Va povestesc, in cele ce urmeaza, despre dragostea cu nabadai dintre mine si Ema, iubita - si, mai apoi, sotia - mea, dragoste care dureaza de aproape doua decenii. Da fapt, daca ma gandesc bine, mai corect spus ar fi fost ,,relatia dintre mine si Ema”, ci nu ,,dragostea”, caci, dupa cum veti vedea, in multi din anii petrecuti impreuna numai de dragoste nu a fost vorba…

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, ca intr-un basm frumos. Eu si Ema ne-am cunoscut pe cand eram doar niste adolescenti, ne-am indragostit nebuneste si ne-am jurat ca nimeni si nimic nu ne va putea desparti vreodata. Ca lucrurile nu aveau sa stea asa cum le planuisem noi urma sa aflam mult timp mai tarziu, insa primii doi ani de iubire, pana la casatoria ce a urmat, au fost intr-adevar dulci ca un fagure de miere.

Ne-am unit asadar destinele la o varsta frageda, pe cand implinisem 20 de ani si eram studenti. Cu toate astea, nu aveam grija zilei de maine, caci atat parintii mei, cat si ai Emei aveau situatii materiale foarte bune si ne promisesera ca ne vor ajuta pana cand vom fi pe picioarele noastre. Ceea ce, de altfel, aveau sa si faca. Abia dupa ce amandoi am absolvit facultatea si ne-am gasit - tot multumita relatiilor parintilor - servicii bune, am ramas sa ne descurcam pe cont propriu, si nu pot spune ca nu am facut-o. Totul ne mergea din plin pe atunci, parca toate fortele Universului conspirau in favoarea noastra.

Fara nicio exagerare, primii cinci ani de casnicie au fost minunati. Nu doar ca ne iubeam foarte tare, dar eu si sotia mea ne intelegeam de minune, ne ajutam reciproc si ne intreceam in a ne rasfata unul pe celalalt. Treptat, insa, pe masura ce fiecare din noi urca pe scara ierarhica si se confrunta cu solicitari tot mai mari la serviciu, aveam sa ajungem in situatia, deloc placuta, de a petrece tot mai putin timp impreuna. In afara de asta, cum de multe ori ne adunam de pe drumuri seara tarziu, cand eram atat de obositi incat cel mai mult ne doream sa ne odihnim, viata intima avea sa sufere, la randul ei, o acuta diminuare.

Pe scurt, cum se intampla in majoritatea cuplurilor casatorite, anii petrecuti impreuna au adus cu ei uzura, monotonia, distantarea. Iar cum eu si Ema nu am realizat asta la timp pentru a lua masuri, nu e de mirare ca ne-am trezit, dupa ceva mai bine de cinci ani de casnicie, intr-o criza profunda. Practic, ne certam din orice fleac, ne luam la harta cu atata pasiune incat, lucru greu de explicat, amandoi ajunseseram dependenti de scandaluri, de jigniri, de razboiul din familie. Cat despre copiii pe care ni-i doriseram, nici nu mai putea fi vorba de conceperea lor cat timp eu si sotia mea ne dusmaneam pe fata si extrem de rar mai deveneam intimi. Concret, abia daca ne cotaiam o data pe luna, si atunci o faceam in scop medical, fara preludiu si fara implicare emotionala, ci doar pentru a nu lasa buclucasii hormoni sa o ia complet razna…

In atare conditii, nu e de mirare ca am ajuns sa luam in calcul varianta divortului, care se dovedea insa o chestiune foarte delicata. Eu si Ema reusiseram sa tinem problemele familiale departe de parinti, care, dupa cum spuneam, ne ajutasera inca dinaintea casatoriei si o facusera in continuare. Cu totii erau foarte bucurosi stiindu-ne fericiti si impliniti impreuna, asa incat nu ar fi fost deloc usor sa le dam vestea divortului. Acesta este motivul principal pentru care i-am propus sotiei mele sa mergem, cel putin intr-o prima faza, pana cand vom fi vazut evolutia lucrurilor, pe varianta separarii, dar fara divort.

Si de data asta, ca de obicei in ultima vreme, de altfel, discutia avea sa degenereze intr-o disputa aprinsa.

- Ema, cum procedam? Eu inca te iubesc, insa vezi bine ca nu se mai poate sa locuim sub acelasi acoperis. Ne facem unul altuia viata un calvar…

- Ce spui, ca ma iubesti, ticalosule?! Daca m-ai iubi, nu ti s-ar pune intruna pata pe mine. M-ai imbolnavit de nervi cu reprosurile tale, mi-ai tocat nervii si acum mai intrebi cum procedam. Sa pleci din casa asta, nemernicule!

- Bine, dar de ce sa plec eu? De ce nu pleci tu? Si apoi, te-ai gandit ce le spunem parintilor? Cat crezi ca vom putea tine secreta despartirea?

- Nu stiu, si nici nu ma intereseaza. Daca tii mortis, baga tu divort, eu nu bag. Ma chemi la tribunal cand se pronunta, si gata.

- Pai de ce sa bag eu divort? Tu n-auzi ca eu inca te iubesc in felul meu, chiar daca te porti ca o scorpie nenorocita?

- Pe cine faci tu scorpie, caine ce esti?! Daca m-ai iubi, cum spui, nu te-ai lua de mine din orice! Nu mai esti omul bun si intelegator cu care m-am maritat, si te miri ca ma port ca o scorpie… Ce-ai vrea, sa fiu numai miere cu un terorist ca tine?

- Cum sa mai fiu bun si intelegator, jigodie ce esti? Mereu cand te rog ceva, spui ca n-ai chef sau n-ai timp. Nu te mai ocupi de casa, nu-ti mai pasa decat de serviciu…

- Uite cine vorbea! Rade ciob de oala sparta! Parca tie ti-ar pasa de casa, cand vii noaptea si te bagi direct in pat, fara sa ma intrebi ce zi am avut, daca mi-e bine sau daca am nevoie de ceva...