Nevand alta solutie, bossul il sacrifica pe Mironel, desconspirandu-i calitatea de turnator. Il aduce in camera si il pune fata in fata cu Florin. E marturia unuia contra a celuilalt. Turnatorul zice ca l-a surprins pe parat vizonand filme deocheate in birou, in timp ce cel din urma spune ca nici vorba de asa ceva, doar i s-a parut lui Mironel. De fapt, ceea ce se derula pe ecran era paraclisul Maicii Domnului, de aceea tipau femeile in halul acela. Tupeu pe el, nu gluma! Si, uite asa, situatia ramane in coada de peste, pana cand bossului ii vine ideea cea mare. Sa intrebe colectivul. Adica pe mine, pe Niculina si pe celalti trei oameni din birou. Din nefericire sau din fericire - asta numai timpul urmeaza sa dovedeasca -, primul pe care il cheama bossul la discutii sunt chiar eu, unul dintre cei mai vechi angajati ai firmei, om de baza si oarecum amic cu el.

- Stiu ca tu mergi la biserica si nu ma minti! ma ia bossul, om trecut prin viata si uns cu toate alifiile, la sentiment.

- Aveti dreptate numai in parte. Adica merg la biserica, ii raspund pe un ton neutru, intuind unde vrea sa ajunga. Dar, de mintit, mai mint si eu, ca tot omul...

- Sper sa nu o faci chiar acum, caci am nevoie de sprijinul tau. Si-apoi, ne cunoastem de atata vreme, nu? 

- Asa este, ne cunoastem de peste zece ani. Daca imi sta in putere a va ajuta, o fac cu placere.

- Vreau sa imi spui daca la voi in birou se vizioneaza filme deocheate, si cine anume o face, trece el atunci la subiect, vadit nerabdator sa primeasca raspunsul asteptat.

Dar... nu-l primeste. Primeste, in schimb, un altul, de natura a il lumina si a-l face sa inteleaga ca greseste. O iau de la zero. Ii explic mai intai cum sta treaba cu Niculina, cat de habotnica este si cum incearca sa ii aduca pe toti ceilalti pe drumul cel bun. Trec apoi la Florin, despre care ii spun ca este vesnic nemultumit pentru intarzierile cu plata salariilor si se plange incontinuu de lipsa mijloacelor financiare, dar atat. Lucruri pe care, de altfel la cunoaste foarte bine. Pentru ca in final sa ajung la ce il doare si sa ii spun ca la noi in birou nu se vizioneaza filme pentru adulti, ci doar o data, in trecut s-a inregistrat un episod izolat, in care un angajat a facut o gluma nesarata pe seama unui coleg, nimic mai mult. Dar nu ii spun care anume sunt acei colegi. Nu e treaba mea sa fac asta. El, insa, insista sa ii dezvalui numele celor doi. Dar eu refuz. Asa ca, pana la urma, renunta si trece la ceilalti angajati. Nicicunul, insa, nu recunoaste nimic, ceea ce face inima lui Florin, altfel cu morcovul la fund, sa tresalte de bucurie.

Bossul, in schimb, e negru. Nu se astepta la asemenea reactie din partea angajatilor sai si, mai ales, nu se astepta ca eu, bun crestin si om de cuvant in ochii lui, sa nu ii tin partea. Dar chiar asa a fost, nu l-am dat in gat pe Florin. De ce? Pentru ca, desi avea el destule pacate ale lui, nu il avea si pe acela de care ar fi urmat sa fie acuzat. Faza cu filmele deocheate a fost una singulara, izvorata din bigotismul Niculinei si din apelpisia lui. Si, nu in ultimul rand, nu l-am parat pentru ca, desi erau multe lucruri care nu imi placeau la el, era colegul meu, eram impreuna la bine si la rau. La urma urmei, toata lumea stie: elevii se unesc impotriva profesorului, subalternii sunt impreuna impotriva superiorilor, angajatii se aliaza impotriva patronului, nu? Eu de ce as fi altfel? Doar nu ma cheama Mironel...

Acum urmeaza finalul. Sau revansa, cum ar zice Sergiu Nicolaescu. Pentru ca bossul nu a putut lasa lucrurile asa. Bossul trebuie, cumva, sa iasa invingator, ca doar de-aia e boss, nu? Ce credeti ca a facut? Incepand chiar de a doua zi, a initiat o serie de sedinte generale, cu toti angajatii firmei, de la toate departamentele, inclusiv contabilitate, difuzare si personal, in care vorbea cateva aiureli, dupa care trecea la mine, reprosandu-mi ca nu am respectat termenele de predare ale unor lucrari. Asta desi eu aveam predate in avans lucrari pentru un an! Iar la finalul fiecarei sedinte nu uita sa adauge ceva de genul:

- Daca nu va convine situatia si daca credeti ca v-ar fi mai bine in alta parte, nu va tine nimeni cu forta aici. Ne putem intelege si desparti pe care amiabila. Eventual, va ajutam sa intrati in somaj...

