gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri14022025

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...

Evaluare: / 2
1

Totul a inceput in urma cu circa douazeci de ani, atunci cand ma indreptam catre facultate. Aveam 22 de ani, eram vesel si optimist. Aveam forta si vitalitate, prin venele mele curgea sange tanar, eram ca un armasar care cu greu putea fi tinut in frau. Simteam ca lumea intreaga e a mea, si tot ceea ce vedeam ma incanta...

Era dimineata, iar eu asteptam la semafor. Cand, deodata,  privirea mi-a fost atrasa de ea. Am fost, intr-o fractiune de secunda, capacitat, invadat. As putea afirma chiar, privind retrospectiv, ca in clipa aceea m-am indragostit… Imbracata complet intr-un galben electrizant si inzestrata de natura cu chip angelic si corp gratios, fata atragea toate privirile, si era foarte constienta de asta. Se citea pe fata ei ca stie ca este urmarita si admirata, iar asta o facea sa para si mai mandra, si mai starnitoare. Era intr-adevar mortala tipa.

Cu ochii barbatilor atintiti asupra sa, a continuat sa defileze prin fata lor cateva minute, dupa care a facut semn unui taxi, s-a urcat elegant, nu inainte de a privi in jur cu miscari studiate, si a disparut. Eu unul am ramas pierdut, gandindu-ma ca, asa minunata cum era, nu putea sa fie singura, si m-am intrebat: oare cum o arata fericitul care ii era alaturi? N-avem de unde sa stiu, atunci, in clipa aceea, ca tipa chiar era singura si ca fericitul care urma sa ii stea alaturi aveam sa fiu chiar eu… Dar sa nu anticipez.

Deci s-a urcat in taxi si dusa a fost. La randul meu, m-am urcat in autobuz si m-am indreptat catre facultate. Am coborat la Piata Rosetti si ma indreptam agale catre Universitate, cand dintr-o data privirea mi-a fost atrasa de cineva. Era chiar ea, tipa in galben. Nu aveam cum sa nu o observ. Pantalonii galbeni, mulati pe picioarele drepte, straluceau in soare; bluza tot galbena, lipita de sanii obraznici, dar nu vulgari, era brillianta; iar parul galben ca spicul de grau radia in bataia soarelui. Ce mai aparitie!

Fata parea ca vine direct spre mine, ceea ce m-a facut sa raman blocat; ma treceau fiori reci pe sira spinarii. S-a apropiat incet, dar, brusc, a cotit-o putin dreapta, a trecut pe langa mine si s-a oprit in fata unui domn in varsta. L-a intrebat ceva pe batran, dar respectivul a ridicat din umeri. Asa incat s-a uitat dezorientata in jur si, cum eu eram cel mai aproape, m-a abordat fara retinere:

- Buna! Imi poti spune pe unde se afla strada Batistei? Mi s-a zis ca este pe aici, prin zona, dar nu reusesc s-o dibuiesc.

Nu am apucat sa va spun, dar eu sunt mai rusinos de fel. Sau cel putin asa eram pe atunci. Asa ca, observand ca ma fastacesc si ma inrosesc subit, fata s-a uitat curioasa la mine si m-a intrebat:

- Dar ce e cu tine? Ti-e rau?

Cu greu am reusit sa ma dezmeticesc si sa leg doua cuvinte:

- Nu, nu! N-am nimic!

Dupa care mi-am revenit si, cu o sinceritate dezarmanta, am adaugat:

- N-am nimic, numai ca asa sunt eu, mai timid. Ma pierd in fata frumusetii…

Auzind una ca asta, fata a facut inca unul dintre gesturile pe care eu le interpretam atunci ca fiind studiate, dar care, aveam sa ma conving ulterior, erau de fapt naturale. Si-a dat usor o palma peste tampla si a izbucnit intr-un hohot de ras care ar fi putut fi sincer, dar in acelasi timp ar fi putut fi si ironic:
- Da?! Chiar asa? Este o noua metoda de agatare, sau ce? P-asta n-o stiam!... Si apropo, cum reusesti sa te inrosesti la comanda?

