E sambata dimineata. Foarte de dimineata. Strazile sunt aproape pustii. Doar ici-colo se vede cate un om, plecat cu cine stie ce treaba matinala. Ma indrept, linistit, catre statia de autobuz. Nu am nimic in minte. Sper doar sa termin cat mai repede ceea ce am de rezolvat si sa ma intorc acasa. Ma uit la ceilalti patru oameni care asteapta in statie. La fel de apatici sunt si ei. Fara chef de viata. Nimic nu pare a tulbura pacea zorilor. Cand, deodata, dintre blocuri, apare un dur. Genul acela de om solid, cu falci de buldog si ceafa groasa, ras in cap si purtand un lant gros de aur pe sub maioul care acopera prea putin din umerii lati si burta respectabila.

Avanseaza cu un mers hotarat, care denota ca are un scop anume, adica stie ce face. Vine direct spre mine, de parca ar vrea sa ma sfasie. Ma gandesc sa o rup la fuga, dar e prea tarziu; e deja la doi pasi. Inchid ochii si ma pregatesc sa primesc un pumn in plina figura, intrebandu-ma ce am facut sa merit asta. Dar, din fericire, nu primesc nimic. Durul ma ocoleste si se opreste langa o masina din spatele meu. O masina frumoasa, de lux, pe care nu o observasem pana atunci, dar pe care acum, cand o vad, nu pot sa nu o apreciez. O masina de import.

Durul se opreste langa ea, o analizeaza pe toate partile, apoi incearca sa deschida portiera. Nu reuseste. Trage tare de manere, da cativa coate in portiere, cateva suturi in cauciucuri, si se opreste. E clar ca nu e proprietarul masinii, fiindca nu are cheie. Ma intreb ce-o urmari, si imi raspuns singur: vrea sa declanseze alarma. Dar alarma nu se declanseaza. Aceasta fiindca masina nu are alarma. Oarecum descumpanit, durul se uita in jur, cautand sustinere si, eventual, simpatie. Dar lumea e amortita, nimanui nu-i arde de el. Si cine sa acorde simpatie unui bivol ca el? Simtindu-se ranit in amorul propriu, el mai da doi pumni in parbrizul masinii, trage o injuratura birjareasca si pleaca de unde a venit. Il conduc cu privirea pana se pierde intre blocuri, apoi ma pun din nou pe asteptat. Sper sa vina odata autobuzul ala. Dar, pana sa vina autobuzul, apare din nou durul.

De data asta nu e singur, ci este insotit de doi tinerei slabanogi, care poate n-ar fi chiar slabanogi, dar care, in compania bivolului, chiar par slabanogi. Cei doi cara doua cutii de carton imense, de genul celor in care se ambaleaza televizoarele. Inauntrul cutiilor este gunoi. De unde stiu asta? In primul rand dupa miros. Unul greu, imputit. Iar in al doilea dupa aspect. Pentru ca, asa cum nu e greu inchipuit, la indemnul durului, slabanogii rastoarna continutul cutiilor pe parbrizul masinii de lux de langa mine. Rosii storcite, oua clocite, lichide infecte, resturi de mancare gatita, ba chiar si varza acra, si multe alte mizerii se pot observa in gunoiul aruncat pe masina. Satisfacut, durul cu fata de buldog ia cutiile goale si le arunca pe capota masinii, mai trage cateva picioare in portiere si o serie de injuraturi, dupa care se cara impreuna cu slugile sale. Oamenii din statia de autobuz, pana atunci amortiti, il privesc pana dispare dupa blocuri, apoi incep sa isi dea cu parerea. Concluzia generala, destul de evidenta, de altfel, e ca cineva parcase masina pe locul durului, care tinuse sa ii dea o lectie acelui cineva.

Peste vreo cinci minute vine autobuzul. Dau sa ma urc in el, dar chiar atunci se iveste proprietarul masinii acoperite de gunoi. Mai exact, proprietara. Va sa zica, acel cineva era, de fapt, acea cineva. Nu pot rata continuarea intamplarii, asa incat renunt a lua autobuzul si astept sa vad ce face respectiva. E o femeie bine. Nici nu se putea altfel, la ce masina are. O femeie pe picioarele ei. O femeie serioasa, care, cand vede gunoiul de pe masina, nu se panicheaza, nu vocifereaza, nu gesticuleaza. Doar pune mana pe telefon. Vorbeste cu cineva, apoi se indeparteaza de masina care miroase ingrozitor, se aseaza pe o banca si isi aprinde o tigara.

Peste doar cateva minute apar patru tipi echipati in haine de lucru, purtand galosi, sepci si manusi chirugicale. Fara exitare, ei dau jos gunoiul de pe masina femeii si il strang in niste saci de rafie, de genul celor in care se aduna molozul la casele renovate. Apoi unul dintre ei vine cu un furtun scos pe gura de aerisire a blocului alaturat si striga sa se dea durmul la apa. E sambata dimineata, foarte de dimineata, dar se da drumul la apa, iar baietii se apuca de spalat. Au chiar si detergent auto. Nu dureaza mult si masina e ca noua. Atunci, femeia se apropie de ei, le sopteste ceva, dupa care se urca la volan si porneste. In urma ei, cei patru iau sacii cu gunoi si ii rastoarna pe o alta masina de lux, parcata putin mai incolo. Rosiile storcite, ouale clocite si varza acra se imprastie pe capota si parbrizul masinii a carei alarma se declanseaza instantaneu, scotand un zgomot asurzitor.

Inevitabilul se produce. Dintre blocuri, apare din nou omul solid, cu falci de buldog si ceafa groasa, ras in cap si purtand un lant gros de aur pe sub maioul care acopera prea putin din umerii lati si burta respectabila. Avanseaza cu acelasi cunoscut mers hotarat, care denota ca stie ce face. Se apropie de masina si o vede  plina de gunoi. In locul lui, cei mai multi ar lesina. El, insa, nu se panicheaza, nu vocifereaza, nu gesticuleaza. Doar trage o injuratura birjareasca si pune mana pe telefon. Vorbeste cu cineva, apoi se indeparteaza de masina care miroase ingrozitor, se aseaza pe o banca si isi aprinde o tigara. Imediat apar slabanogii, care acum nu mai sunt doi, ci patru. Unul dintr ei are si un furtun. Imi e clar ce va urma, asa ca nu mai astept: ma urc in primul autobuz si ma duc la treaba mea. Sper sa termin cat mai repede ceea ce am de rezolvat si sa ma intorc acasa.

Din aceeasi categorie:

Bârfa

"Asculta-ma pe mine: ce spune omul la bautura, e adevarat! Omul, cand bea, isi pierde instinctul de conservare si spune vrute si nevrute; toate, insa,...

Citeşte mai mult...

Lupta

"Nu e nimeni pe strada, ochii tristi sa mi-i vada", zice un refren celebru. Dar mie nu mi se potriveste decat prima parte, adica, desi singur pe o str...

Citeşte mai mult...

Păpușa

Ma uit cu la ea cu pofta. As musca din ea ca dintr-un mar. E tanara si proaspata. Sau, cum zice un  amic citit, e brudnica si pempanta. E o papusa. Em...

Citeşte mai mult...

Pramatia

E sambata dimineata. Ora sapte, cand e somnul mai dulce. N-a fost, insa, chip, sa dorm; a trebuit sa ma scol. Am treaba. Ma aflu deja pe strada, indre...

Citeşte mai mult...