Hai sa va spun una tare amuzanta. Adica amuzanta pentru voi, care o cititi, nu si pentru mine, care am trecut prin ea. Desi, la urma urmei, ce a fost, a fost; nu mai conteaza. Abia ca am ramas cu o amintire deosebita, pe care v-o pot impartasi. Vorba aceea: daca nu era, nu se povestea. Si de fapt, daca e sa fiu deschis, cu mana pe inima va pot spune ca, privind inapoi, deja am uitat partea neplacuta a povestii si am ramas cu cea frumoasa, ilara. Cum se zice: sa mai si radem, ca de plans, plang altii destul... Pai, nu?
Va sa zica, ma hotarasc sa cresc un porc la tara, la socri. Nu de altceva, dar anul trecut mi-au dat ei o pulpa dintr-al lor, am mai luat si de prin Obor, dar pana la urma tot avea sa se dovedeasca insuficient, la cererea mare din casa si din jurul ei. Asa ca in primavara, intr-o zi cu soare, numai buna de luat decizii importante, pe terasa, cu berea in fata, o trag pe nevasta-mea deoparte si ii zic: "Nu mai tine! Anul asta nu vreau sa ajungem iar sa legumim de sarbatori. Craciunul e Craciun, si trebuie respectat. Luam un porc si-l crestem la tara, la ai tai." Ea se uita la mine cu un aer nepasator intiparit pe figura si ridica din umeri: "Cum zici tu, omule. Nu ma deranjeaza. Tu stii ca eu nu ma prea omor cu carnea de porc. Dar, daca tu crezi ca e bine asa, atunci asa facem: luam porc!"
Chiar in ziua aceea pun mana pe pe telefon si il sun pe nea Titi, tata-socru. Un om bun in adevaratul sens al cuvantului, cum rar se mai gasesc in ziua de azi. Ii explic cum sta treaba si care imi sunt intentiile, iar el imi raspunde pe loc, fara ezitare: "Dar bineinteles, baiete, nu e nicio problema Eu iau porcul, eu vi-l cresc, eu organizez taierea, transarea, totul. Tu nu trebuie decat sa marci banul, iar de Ignat sa vii sa ti-l iei acasa." Perfect. Ii multumesc omului, il asigur de sentimentele mele cele mai sincere fata de el si de fiica sa -desi le cunoaste el de mult- si merg la banca sa ii trimit banii: douaspe milioane animalul plus un milion transportul si uruiala. Ca are el porumb in patul si grau in magazie, dar, cica, pentru a pune carne pe el, si carne d-aia buna, nu grasime, are nevoie si de uruiala. Ma rog, omul stie mai bine. Eu ii trimit banii, iar a doua zi el se duce in targ la Rosiori, ia porcul si il duce acasa.
Peste vreo luna-doua mergem cu totii la tara, asa ca am ocazia sa vad si eu pe ce am dat banii. E, intr-adevar, ca lumea agregatul: lung, frumos, musculos, cred ca are peste 120 de kile. E clar ca pana de Craciun bate 200. Si, peste toate, e si baiat, asa cum vreau eu, si numai eu. Toata lumea stie ca scroafa nu-i ca porcul. Ce mai, una peste alta, am facut o afacere buna, ne-am pus o bucatica de carne deoparte, cum se se zice in popor... Ii multumesc inca o data lui nea Titi si imi cer scuze pentru deranjul si neplacerile provocate, bagandu-i placa cu «Sa traiasca tata socru,/ Ca mi-a data fata si porcul!», care il emotioneaza pe el de fiecare data cand o aude, si plec, multumit, la ale mele. Si uite asa, incet-incet, trece vremea si se apropie Craciunul. E momentul sa taiem porcul.
