Artizat al pacii fiind de felul meu, adept al non-combatului, am lasat discutia cu nabadaioasa mea sotie in coada de peste, nu am pus in niciun fel lucrurile la punct. Practic, am vorbit de dragul de a vorbi, pentru ca mai apoi sa revin la obiceiurile de dinainte si sa fac ceea ce face orice mototol: sa imi vad de treaba mea si sa caut sa nu supar pe nimeni. Dar oare asta e scopul vietii unui om, sa nu deranjeze vietile altora? Cum ramane cu propria viata? Nu trebuie si ea traita? Intrebari existentale, pe care mi le-am pus intr-o seara, in timp ce savuram un pahar de brandy in compania vecinei Didina. Intrebari la care am gasit si raspunsuri, drept pentru care m-am hotarat sa dau frau liber instinctelor primare si sa eliberez animalul din mine. Iar cand spun animal, nu ma refer nicidecum la “bou”, ci dimpotriva, la “taur”…

Stiam ca Bubublina ma place. O placeam si eu. Eram singuri, bausem, aveam amandoi dispozitie romantica. De ce n-am fi facut-o pe treaba? Numai pentru ca Manuela ma considera un prost? Ei bine, era momentul sa ii demonstrez ei, dar mai ales mie insumi, ca nu era asa. M-am dat aproape de Didina-Bubulina, am luat-o de gat, am apasat-o incet, cat sa simta ca nu e gluma si ca vreau s-o tavalesc, iar ea a oftat. Am realizat ca era la fel de dornica si excitata launtric ca si mine si ca a o rapune va fi o misiune destul de usoara. Si nu m-am inselat.

- Didina, astazi arati mai bine ca oricand. Si ai in privire o lucire aparte! i-am lansat un prim compliment, in timp ce imi lasam mana sa alunece pe sanii tari si pietrosi, ai caror sfarcuri se intarisera precum butoanele de la sunerii.

- O, Marcel, iti multumesc, dar nu este meritul meu, ci al tau. Intotdeauna vederea unui mascul adevarat, ca tine, imi asterne in ochi o privire de lupoaica hamesita. Stii ce inseamna asta, nu?

Am incuviintat din cap ca inteleg si am trecut la treaba. Stiam ca Manuela era la o prezentare de moda (desi ma indoiam ca era intr-adevar acolo...) si nu urma sa vina prea curand, asa incat am luat-o pe Bubulina treptat. M-am ocupat de ea temeinic, neratand niciun centimentru patrat din corpul ei minunat: alb, catifelat si parfumat. Cand, in fine, am ajuns la “punctul forte”, femeia era pe jumatate gata. Sa o termin a fost floare la ureche, animalul pe care il tinusem prea mult in frau si pe care tocmai il eliberasem facand-o harcea-parcea. Nu mai retin amanunte si, chiar daca mi le-as aminti, nu stiu daca se cade a vi le impartasi, dar stiu un lucru: bestia in care ma transformasem a rupt-o in doua pe Didina-Bubulina! Cu toate antrenamentele ei la sala de forta, cu greu mi-a putut face fata, rugandu-ma in repetate randuri sa o mai slabesc, ca altfel o innebunesc. Dar n-am slabit-o. I-am dat pana s-a saturat, lasand-o lata... Si tocmai atunci, pe cand imi admiram opera, m-am pomenit cu Manuela in pragul usii.

- Pe toti sfintii, ce se petrece aici? Marcel, ce cauta Didina in patul nostru? Si de ce e dezbracata? Si de ce nu misca? m-a intrebat ea, cu ochii cat cepele, maturand camera din prag.

- Sa miste?! m-am dat eu macho. Sa zica mersi ca mai respira! La cate a avut de indurat, ma mir ca n-a sucombat!

Dupa aceste vorbe, mi-am luat un prosop din dulap si m-am indreptat catre baie, aruncandu-i Manuelei, care ramasese incremenita, peste umar:

- Vezi cum faci sa o duci acasa. Cand ies de aici, vreau sa gasesc patul gol, ca mi-e somn. Intelegi?

Manuela a clatinat din cap mecanic, ca o vita, semn ca da, intelege, si chiar asa a fost, drept dovada stand faptul ca la iesirea din baie am gasit asternuturi noi, impecabil aranjate la dunga, si nici urma de Bubulina. M-am bagat in pat si, ca un barbat adevarat ce tocmai devenisem, m-am culcat. Nu m-am intrebat nicio clipa ce o gandi sotia mea despre mine si despre cele vazute, pentru ca, sincer vorbind, nici nu imi pasa. Asa cum nici pe ea nu a interesat-o ce anume gandeam eu cand aflam de o noua aventura extraconjugala de-a ei, asa nu ma interesa nici pe mine de ea acum. Scurt si la obiect.

A doua zi, in zori, surpriza! M-am trezit cu Manuela, complet goala, peste mine, ea oferindu-mi clipe de amor de neuitat, cum nu mai imi oferise de ani buni...

- Ia sa te vad acum, Marcel! Hai, arata-mi de ce esti in stare, da tot ce ai mai bun! m-a indemnat ea, in timp ce se impingea si se proptea nabadaioasa cu dosul inspre mine.