gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu18042024

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...

Evaluare: / 3
1
Index
Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...
Pagina 2
Toate paginile

Ma numesc Sorina D., am 33 de ani si lucrez ca operator introducere date la un important Institut de Sondaj din Capitala. Nu am fost niciodata o femeie foarte evlavioasa, dar nici atee nu sunt – mai exact, cred in existenta unei Forte Supreme sau Divine, insa nu am incredere in Institutia denumita Biserica, nici in preoti si prefer ca, daca spun o rugaciune, sa o spun acasa, in intimitate. In biserica am intrat destul de rar, in special pentru a aprinde o lumanare pentru parinti si pentru sora mea - ea este maritata si are un baietel de 5 ani, Marius. Cea mai buna prietena imi este o colega de serviciu, Evelin, si nu avem niciun fel de secrete una fata de cealalta. Petrecem foarte mult timp impreuna si ne impartasim toate gandurile si trairile. Practic, ea imi este ca o a doua sora, sau chiar ca prima, avand in vedere ca Silvia (asa o cheama pe sora mea cea adevarata) locuieste in alt oras si prin urmare ne vedem destul de rar, mai ales de sarbatori sau la vreo aniversare.

 

- Sorina, imi zice intr-o buna zi Evelin, trebuie neaparat sa vii cu mine la slujba! Te rog sa vii! Barbat mai mai frumos ca asta nu ai mai vazut si nici nu vei mai vedea! Pacat de el, nu ar fi trebuit sa se faca preot...
...Si m-a tot batut asa la cap vreo cateva zile, pana cand, in cele din urma, de dragul sau dar si ca sa scap de gura ei, am acceptat sa merg la liturghie duminica dimineata.

- Bineeeeee, merg, dar daca nu imi place preotul, de la mine nu veti primi binecuvantarea! am glumit cu Evelin, care era in culmea fericirii pentru ca ma convinsese sa o insotesc.

Cum nu ma vedeam insa a rezista la intreaga slujba, am convins-o pe Evelin, care locuieste la numai cateva blocuri distanta de mine, sa mergem mai spre finalul liturghiei, ca sa nu ma plictisesc prea tare. Oricum, trebuie sa recunosc totusi ca eram foarte curioasa sa vad cum arata barbatul care, dupa propriile-i spuse, ii sucise mintile prietenei mele. Si, spre surprinderea mea, a trebuit sa admit ca intr-adevar preotul chiar era un barbat tare aratos, in varsta de vreo 45 de ani, cu un chip expresiv si frumos, un trup solid si zvelt cu o voce impunatoare si masculina. Numai ca, stiindu-l preot – si casatorit pe deasupra... -, nu-l puteam privi decat ca pe un... preot.

Sluba respectiva a durat foarte mult – sau poate asa mi s-a parut mie, nefiind obisnuita sa ascult psalmi si alte cantari bisericesti. Spre rusinea mea, in marea majoritate a timpului cercetam interiorul lacasului ca si persoanele care asistau la slujba. Ma amuza sa vad cum oameni in toata firea, unii dintre ei chiar ajunsi la senectute, se tranteau pe burta, cadeau la matanii si spuneau diverse rugi in cor. Cert este ca ochii mi s-au oprit, involuntar, pe un barbat singur, postat in picioare nu departe de mine, imbracat foarte sobru si elegant si care degaja o pace interioara evidenta pentru oricine il privea. Nu era mai frumos ca preotul, insa te cucerea instantaneu prin aerul de om puternic, dar totodata bland: ,,Pot misca muntii din loc daca vreau. Dar nu vreau..." – vorbele acestea mi l-am inchipuit eu rostindu-le in timp ce il priveam ca fascinata, uitand complet de cel care oficia slujba si pentru care de fapt acceptasem sa vin la biserica.

- Te-am vazut oarecum cazuta pe ganduri, Sorina - mi-a spus Evelin la final, pe drumul spre fast-food, unde urma sa mancam de pranz. Asa-i ca te-a fermecat si pe tine preotul?

