E o perioada nasoala a anului curent. Trebuie depuse declaratiile de venituri pe cel precedent. Nu-mi place, dar n-am ce face; trebuie sa ma conformez. Unde e lege, nu e tocmeala. Asta, bineinteles, daca nu esti tu cel care a facut legea sau a votat, tacit, trecerea ei prin Parlament. Dar asta e alta discutie. Ma trezesc, asadar, la prima ora si, fara niciun chef, ma indrept spre Circa Financiara, sa intru in randul lumii. Stiu ca va fi aglomeratie, stiu ca va fi coada, ca ma voi enerva la culme, asa incat ma inarmez cu rabdare, ma incarc cu energie pozitiva, cum e la moda, si patrund in cladire.
Patruns fiind, ma informez cum trebuie procedat si aflu ca trebuie luat, completat si depus formularul 200. Iau, deci formularul, il completez si ma pregatesc sa il depun. Si acum incepe chinul. In fata mea, la coada, sunt vreo douazeci si cinci de persoane, in conditiile in care fiecare dintre ele se presupune a sta vreo zece minute la ghiseu. E momentul sa uzitez de rabdarea si energia pozitiva cu care am venit de acasa. Drept pentru care imi spun in sinea mea ca nu-i dracul atat de negru, ca la unii va merge mai repede, ca unii nu vor avea tot ce le trebuie la ei si altii vor mai renunta. Si chiar asa se intampla. Dar tot mai sunt multi in fata.
Printre ei, o batrana la 82 de ani, pe nume Ileana Paleacu, care locuieste pe Aleea Pantelimon. De unde stiu detaliile acestea? Chiar de la ea. Le aud si le inregistrez, fara un scop anume, atunci cand i le face cunoscute unei alte femei, la fel de batrana ca si ea, cu care discuta in fata mea, destul de tare, asa cum fac cei ce nu aud bine. Si asta nu e tot. Aud, pe langa datele personale si o multime de alte lucruri de natura intima din viata sa, lucruri care ma pun pe ganduri si ma fac sa ma rog sa mearga mai incet coada, sa apuce femeia sa termine povestea pana ii vine randul.
"Pur si simplu, nu stiu ce sa ma mai fac cu el, coana Marieto!" Coana Marieta fiind cea de langa ea, v-ati dat seama. "E un animal in toata regula. Daca trece o zi fara sa se descarce pe mine, e un cazan de nervi. Ba, uneori, ma mai si atinge. Are un bat lung si subtire, cu care ma arde pe spinare, de ajung sa imi blestem zilele, nu altceva!"
"Dar nu ai incercat sa il iei cu binisorul, sa ii explici ca nu se poate asa ceva, coana Ileano? Ce naiba, nu mai ai nici mata douazeci de ani. Cred ca ai peste saptezeci, nu-i asa?", se mira si se intreaba, in acelasi timp, Marieta, care are o fata rotunda si rosie, de gospodina priceputa la sarmale. "Saptezeci?! Dar opze's'doi, nu zici mata?" Si coana Marieta, si eu, si toti ceilalti care mai trag cu urechea la vorbele batranei, ramanem muti, aruncandu-i privirea aceea admirativa, gen «Oho! Se tine bine batrana... » "Am incercat, am incercat! Ba mai mult chiar, l-am pus si pe fiu-meu sa vorbeasca cu el. Degeaba! Nu a tinut. I-a spus Mihai, care a batut si el saizeci, ca el nu mai are raporturi cu nevasta-sa de cativa ani, ca nu se cade asa ceva... L-a rugat sa se abtina. Dar te intelegi cu nebunul? I-a replicat mosu' ca sa-i fie rusine, ca femeia d-aia e femeie, sa fie iubita si udata ca o floare, nu lasata sa se ofileasca-n glastra. A plecat baiatul cu coada intre picioare, rusinat de ce i-a facut tac'su, si de atunci nici n-a mai venit..."
Devin interesat. Daca initial avusesem impresia ca e vorba de un caz clasic de violenta conjugala, acum, desi baba Ileana nu a spus-o explicit, incep sa cred ca are probleme de alta natura cu mosul sau. Mai exact, probleme sexuale. Si nu ma insel. Dupa o pauza de vreo doua minute, in care le raspunde unor nou-veniti la niste intrebari, isi reia povestirea. Ciulesc urechile, sa nu scap nimic.
