Daciana este o femeie minunata. In primul rand ca nu arata cei 35 de ani pe care ii are. Are piele fina, curata si mainile delicate, de zici ca si le protejeaza si nu misca un pai la usa casei, cand, de fapt, este foarte vrednica, fiind tare priceputa la spalat, calcat, gatit, aspirat… Nu este, practic, lucru de care sa nu se ocupe in casa, incat ai zice ca s-a maritat cu un tr­antor, nu cu un om. Totusi, din cate mi-a povestit Daciana, sotul ei este un barbat bun, dar oarecum neslefuit - ca sa folosesc un eufemism - in comparatie cu ea... De altfel, sunt convins ca, daca Manole nu ar fi fost un om de treaba, nu s-ar fi casatorit ea, o femeie virtuoasa si speciala, cu el. Daciana este insa mult peste el din punct de vedere intelectual si spiritual si, daca ma intrebati, de aici cred eu ca s-a nascut prapastia dintre ei si totodata sansa mea de a reusi sa ma apropii de ea. N-as vrea sa par cumva lipsit de modestie, dar adevarul este ca eu, ca si ea, sunt un tip deosebit, superior, inteligent si hazliu in acelasi timp, in orice caz genul de om cu farmec debordant. Din pacate pentru mine, dupa ce am cunoscut-o pe Daciana aveam sa-mi dau seama, ca, la fel ca si barbatul ei, Manole, sotia mea, Andreea, nu detine atuurile necesare pentru a ma capacita plenar si a scoate la iveala tot ce e mai bun in mine. Doar potrivirea dintre mine si Daciana este aproape perfecta din toate punctele de vedere, incat nu de putine ori stau si ma minunez singur: ce sansa am putut avea pentru a ne intalni unul cu altul. Desi, in acelasi timp, ma si inciudez: daca ne-am fi intalnit in urma cu zece ani…

Acum, inainte de a continua povestea, gasesc potrivit sa va spun cateva despre mine si despre Andreea, daca nu din alt motiv, atunci macar dintr-acela pentru a va putea oferi o imagine de ansamblu asupra existentei mele de dinainte de a o descoperi pe actuala mea amanta. Ei bine, eu am fost si am ramas intotdeauna un om retras, dar in acelasi timp un romantic incurabil. Nu am avut decat doua relatii, ambele de lunga durata, mai exact de minimum cinci ani, inainte de a ma casatori cu Andreea, in urma de zece ani. Am inteles insa, dupa precedentele relatii, ca am o varsta la care nu-mi mai permit sa pierd timpul, daca vreau sa imi intemeiez o familie si sa fac si copii. Asa incat atunci cand m-am apropiat de Andreea, nu am mai stat pe ganduri: am cerut-o de sotie la niciun an de cand ne-am cunoscut, chiar daca aveam anumite retineri vizavi de compatibilitatea intelectuala dintre noi. Stiti, eu am terminat facultatea ca sef de promotie, am si un bogat bagaj cultural si spiritual, in vreme ce ea nu are la baza decat liceul si prefera ca in timpul liber sa citeasca reviste de scandal sau sa se uite la telenovele.…

Andreea este totusi o femeie simpla si buna. Nici foarte frumoasa, dar nici urata; nici foarte desteapta, dar nici proasta. O fata in randul lumii, de treaba, harnica si devotata, dar… cam atat. Exact genul de femeie pe care sa o iei de nevasta, sa-i faci doi copii si apoi sa stai linistit, la gandul ca nimic rau nu ti se poate intampla cu ea alaturi; dar… nici nimic prea bun. Si aici e buba. Satul de insatisfactiile unei existente liniare, monotone, prea austere, atunci cand am intalnit pe cineva atat de deosebit, pe de o parte, dar in acelasi timp atat de apropiat de felul meu de a fi si de a vedea lucrurile si viata, pe de alta, nu am putut sa nu cedez ispitei. La randul ei, Daciana, traind o viata la fel de searbada, terna si plictisitoare ca si e mea, alaturi de un barbat cu universul redus la fotbal si sala de forta, nu s-a putut opune farmecului unui partener evoluat si elevat, cum sunt eu. Asa a luat nastere si asa se explica idila noastra atat de surprinzatoare, intre doi oameni seriosi, asezati, care nu si-au inselat niciodata jumatatile in trecut, dar care, atunci cand li s-a ivit ocazia accederii la un nivel superior de cunoastere si percepere a iubirii, nu au putut sa spuna “nu”.