Asa cum mi-a promis, tata socru se ocupa el de tot: angajeaza cea mai tare echipa de sacrificatori din sat, in frunte cu unul caruia ii zice "Cocosatul", din motive cat se poate de obiective; aranjeaza cu un tehnician veterinar, sa ii faca analizele porcului; tocmeste femei la spalat de mate, transat si impachetat. Eu nu trebuie decat sa ma duc sa iau porcul, sa il arunc in portbagaj si sa vin cu el la Bucuresti. Simplu.
Ajung acolo pe la amiaza, cand animalull e pus de mult jos, parlit, transat si ciopartit. Si nu e doar un fel de a vorbi, chiar e ciopartit, la modul cel mai barbar cu putinta. "Care-i treaba, tata-socrule? De ce l-au slutit in halul asta?" il intreb pe nea Titi. "Care sa fie? Si-au luat oamenii partea lor, ca doar nu au muncit pe de-a moaca", imi raspunde omul. "Bine, dar vad ca au luat numai muschiuleti si carne slaba; ce e mai bun...", insist eu. "Asa e peste tot, n-ai ce face. E dreptul lor", imi inchide socrul-meu gura, apoi se indreapta spre gratar, care sfaraie de zor, incarcat cu antricoate si carne macra. Uzez de dreptul de a-i injura in gand pe hapsanii sacrificatori, in frunte cu "Cocosatul" si il urmez pe nea Titi la gratar: "Aici ce mai e?" Se uita surpins la mine: "Cum ce? Pomana porcului! Asa se obisnuieste! Cine taie porcul, da o masa pentru taietori si cine se mai nimereste pe acolo, nu stiai?" Ba stiam eu ceva, dar nu ma gandisem la o astfel de orgie. Practic, pe gratar si in cele doua tigai de alaturi e mancare pentru o armata de oameni, fara a socoti gramada de sorici si tuica fiarta, care curg in valuri. Cu greu imi stapanesc indignarea, cu greu ma abtin sa nu-i bag pe toti in aia ma-sii si sa-i dau afara din curte... Ma ajuta, insa, respectul fata de sotie si familia ei, asa ca, inarmat cu o rabdare de sfinx, reusesc sa depasesc delicatul moment si, intr-un final, dupa ce i-am injurat de i-am spurcat, ii vad pe nesatuii taietori parasind curtea.
Ma uit consternat la ceea ce a ramas din porcul meu si nu-mi place ce vad. Imi amintesc, apoi, ca i-am promis si fratelui meu, care are un copil mic si o situatie materiala nu foarte infloritoare, o pulpa din el, si ma ia ameteala. Iar ca durerea sa fie maxima, vine si nevasta-mea cu lovitura decisiva: "Sper ca nu ai uitat ca i-am promis si fratelui meu o pulpa!" Ba, uitasem. Iar acum, cand mi se aminteste, ajung sa vorbesc singur: "Asta imi mai trebuia! De parca cumnatul-mea nu are bani... Daca voia porc, de ce nu si l-a crescut pe al lui? Ca doar n-are catel, n-are purcel, si au si el, si nevasta-sa, salarii barosane..." Vorbesc, insa, prea tare, si m-aude sotia, care se apropie si-mi toarna sare pe rana: "Eu vad ca s-a imputinat rau, dar promisiunea e promisiune, asa ca trebuie sa ii dam! Chiar tu ai spus mai devreme ca n-are purcel..."
Asta e. Pun deoparte, intr-un sac separat, partea fratelui, apoi partea cumnatului si, in final, partea mea, care nu e nici macar cat a lor la un loc. Cat despre tata-socru, el nu-si opreste nimic, in primul rand fiindca are porcul lui, iar in all doliea fiindca se simte oarecum vinovat vazand ca mult nu mai e din ce a fost. Doar imi arunca asa, in trecere: "Lasa-ma pe mine si vezi-ti de tine, ca o sa mai ai de dat..." Pe moment nu realizez ce vrea sa spuna, dar nu va trece mult si am sa realizez. Il salut pe nea Titi si pe toti ceilalti cu multa afectiune si ma indrept, cu ce a mai ramas din porc, in portbagaj, spre casa. Iesit pe autostrada, nu apuc insa sa rulez prea mult, ca sunt oprit de un echipaj de politie. Cica as fi depasit viteza regulamentara. "E si normal", imi spun in gand, "la cat de plin de spume sunt, sa o depasesc". Dar lor le vorbesc frumos. Le explic ca ma grabesc, ca am fost retinut de niste tarani, care mi-au injumatatit porcul, si atata imi trebuie. Cum aud de porc, oamenii legii se deschid la fata, semn ca ne putem intelege... Asa ca le dau si lor o parte din pulpa, ma urc la volan si ii dau bataie catre casa.