"Acum o saptamana a facut urat de tot. Il satisfacusem la pranz, ca de obicei, si credeam ca am scapat de el pe ziua aia. Ca acusi, s-o zis p-aia dreapta, nu prea mai tin nici eu la tavaleala ca inainte, ca am o varsta, ce dracu'... Cand colo, ce sa vezi? Pe la ora zece, cand abia ma bagasem in pat, il aud: «Femeie, scoala, c-avem treaba! » Am inlemnit. Ma gandeam sa ii spun ca nu pot, ca sunt obosita, dar, cand l-am vazut agitand batul ala in mana, am tacut din gura si m-am pus cum a vrut el..." Auzind vorbele astea, coana Marietea isi duce mana la gura si sopteste, clatinand din cap a uimire: "Aoleu, maica, ce mi-e dat sa aud! N-am pomenit asa ceva in viata mea. Asta nu-i a buna, zau ca nu-i a buna!" Dupa care, parca aducandu-si aminte de ceva important, intreaba: "Dar cati ani are mosul?". "Cati sa aiba? 105 are Petre, de n-ar mai avea sa aiba!"; "Si mai poate?"; "Cum sa nu? Poate de toate! Vede, aude si fuge ca un tanar de 18 ani"; "Aoleu, saraca de tine, ca greu trebuie sa-ti mai fie..."
Povestea capata accente dramatice. Incerc sa imi inchipui un batran de 105 ani obligandu-si nevasta de 82, cu bastonul in mana, sa isi puna poalele in cap. Si pe ea punandu-si-le si rezistand, ca o martira, loviturilor copulatorii ale mosului. Oricat m-as stradui, nu reusesc. Nici eu si, cred, nici altcineva din rand. Ceea ce pe undeva, e mai bine... Ma uit la ceilalti oameni. Cu totii sunt inmarmuriti, privind-o pe Ileana Paleacu cu un amestesc de mila, scarba si simpatie. Adica pe de o parte le pare rau de ea, la ce cazne este supusa batrana, pe de alta le e sila de ce anume e in stare sa-i faca bestia aia, pe nume Petre, dar peste acestea o indragesc pentru faptul ca poate rezista poftelor zilnice ale mosului...
"Sunteti luati de mult?", strecoara coana Marieta o intrebare neutra. "Oho! De saizeci si doi de ani!", raspunde coana Paleacu. "Si mereu a fost asa?", insista femeia. "Mereu!", replica martira. Auzind asta, cealalta nu stie ce sa mai spuna. Asa ca baga din nou oftaturile de dinainte: "Of, Doamne... Cum de dai voie sa se petreaca asa ceva?" si tace. Apoi, dupa cateva momente de stanjenitoare liniste, revine cu o alta intrebare: "Auzi, coana Ileano, da' mata ce cauti aici? Ca declaratiile astea trebuie sa le depuna numai oamenii care au firme sau al doilea serviciu sau cine stie invarteli. Eu o depun pentru fiul-meu, care are niste colaborari... Da' mata?"
Ma astept ca batrana sa spuna ca si ea depune declaratia pentru vreun nepot sau pentru cine stie ce alta ruda. Cand colo, insa, ea zice altceva: "Eh, se vede ca nu ne-am intalnit de mult, coana Marieto. Mai stii tu ca aveam apartamentul ala la parterul blocului de vizavi, ramas dupa moartea lui frate-meu?" Coana Marieta da din cap ca da, mai stie. "Ei bine, de vreun an am facut acolo salon de intretinere si infrumusetare: coafura, cosmetica, manichiura, masaj si alte d-astea..." "Si cine se ocupa de el?" se intereseaza femeia. "Cum cine? Petre! El conduce treburile. Dar vrei sa-ti zic un secret? Uneori, cand e el ocupat, ma mai duc si eu sa mai arunc o privire, sa vad cum lucreaza fetele, ca-mi place si mie sa vad piele fina, de barbat..." ii raspunde coana Ileana, facandu-i strengareste cu ochiul. "Vorba aia, cui nu-i place sa vada prospatura?..."
Ma uit din nou cu atentie la Ileana Paleacu. Privita in lumina noilor destainuiri, parca mila cu care o privisem mai inainte se atenueaza intrucatva; in schimb, scarba se intensifica. Peste vreo zece minute ajung in fine la ghiseu, depun declaratia si ma carabanesc spre casa. Una peste alta, a trecut repede timpul. Nici n-am simtit cand s-au dus doua ore...
Din aceeasi categorie:
Mea Culpa

Azi am sa va zic una cu schepsis. E vorba de patania lui Banloc, un coleg de serviciu, care intr-o clipa a trecut de la agonie la extaz, iar in alta c...
Voma

Ma aflu in autobuzul 335, indreptandu-ma catre Casa Presei. E o zi de iarna geroasa, iar eu sunt friguros din fire, asa incat caldura din autobuz imi ...
Gunoiul

E sambata dimineata. Foarte de dimineata. Strazile sunt aproape pustii. Doar ici-colo se vede cate un om, plecat cu cine stie ce treaba matinala. Ma i...
Diareea

Anul asta hotaram sa organizam masa de Craciun la noi acasa. Dar nu asa, oricum, ci sa facem o masa ca lumea, pe care sa o tinem minte cate zile om av...