "Fetita", un caine fioros tinut in cusca si legat cu lant impletit din zale duble, care a latrat si a marait amenintator.

Apoi, alertata, si-a facut aparitia, cu matura in mana, juna. Ea a zambit la noi, fericita ca ne vede acolo, noi am ras la ea, bucurosi ca ne-a zambit, apoi dialogul a curs, s-a legat de la sine.

– Am venit! Esti gata?
– Daaa, cum sa nu fiu? Astept de o viata interviul asta, cred ca e marea mea sansa sa fiu remarcata.
– De cine?
– Cum de cine? De lume. Sa vada oamenii cine sunt. Sper numai sa nu-mi puneti intrebari grele si incomode, cum i-ati facut zdrobitorului acela de inimi care obisnuia sa striveasca pieptul fetelor de al lui.
– Nu, nici gand, stai linistita! Spune, iti place sa maturi?
– Da, eu sunt o fata cuminte, ascultatoare si fac toata treaba in casa. Imi place tare mult sa matur, si sa stiti ca o fac o fac de drag si cu pasiune, pun suflet.
– Serios? N-am mai auzit asta pana acum. Altfel, in ce mai pui suflet?
– Pai, ma mai consum mult si cand cos, gatesc, spal. Adica, lucrurile astea nu sunt pentru mine un calvar, ci dimpotriva, o recreere, o joaca. Traiesc o imensa satisfactie trebaluind, iar cand vad ca parintii se bucura si ma incurajeaza sa mai fac, atunci ma ambitionez si o iau de la capat, chiar daca sunt ostenita.
– Adori sa freci, sa lustruiesti?
– Da, bineinteles ca ador. Cel mai mult ador sa frec lucrurile vechi si sa le scot petele de rugina conform metodelor pe care mi-a indicat doamna Draga Neagu.
– Foarte bine. De lucrat, unde lucrezi?
– Pai, acum lucrez intr-un atelier de croitorie. Sunt acolo multe fete, care ma tot sfatuiesc sa nu mai fiu retrasa, sa ies din casa, la intalniri cu baietii. Dar eu nu le iau in seama, o duc bine asa.
– Iti place sa te autoclaustrezi, sa te autoizolezi, sa te insingurezi?
– Cate putin din toate. In general, nu-mi plac baietii, fiindca am auzit ca toti sunt golani si vor sa profite de naivitatea virginelor, sa le ia darul divin si apoi sa le paraseasca pentru altele.
– Ei, nu sunt chiar toti asa. Mai sunt si tipi de treaba, care le scot pe fete in lume si le arata ce n-au mai vazut...
– Or fi, dar eu nu vreau sa vad ce n-am mai vazut. Prefer sa stau in casa, cu mama.
– Cum te distrezi in casa? Cu mama?
– Nu. Ma joc cu pisoiul meu, pe care il cheama Miorlau si care e cel mai bun prieten al meu. Noaptea, dorm cu el in pat.
– Si afara?
– Afara nu prea ies, decat atunci cand ma duc la piata, sa fac targuieli.
– Pacat, probabil ca te chinui mult. Singuratatea nu te doare, linistea din casa nu devine uneori apasatoare?
– Nu mereu. M-am obisnuit singura, sunt pregatita pentru un drum solitar in viata.
– Ti-e teama de golani si vagabonzi?
– Da. Nu vreau sa risc, sa dau peste vreun ticalos care sa ma bata si sa ma terorizeze, asa cum aud ca patesc unele dintre colegele mele. Acelea chiar ca vad ce n-au mai vazut...
– Intr-adevar, Anca, bietele femei cunosc durerea, o simt pe pielea lor. E vai si amar de ele! Cate pot indura!
– Multe vin cu ochii vineti si buzele sparte la mine. Imi spun ca ticalosii le izbesc cu pumnii si cu picioarele, iar eu le explic ca ele sunt de vina: daca nu erau pregatite sa indure, nu trebuia sa se marite!