De fapt, toata mascarada aceasta era facuta pentru mine si numai pentru bine. Eu eram cel caruia i-ar fi putut fi mai bine in alta parte si care ar fi putut fi si “ajutat” sa intre in somaj. De parca mare ajutor ar fi sa fii fortat sa renunti la salariul tau si sa ti se dea, in schimb, un ajutor de somaj de cinci ori mai mic... Dar, cum spuneam, li se pusese, bossului si sotiei sale, pata pe mine, de ciuda ca nu l-am parat pe Florin, si tineau mortis sa scape de mine. Daca as fi vrut, eu as fi putut face pe nesimtitul si sta mult si bine acolo, in postul acela - nu pot sa nu recunosc - placut si caldut, din care nu aveau motiv sa ma scoata, insa nu e felul meu de a fi asta. Cum sa stau unde nu sunt dorit, alaturi de oameni care, dupa ani buni in care le-am dovedit loialitate si le-am bagat bani frumosi in buzunar, ma hartuiesc ca pe un hot de cai pentru faptul ca nu sunt un tradator? Caci chiar asta au facut, prin sedintele zilnice, interminabile, al caror subiect nu era altul decat stadiul lucrarilor mele, lucrari care, cum v-am spus, erau la zi si mult inainte.

Una peste alta, dupa vreo luna de asemenea hartuiala, la finalul unei astfel de “parodii” de sedinta, am mers la boss in birou si i-am spus ca vreau sa ma bage in somaj. In clipa in care am terminat de spus asta, deja eram un alt om: unul mai usor, mai senin, mai eu. Mi se luase o piatra de pe suflet. Auzindu-ma, bossul s-a inseninat la fata si mi-a raspuns ca nu e nicio problema, se rezolva chiar a doua zi. Ceea ce, de altfel, s-a si intamplat. Asa ca mi-am strans lucrurile si dus am fost, fara sa privesc inapoi. Si asa a luat sfarsit un capitol din viata mea; unul lung cat un deceniu, dar care, prin prisma evenimentelor din ultima perioada, mi s-a parut lung cat un mileniu...

Cat despre Florin, pana l-a urma a plecat si el, dar nu prin concediere, ci tot pe cale amiabila, cum s-ar zice. A facut o conventie cu patronii: el si-a retras plangerile de la ITM si de peste tot, iar ei, vezi Doamne, au restructurat postul sau si l-au bagat in somaj, ca si pe mine. Acum, din cate am auzit, lucreaza la o firma unde are parte de acelasi regim de intarziere a platilor salariilor, dar unde nu face zarva, lasa ciocul mic, caci s-a lecuit...
Niculina s-a pensionat din motive medicale si petrece nu majoritatea timpului, ca pana acum, ci chiar tot timpul in biserica. Iar Mironel a plecat, a anuntat ca se intoarce in Canada, unde a petrecut ani buni inainte de a veni sa dea cu ciocul la noi in editura, si si-a inchis telefonul. Daca chiar o fi plecat, nu stie decat el si bunul Dumnezeu.

Iar eu, cum ziceam, am intrat in somaj si, beneficiind de timp liber, am infiintat, impreuna cu un bun prieten, site-ul vecheapoveste.ro. Si uite asa am ajuns sa scriu pentru mine si pentru voi, ci nu pentru boss. Boss care, in paranteza fie spus, dupa un timp si-a dat seama ce greseala a facut si m-a chemat inapoi. Eu, insa, nu am acceptat sa ma intorc, din aceleasi motive pentru care am plecat. Cam asta a fost, pe scurt, povestea. Dar povestea nu s-a terminat. Povestea nu se termina niciodata. Povestea merge mai departe.

Din aceeasi categorie:

Bârfa

"Asculta-ma pe mine: ce spune omul la bautura, e adevarat! Omul, cand bea, isi pierde instinctul de conservare si spune vrute si nevrute; toate, insa,...

Citeşte mai mult...

Păpușa

Ma uit cu la ea cu pofta. As musca din ea ca dintr-un mar. E tanara si proaspata. Sau, cum zice un  amic citit, e brudnica si pempanta. E o papusa. Em...

Citeşte mai mult...

Picnic

E week-end. Se anunta vreme superba. Numai buna pentru iesit la un picnic cu prietenii. Vorbesc, asadar cu gasca, fac convocarea si sambata dimineata,...

Citeşte mai mult...

Tramvaiul

La 7.30 trebuie sa fiu la gara la Basarab. La 8.15 pleaca trenul. Imi iau o marja de siguranta, sa am timp sa-mi cumpar bilet, un ziar, un covrig si o...

Citeşte mai mult...