Cand sa intru in bloc, alta belea. Nu functioneaza ascensorul. Sa urc singur cu sacii de carne si cu celelalte bagaje mi-e imposibil. Ma uit in stanga, in dreapta si, pana la urma il descopar pe vecinul de la sapte. "Nea Mihai, daca te rog eu frumos, ma ajuti si pe mine sa car sacii astia pana sus?" il intreb eu politicos. "Cu mare placere, vecine", imi raspunde nea Mihai. "Dar te costa, sa stii." Si o alta halca de carne se duce pe apa Sambetei... Apoi, nici nu ajung bine sus, ca la usa se infiinteaza un nepot, o matusa si un coleg de serviciu. Cine i-o fi anuntat ca am crescut porc la tara si ca am ajuns cu el acasa, habar nu am. Ce stiu, insa, e ca, trebuie sa le dau si lor o bucata de sorici acolo, si ceva de o prajeala, ca asa e crestineste, nu? Asa ca le dau. Apoi sosesc fratele si cumnatul sa isi ridice pulele ce li se cuvin, si gata. Am scapat de chin.
Se lasa seara si vine si ora bilantului. Iau bucata de carne ramasa, o pun pe cantar si constat ca nu are mai mult de 20 de kg. Mi se urca sangele la cap. O chem pe sotie, ii explic cum sta treaba si ramane, si ea, uluita: "Pai, mai bine am iesit anul trecut, ca pulpa primita de la ai mei tot avea vreo 50 de kg." Nu am cum sa nu ii dau dreptate: "Ba bine ca nu! Nu mai spun faptul ca nu ne-a costat nimic, in vreme ce anul asta, daca socotim animalul, cu uruiala, cu motorina consumata pentru transport si cu medicamentele, cred ne apropriem de 20 de milioane." Asta fiindca, am uitat sa precizez, dar prin toamna, asa, daduse boala in porc, de nu mai manca, si a trebuit sa ii cumparam vitamine si medicamente... De nervii facuti si de sanatatea mancata, nici de efortul lui nea Titi, care s-a chinuit atat cu animalul, nu mai pomenesc, ca mai rau imi fac.
Acum, asta e. O lectie de viata primita si insusita. O lectie din care sper sa invatati cu totii. Si, pe viitor, daca vreti porc de tara, faceti cum a facut nasul meu. S-a dus in curtea taranului, a scos din buzunar 8 milioane, a luat porcul taiat pe din doua, l-a urcat in masina si dus a fost. Nu l-a stiut nici vantul, nici pamantul. N-a dat la nimeni nimic, de cred ca are sa aiba si la Paste din el. Destept nasul, nu? Ca doar d-aia e nas...
Din aceeasi categorie:
Porcul
Hai sa va spun una tare amuzanta. Adica amuzanta pentru voi, care o cititi, nu si pentru mine, care am trecut prin ea. Desi, la urma urmei, ce a fost,...
Lupta
"Nu e nimeni pe strada, ochii tristi sa mi-i vada", zice un refren celebru. Dar mie nu mi se potriveste decat prima parte, adica, desi singur pe o str...
Păpușa
Ma uit cu la ea cu pofta. As musca din ea ca dintr-un mar. E tanara si proaspata. Sau, cum zice un amic citit, e brudnica si pempanta. E o papusa. Em...
Sânge
E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina ...
TINETI MINTE!