Asadar, tipa ajunsese la concluzia ca incercam sa o agat, desi nu era deloc asa. Caci, daca e s-o spun p-a dreapta, nu ma gandisem nicio clipa ca as putea avea vreo sansa sa cuceresc pe una ca ea... Si nu vreau sa credeti cumva ca as avea vreo problema de ordin fizic. Nicidecum. Sunt chiar un tip interesant. Insa, in comparatie cu stralucirea ei, de ce sa nu recunosc? - eram o aparitie destul de comuna. Daca adaug la asta si timiditatea mea exagerata, pot spune cu mana pe inima ca nu aveam nici cea mai mica intentie de a o agata pe superba fata. Si exact asta i-am spus:

- Poftim? Te inseli! Nici prin gand nu mi-a trecut!

Si am adaugat, la fel de sincer:

- Nici nu as indrazni asa ceva, crede-ma! Arati grozav, si ma inhibi!

Chestia asta a lasat-o pe moment fara replica. In mod cert nu se astepta la atata franchete si  ingenuitate! Mai intai m-a privit direct in ochi, apoi a privit in sus, a ridicat din umeri si a zis:

- Doamne, mare ti-e gradina!... Si multi nebuni ii mai sar gardul!

S-a indepartat apoi vorbind singura si privind inapoi peste umar, in timp ce eu am urmarit-o pana a iesit din campul meu vizual. Ma gandeam atunci: ,,Prost am fost! Am ratat sansa care mi s-a oferit, si nu cred ca voi mai avea alta". Dar, stiti cum se spune: niciodata sa nu spui niciodata...

De la intamplarile de mai  sus trecusera cateva saptamani. Uitasem de tipa in galben, eram sigur ca nu o voi mai vedea vreodata. Dar, daca e sa fie…  Era vacanta. Eram la mare, la Costinesti, cu un grup de colegi. Scapasem de examene, eram linstiti, cu chef de viata, singurile noastre griji fiind sa ne bronzam si sa golim mai repede sticlele cu bere. Stateam cu burta la soare, petreceam clipe tihnite, imi clateam ochii pe "frumusetile" din jur, cand deodata, surpriza! Sa nu-mi vina sa cred: privirea mi-a cazut pe o ,,bucata" ca lumea, care statea intr-o rana pe un cearceaf, la vreo douazeci de metri de mine. Mi s-a parut o clipa ca o cunosc de undeva, apoi, cand s-a intors, am avut certitudinea: era chiar ea, tipa in galben de la Piata Rosetti! Nu mi-a venit sa cred! Mi-am zis: "Ce mica e lumea!"  si am continuat sa o privesc insistent. Ce arata ea bine in galben, dar ce arata fara... Cumva, cred ca a simtit privirea mea, caci s-a uitat la randul ei direct spre mine. M-a recunoscut imediat si mi-a facut un semn discret cu mana. M-am uitat in jur, ca sa ma conving ca intr-adevar era vorba de mine, si nu am avut niciun dubiu, mie imi facuse semn. Asa ca m-am indreptat catre ea, si impreuna am mers direct la o terasa din apropiere.

- Ce coincidenta! Nu credeam ca ma mai tii minte! i-am spus intinzandu-i mana. Ne-am intalnit odata la Piata Rosetti… Eu sunt Marian.

- Buna, Marian! Eu sunt Denisa! mi-a raspuns, adaugand pe un ton sagalnic:

- Normal ca te tin minte, dupa faza de atunci...