Sunt deja trei luni de cand formam un cuplu. Un cuplu imoral, s-ar putea spune, fara a fi deloc departe de adevar. Ea cu sot si doua gemene minore acasa; eu cu sotie si doi gemeni acasa. Ce ne-a trebuit noua sa ne incurcam unul cu altul? Nu ne ajungea ceea ce aveam? Se pare ca nu, din moment ce am ajuns unde am ajuns si din moment ce nu avem de gand sa ne oprim aici. De fapt, nu putem. Eu o iubesc pe ea mai mult decat imi iubesc intreaga familie, iar ea ma iubeste pe mine mai mult decat pe toti ai sai la un loc. Cum am putea, atunci, sa renuntam unul la altul? Ne simtim atat de bine impreuna... Atat de bine incat dupa numai cateva iesiri in oras, dupa program, am ajuns sa devenim intimi, desi nu aceasta pornire sexual-erotica este cea care ne tine legati. Nu, pe aceasta o luam ca pe un bonus. Ceea ce ne tine atat de atasati unul de altul este comuniunea intelectual-sufleteasca perfecta dintre noi, apropierea dintre modurile in care vedem viata, in general, si dragostea, in special. Suntem, desi poate parea banal sau desuet ceea ce spun, exact ca doua jumatati ale unei portocale.

Dragi prieteni, deocamdata nu stiu ce ne rezerva viitorul mie si Dacianei, dar stiu ca in scurt timp va trebui sa luam o decizie. Desi ne iubim partenerii de viata si copiii, si eu si ea vrem sa fim impreuna, sa nu ne despartim nicio clipa, sa nu ne impartim unul pe altul cu nimeni altcineva. Dar asta nu se poate decat daca divortam si ne recasatorim. Asadar nu e atat de simplu, desi nebunia noastra nu are limite. Noi simtim ca dragostea ne va da puterea sa trecem peste barierele de ordin moral, social si de orice alta natura care se vor ridica in fata noastra. Totusi, sunt intrebari care nu ne dau pace: vom putea sa ignoram ce spune lumea si sa stergem cu buretele cate zece ani din existenta fiecaruia dintre noi pentru a putea merge mai departe? Vom mai putea, in cazul acesta, sa ne uitam in ochii copiilor nostri atunci cand acestia vor creste si ne vor pune intrebari incomode? Ne vor putea intelege ei cand vom incerca sa le explicam, cata vreme nu vor fi trait dragostea astrala pe care o traim eu si Daciana acum? Si oare merita dragostea atatea sacrificii? Daca exista un raspuns la aceste intrebari, atunci cu siguranta numai Dumnezeu il stie…

Din aceeasi categorie:

Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, atunci cand ma indreptam catre facultate. Aveam 22 de ani, eram vesel si optimist. Aveam forta si vi...

Citeşte mai mult...

Sabina nu mi-a cedat decât după ce s-a măritat

Prieteni, sunt intr-o mare incurcatura, viata mea e data peste cap. Nu am crezut nicio clipa ca voi ajunge sa trec prin ce trec acum. Am iubit-o si am...

Citeşte mai mult...

Rinichiul i l-am donat eu, inima mi-a furat-o ea singură...

Intamplarea pe care vi-o istorisesc azi este atat de emotionanta si de surprinzatoare incat nu este recomandat sa fie citita de cardiaci. Si nu exager...

Citeşte mai mult...

Am suferit serios din cauza unui soț neserios

Am sa intru direct in miezul problemei, dragi cititori, pentru ca nu are rost sa va plictisesc cu amanunte inutile. Numele meu este Amalia, am 34 de a...

Citeşte mai mult...