- Spre surprinderea ta, afla ca nu e chiar asa – i-am raspuns cu sinceritate, ca de obicei. Preotul tau chiar arata grozav, insa in timpul slujbei am remarcat un barbat mult mai interesant... si care nu e nici insurat – nu avea nicio verigheta pe deget -, si nici preot ! Si, zicand astea, am izbucnit amandoua in ras. Apoi, in timpul mesei m-am trezit anuntand-o pe Evelin ca duminica viitoare intentionez sa merg din nou la liturghie. Ea a ras cu pofta si mi-a spus ca se bucura pentru mine, fiindca, facand abstractie de motivul pentru care as veni, simplul fapt ca vin la biserica este totusi ceva pozitiv.

Am continuat asadar sa merg la biserica impreuna cu Evelin, iar lucrurile au evoluat cu foarte mare repeziciune exact spre ceea ce imi doream – si anume sa intru in legatura cu omul de care ma simteam atrasa. Asa se face ca aveam o stare sufleteasca grozava, remarcata bineinteles si de parintii meu, cu care locuiam – si cu care inca locuiesc.

- Sorina, de cand ai inceput sa mergi duminica la liturghie, parca esti mult mai radioasa, mai senina, mai linistita - imi spunea mama deunazi. Lui Evelin trebuie sa ii multumesti, fiindca daca nu insista ea, nu ai fi mers niciodata...

Bineinteles ca ma pufnea rasul auzind spusele parintilor, care credeau ca am devenit mult mai evlavioasa - si chiar trebuie sa recunosc ca, treptat, ajunsesem sa cunosc ordinea etapelor slujbei, ba chiar spuneam cateva rugi impreuna cu multimea. Insa motivul pentru care chipul meu parea mai luminos era acela ca ma indragostisem si, mai mult, simteam ca iubirea tinde sa devina reciproca. Cum s-a putut intamplat asa ceva? Foarte simplu: La finalul slujbelor, oamenii gusta din bucatele aduse spre a fi sfintite de preot, discuta intre ei, se mai cunosc, se imprietenesc... si azi asa, maine asa - am ajuns ca dupa slujba sa conversez destul de mult cu omul pe care il admiram in taina. In scurt timp, am simtit ca ma simpatiza, la randul sau, si i-am spus lui Evelin:
- Sa stii ca Mircea a inceput sa ma placa. Am simtit dupa felul in care ma priveste.


Asa il chema pe el – Mircea. Lucrul acesta il stiau toti enoriasii, insa nimeni nu stia prea multe despre el - era un om care nu discuta despre persoana sa, insa un om despre care toti aveau o parere foarte buna; probabil ii cucerise, ca si pe mine, cu modestia, ravna bisericeasca cu care se incarcase in timp, dar si cu virilitatea - in sens bun, frumos – pe care o emana. Mai pe scurt, Mircea inspira multa incredere si degaja multa bunatate.

Evelin mi-a zambit complice si mi-a spus pe un ton sugestiv:

- Sorina, nu uita ca EU te-am adus la biserica. Deci MIE trebuie sa imi multumesti! – si iar am ras amandoua, bucuroase de mersul lucrurilor.

Invitatia lui Mircea la o cafea nu m-a surprins deloc; asteptam asta deja de un car de vreme (sau poate asa mi se paruse mie), si prin urmare a venit ca o izbavire. Iar de atunci intalnirile au continuat, pana cand, dupa fix o luna de la prima cafea impreuna, m-a invitat la el acasa.

- Sorina, imi doresc sa facem dragoste! Desi nu ne-am sarutat inca, si poate suna deplasat ce spun, repet: te doresc foarte mult, esti o femeie minunata! Vrei sa petrecem noaptea impreuna?

Daca imi doream? Muream de dorinta sa ma culc cu el cu mult inainte sa ma invite el. Dar desigur ca nu puteam sa ii fi facut eu asa propunere... Am cazut, teatral, pe ganduri, apoi l-am privit drept in ochi si l-am intrebat direct:

- Mircea, tu iti dai seama ce imi propui, ce imi ceri? Ma simt de-a dreptul jignita! Drept cine ma iei?... Am facut o scurta pauza, cat sa ii dau timp sa incerce sa se scuze:

- Bine, Sorina, dar eu nu vreau sa te supar... Apoi am continuat sa vorbesc,  fara sa il las sa-si incheie pledoaria:

- Drept cine ma iei?... Nu ai indraznit macar sa ma saruti, si deodata vrei sa facem dragoste? Ei bine, daca intr-adevar vrei sa facem dragoste, atunci trebuie sa incetezi cu scuzele, si sa ma saruti chiar acum!
A ramas perplex cateva clipe, apoi a inteles ca jucasem teatru, s-a relaxat, a zambit si s-a apropiat si mai mult de mine. Sedeam pe o bancheta intr-un separeu destul de intim dintr-un restaurant cu specific vanatoresc, si imi amintesc ca, in timp ce ma treceau fiori asteptand ca buzele-i sa se lipeasca de ale mele, privirea imi cazuse pe trofeul unui superb cerb carpatin, cu niste coarne uriase, virile, rasucite si cu ochii foarte mari si vii. ,,Superb animal! gandeam; ferice de caprele pe care le-a iubit!'' Abia cand am simtit caldura gurii lui Mircea, gustul dulcetii de nuci verzi de pe buzele sale matasoase, si am perceput ghidusiile pe care le facea cu limba sa moale ca o molusca in gura mea umeda si avida dupa siropul prelins din cavitatea sa bucala – abia atunci am reusit sa fac sa dispara din ochii mintii mele imaginea cerbului viguros de pe peretele restaurantului calarind o capra pulpanoasa pe crestele muntilor. Iar in locul ei mi-a aparut imaginea lui Mircea gol, imperturbabil, imperial, in toata splendoarea, in fata patului in care eram tolanita despuiata si frematand de dorinta...

Iubirea a fost asa cum am visat, si din acea noapte am devenit tot mai apropiati, astfel incat dupa nici jumatate de an, Evelin nu se indoia ca ne vom casatori; de altfel, ma tot iscodea:

- Sorina, cat mai astept dupa voi? Sunteti atat de frumosi impreuna... neuitand sa adauge de fiecare data razand:

- Sper ca nu ai uitat ca eu te-am tarat in biserica...
Nu uitasem asta, desigur, si stiam ca prietenei mele trebuie sa ii fiu recunoscatoare pentru ca am l-am intalnit pe Mircea. Totusi, pe masura ce relatia curgea firesc si intr-un regim laminar, fara turbulente, spre casatorie, pe mine incepusera sa ma bantuie niste ganduri nelalocul lor; sarpele neincrederii mi se strecurase in suflet, se cuibarise acolo si nu vroia deloc sa mai plece - era vorba de faptul ca, dupa atat timp impreuna, eu tot nu stiam mai nimic din trecutul lui Mircea. Imi spusese numai ca parintii sai decedasera cu multi ani in urma, si mai aflsem ca lucreaza ca inginer de sistem intr-o multinationala unde castiga bani frumosi. Dar atat. De fiecare data cand aduceam vorba de trecutul sau, cand intrebam ce a facut, cum a trait pana la cei 38 de ani ai sai, ma loveam ca de un zid – ocolea cu abilitate raspunsurile si schimba subiectul pe nesimtite. Motiv pentru care, dupa ce am acceptat cererea sa in casatorie, inainte de a stabili data cununiei, am ticluit, impreuna cu buna mea prietena, Evelin, un plan diabolic de a-i afla secretele din trecut.

Astfel, l-am convins pe iubitul meu, care nu avea un duhovnic, sa se spovedeasca, inainte de casatorie, la preotul chipes pe care mersesem sa il vad atunci cand l-am remarcat pe Mircea: preotul Luca - asa am aflat intre timp ca se cheama. Iar Mircea a acceptat, nebanuind ca i se intinde o cursa si ca, la sfatul lui Evelin, ii strecurasem, in buzunarul hainei, minusculul meu telefon celular, programat pe inregistrare sunet... Si totul a mers exact cum am prevazut: eu l-am insotit si l-am asteptat pe Mircea in biserica, el s-a spovedit, apoi, la iesire, sub pretextul ca imi este frig, i-am cerut haina si astfel am recuperat aparatul pe care se afla imprimata confesiunea viitorului meu sot.