Si uite asa intrat in vorba, iar in cateva zile parca eram prieteni de cand lumea! Lucrurile au evoluat mai repede decat m-as fi asteptat, si asta fiindca ei ii placea felul meu simplu de a pune problema, ca si naturaletea mea. "Probabil ca e satula de smecherii care au incercat sa o cucereasca si sa o seduca prin tot felul de tertipuri, iar acum, intalnind un tip inofensiv si deschis, ca mine, simte ca e ceva nou, autentic…", am incercat eu sa gasesc o explicatie pentru ceea ce ce intampla intre noi. Iar explicatia nu era departe de adevar.

Din vorba in vorba, Denisa mi-a dezvaluit ca era studenta in Bucuresti. Nu mi-a precizat insa unde anume si nici numarul sau de telefon nu a vrut sa mi-l spuna, iar eu nu am insistat sa aflu mai mult. Eram multumit sa traiesc clipa, caci clipa era frumoasa... Fata venise la mare, ca si mine, impreuna cu un grup de colegi. Nu avea prieten, in sensul de iubit, asa ca am inceput sa visez cu ochii deschisi. Am petrecut alaturi de ea o vacanta de neuitat, pe care, daca m-as apuca sa vi-o descriu in amanunt, probabil ca nu mi-ar ajunge o zi intreaga. Asa ca ma rezum la final, care a fost unul foarte bizar. In ultima seara, plimbandu-ne pe faleza, Denisa mi-a spus:

- Marian, noi maine plecam. Vreau sa stii ca mi-a facut placere sa fim impreuna in aceste zile, dar sa te rog sa nu incerci sa ma mai cauti vreodata!

Probabil ca, auzind asa ceva, ramasesem ca vitelul la poarta noua, caci atunci s-a simtit datoare sa explice:

- Eu nu sunt pentru tine, Marian! Tu nu ma cunosti, dar felul meu e altul: mie doar imi place sa amagesc tinerii si barbatii, in special pe cei ce se dau mari si tari! Atat! Cu tine insa nu pot sa ma comport asa. Tu esti un baiat finut si nu meriti un tratament urat. Adio!

Si, fara o vorba in plus, m-a pupat pe obraz (era prima oara cand o facea), si s-a indepartat fara sa priveasca in urma. Am ramas intr-o stare confuza, de bucurie amestecata cu ciuda, o stare greu de explicat si inteles. Pe de o parte, eram fericit. Fata aceea minunata, cu nume de floare, Denisa, ma apreciase si ma placuse! Pe de alta parte, imi spuneam: "Bun, si cu asta ce-am facut?", adica, daca era sa n-o mai vad niciodata, la ce bun ca ma placuse?... Eram, din nou, sigur ca nu am s-o mai vad niciodata, dar din nou aveam sa ma insel…

Trecusera, de la intalnirea de pe Litoral, alte cateva saptamani. La Teatrul National avea loc o premiera de rasunet, premiera pe care sora mea, o impatimita a genului dramatic, nu voia cu niciun chip s-o rateze. Cum prietenul ei era gripat, iar ea nu voia sa mearga singura, m-a rugat s-o insotesc. Desi nu m-am dat niciodata in vant dupa astfel de manifestari, preferand un film de razboi unei piese de teatru modern, am acceptat totusi s-o insotesc. Doar era sora mea, nu? Asa ca m-am imbracat frumos, m-am barbierit si m-am dus.

Ne asezasem, eu si sora mea, pe randul al cincisprezecelea.  Din acea pozitie vedeam bine, auzeam bine, totul era ok, mai ales ca pe locurile din fata noastra nu statea nimeni. Cand, deodata, apar patru persoane care se asaza chiar acolo. Ma uit la ele cu oaracare ciuda, injurand in gand. Era un barbat la vreo cincizeci de ani, foarte spatos, insotit de o femeie la fel de corpolenta, la vreo patruzeci si ceva de ani, si de doua adolescente: una dolofana si una subtirica. Cea plinuta nu m-a interesat defel, dar la cea slabuta nu am putut sa nu arunc o privire. Una, si mi-a fost de ajuns! Am ramas paf, simtind cum transpiratia imi siroieste pe spate. Inca o data, nu-mi venea sa cred: era chiar ea, Denisa!

Arata superb, ba parca era si mai frumoasa ca inainte! Nu ma observase, ci s-a asezat pe locul sau, asteptand sa inceapa piesa. Parea plictisita, de parca ar fi venit, ca si mine, din obligatie, nu din placere. Am numarat in gand pana la zece, apoi pana la douazeci, mi-am sters fruntea cu o batista si, facandu-mi in cele din urma curaj, am batut-o usor pe umar:

- Buna! Imi poti spune pe unde se afla strada Batistei?

S-a intors brusc, gata-gata sa se ia de cel ce-si permitea astfel de glume usoare intr- o sala de teatru. Dar, cand m-a vazut, a ramas la randul ei muta de uimire. Abia a reusit sa baiguie:

- Marian?! Esti chiar tu, Marian! Ce faci aici?

Ce intrebare... De parca venisem la teatru sa fac abdomene sau sa trag de fiare... La asa intrebare, asa raspuns. I-am zis:

- Nu ti-am spus? Caut strada Batistei!

Auzind asta, a izbucnit in ras si a facut cel mai surprinzator si mai frumos gest posibil: s-a ridicat in picioare, s-a intors catre mine si m-a imbratisat peste scaune:

- Mi-a fost dor de tine, Marian!

Am incremenit pentru o clipa, apoi, imediat ce m-am dezmeticit, am reusit sa ingaim:

- Si mie!

Dupa care am adaugat:

- Sa stii ca de data asta nu te mai las sa dispari!

Si-intr-adevar, la sfarsitul spectacolului am schimbat cateva vorbe si numerele de telefon. Dupa aceasta, totul a decurs ca la carte, foarte simple si firesc. Ne-am intalnit o data, de doua ori, de trei ori… Am devenit cei mai buni prieteni, apoi iubiti si, dupa niciun an, sot si sotie.

De atunci au trecut mai bine de douazeci de ani. Douazeci de ani de cand eu si Denisa suntem casatoriti si fericiti cum nu stiu cati altii sunt. Avem trei copii minunati, de care suntem tare mandri! Copii care au mostenit, exact asa cum mi-am dorit, frumusetea Denisei si… timiditatea mea, cu care am cucerit-o in tinerete. Daca vor avea si ei norocul nostru in dragoste si isi vor intalni sufletul pereche, fie si la semafor, atunci cu siguranta vor fi la randul lor impliniti asa cum suntem noi.

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri...

Șapte fete în viață, doi băieți în pământ, șaizeci de ani în chinuri...

Inca din adolescenta am dorit sa imi intemeiez o familie, nefiind mare amator de distractii si placeri efemere, precum cei din generatia mea. Din tine...

Citeşte mai mult...

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Binecuvântare sau blestem? Iubesc trei femei deodată!

Numele meu este Bogdan, am 45 de ani si locuiesc in Pitesti impreuna cu sotia mea, Andreea, si cu parintii ei. Andreea are 40 de ani si este o femeie ...

Citeşte mai mult...

Grasă și frumoasă, devreme acasă, caut dragoste viguroasă

Grasă și frumoasă, devreme acasă, caut dragoste viguroasă

Numele meu este Crina N. Sunt din Vaslui, am 45 de ani, 1.60 inaltime si 100 de kilograme. Desi nu-mi face mare placere sa o recunosc, sunt o femeie p...

Citeşte mai mult...

De cinci ani n-am avut parte de taina iubirii...

De cinci ani n-am avut parte de taina iubirii...

Nu stiu daca sunt singurul barbat care se confrunta cu o asemenea problema, dar stiu ca nu mai rezist! Sunt cinci ani de cand nu am mai facut dragoste...

Citeşte mai mult...

Drumul spre fericire Am plăcut-o din prima, dar am luat-o abia din a treia...