Nici nu mai stiu de cate ori am ascultat spovedania lui Mircea. Eu si cu el locuiam deja impreuna, in apartamentul sau, asa ca, pentru a putea asculta in liniste, mergeam la parinti, cu care locuisem inainte sa ma mut la el. Iar faptul ca am dezvalui mamei si tatalui ce facusem avea sa imi fie fatal, pentru ca ei au fost cei care m-au convins sa ii marturisesc lui Mircea gestul meu miselesc.
- Nu se poate sa pasiti in casnicie cu acest secret, spunea mama. Idee impartasita si de tata, dar nu si de Evelin, care era de cu totul alta parere:

- Nu ii spune nimic, Sorina! Daca se supara? Vrei sa afle ca nu ai avut incredere in el, si l-ai verificat, dar nu ai gasit nimic compromitator?... Pentru ca trebuie sa marturisesc ca, desi am tot ascultat spovedania, nu am gasit niciun mare pacat in trecutul omului iubit; cel mai important dintre ele era faptul ca in tinerete se mai infuriase uneori si le vorbise urat parintilor sai care erau excesiv de grijulii. In rest, nimic important - cu adevarat un om special, cu un caracter deosebit, cum de altfel imi facuse impresia de la bun inceput.

Ceea ce avea sa urmeze insa m-a convins ca, din neincredere si din prostie – pentru ca asta e de fapt principalul motiv-, am comis greseala vietii mele.

- Sper sa ma ierti si nu ma urasti pentru ce am facut, dragul meu! am incheiat eu destainuirea facuta lui Mircea. Te iubesc si nu vreau sa te pierd!

El ascultase totul cu mare atentie si cu calmul sau incredibil, ceea ce ma facea sa cred ca totul e in ordine. Insa dupa ce a stat putin pe ganduri, l-am vazut cum se schimba la fata, i-am vazut chipul bland si senin cum se aspreste si se intuneca.

- Te iert si nu te urasc, Sorina! mi-a soptit Mircea cu durere in glas. Insa in toata viata mea nu m-am simtit mai tradat ca acum. Cum ai putut sa faci asa ceva, cum ai putut sa imi furi sfanta spovedanie? Te rog sa iti iei lucrurile si sa pleci, te rog sa nu ma mai cauti niciodata, caci totul s-a terminat intre noi!

Am izbucnit in plans, l-am rugat din nou sa ma ierte, dar totul a fost in zadar: am plecat. Apoi, dupa cateva zile, l-am sunat. Nu mi-a raspuns; abonatul nu putea fi contactat. Atunci am mers la el acasa, dar am avut surpriza sa constat ca inchiriase apartamentul unor studente blajine si timide. Ele nu stiau decat ca la fiecare inceput de luna urmeaza sa le contacteze proprietarul ca sa stabileasca modalitatea de a-si primi chiria. Inca o data am simtit cum cade cerul pe mine, si am plecat lacrimand. Iar ce este si mai rau este faptul ca ceva in mine imi spune ca o a doua sansa nu voi mai avea. Un om ca Mircea nu voi mai intalni niciodata...

 

Din aceeasi categorie:

Medeea mi-a vindecat și genunchii, și inima

Medeea mi-a vindecat și genunchii, și inima

Numele meu este Mihai S, dar prietenii si rudele imi spun Misu. Am 37 ani, dar arat cu cel putin 7 ani mai tanar, fapt care de multe ori induce lumea ...

Citeşte mai mult...

Boss a vrut, boss a cerut, eu n-am făcut decât să execut...

Boss a vrut, boss a cerut, eu n-am făcut decât să execut...

Intamplarea de mai jos este una extrem de ciudata, in opinia mea, si ea arata de cate sacrificii sunt in stare unii oameni in numele dragostei. Pentru...

Citeşte mai mult...

Fiul pe care l-am crezut un diavol s-a dovedit a fi un înger

Fiul pe care l-am crezut un diavol s-a dovedit a fi un înger

Poate nu v-as fi spus niciodata povestea mea, daca nu m-ar fi imboldit sotia mea, “coana preoteasa”, cum ii spun apropiatii. Ea a tinut mortis sa o fa...

Citeşte mai mult...

L-am înșelat până am ajuns să-l iubesc din nou

L-am înșelat până am ajuns să-l iubesc din nou

Ma numesc Marta Barbu, sunt din Bucuresti si doresc a va relata in continuare despre mine si sotul meu, Dumitru, care a fost, pana la un punct, primul...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Proasta de mine și-a recunoscut greșeala, dar nu a fost niciodată iertată...