Intamplarea pe care vi-o povestesc mai jos este pe cat de rara, pe atat de amuzanta, si s-a petrecut in urma cu patru ani, la munte. Mai precis, la Poiana Tapului. Ma aflam acolo in vacanta de vara cu sotia mea, Steliana, si sedeam in gazda in vila lui Nicolae Talnar, situata in binecunoscuta zona Zamora, chiar la baza muntelui impadurit. Cum vremea era superba in acel august, pot spune ca pana in ziua intamplarii cu pricina avusesem un sejur foarte tihnit, pigmentat cu mici drumetii pe munte, dar si cu lungi perioade de relaxare pe veranda casei lui nea Nicolae Talnar sau cu plaja in superba poiana Zamora, cu cateva beri racite in apa de izvor. Amintirea cea mai pretioasa din toata vacanta avea insa sa se lege de noaptea in care ne-am pomenit peste noi, in curtea casei, cu ditamai ursul infometat si fioros...
Eu si cu Nicolae Talnar avem o relatie speciala. Ne-am cunoscut in urma cu 10 ani, cand am fost pentru prima data in vacanta la Poiana Tapului si cand el ne-a racolat pe mine si pe Steliana chiar din gara. Ne-a oferit gazduire ieftina in vila sa, amplasata intr-un cadru natural superb, iar noi am fost de-a dreptul incantati de conditiile de cazare, motiv pentru care aveam sa revenim si vara viitoare. Apoi, aproape in fiecare an, cu putine exceptii, am mers in vacanta in acelasi loc, unde am fost mereu primiti cu drag si cu ospitalitate si unde, considerati fiind de-ai casei, am ajuns sa ne simtim chiar ca acasa.
Intr-una din serile lui august ne aflam asadar pe veranda casei lui Nicolae Talnar, unde, inainte de masa, ne delectam cu o palinca din Maramures. Gratarul sfaraia molcom, mirosul imbietor de carne fripta imbinandu-se intr-un mod fericit cu miresmele raspandite de padurea de brazi in asfintit. Sotia mea curata usturoi impreuna cu Anica, sotia lui Talnar, iar noi, barbatii, ne incalzeam cu palinca de 70 de grade in timp ce intorceam bucatele pe gratar.
- Cum e, Talnar? Asa-i ca te arde pe gatlej palinca asta de Maramu? Ti-am spus ca am ceva special pentru tine... Hai, sus paharul, cu noroc!
- Cum sa fie, Vrabie? Mi-au luat matele foc, e tare rau palinca asta. Dar ce sa-i faci acum? Am intrat in hora, trebuie sa joc. Sus paharul! Hai noroc si sanatate!
Desigur ca v-ati dat seama, Vrabie eram eu. Sebastian Vrabie ma numesc, mai exact, insa eu si amicul meu ne-am obisnuit de ani buni sa ne spunem pe numele de familie; ni s-a parut noua amuzant lucrul asta, si in cele din urma s-a ajuns ca si sotiile noastre sa ne strige la fel: Vrabie si Talnar...
Seara curgea asadar superb, si nimic nu prevestea intorsatura urata pe care aveau sa o ia lucrurile nu mult timp dupa ce am terminat de mancat prima sarja de friptane. Lasasem deja seara in urma, intunericul noptii coborand din ceruri si inghitand valea Prahovei ca in fiecare zi in jurul orelor 20. Palinca isi facuse efectul, astfel ca toti patru am devorat fara probleme puiul la gratar, iar acum, cand halcile de ceafa de porc se perpeleau la foc mic, trecusem pe vin de buturuga. Atmosfera era cat se poate de destinsa, ca de obicei. Ciocneam canile de argila pline cu magica licoare a lui Bachus, iar glumele se tineau lant. Tocmai din cauza asta, nu l-am luat luat in seama pe amicul meu atunci cand a strigat deodata:
- Atentie, Vrabie! Fereste-te, a venit ursul!
In momentul acela ne aflam cu totii pe veranda din spatele casei, adica in partea ce dadea spre padure. Nu m-am gandit insa nicio clipa ca un animal masiv si greoi, in consecinta zgomotos, ar fi putut sa sara gardul, sa intre in curte si sa vina la masa noastra fara ca eu sa il aud sau sa il simt. Asa ca l-am luat peste picior pe Talnar si am ras cu pofta, convins ca e vorba doar de o noua farsa de-a lui, capitol la care intotdeauna amicul meu a excelat:
- Da, sigur, cum sa nu... E ursul aici, sare pe mine! Ha, ha, ha! A venit ursul la mine...
Am tras o dusca zdravana de buturuga, continuand sa rad de unul singur, si de abia cand am vazut figurile inspaimantate ale sotiilor si am auzit un mormait infiorator rasunand chiar din spatele meu, am inteles ca de fapt Talnar nu glumea. Ridicat in doua labe, un ditamai ursul ranjea fioros si mormaia inspaimantator, fiind gata sa ma inhate:
- Moooooooor, moooooor! Uaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhh, mooooooooor!
Va dati seama ca am inghetat de spaima si, pentru cateva clipe, am simtit ca imi sta inima in loc? Din fericire, Talnar a fost pe faza si m-a tras din fata ursului, care, hamesit, s-a napustit in schimb asupra bucatilor de carne de pe gratar si le-a devorat cat ai zice peste. Aflati la numai cativa pasi distanta de animal si aproape paralizati de frica, am inceput amandoi sa strigam dupa ajutor:
- Sariti, oameni buni, e ursul brun! Sariti, ajutor! A venit ursul! Sariti, ca ne jupoaie de vii!
Cine sa sara, insa? Cine sa ne ajute? Era noapte, iar strigatele noastre nu aveau cum sa fie auzite decat de Anica si Steliana, care erau de fata si care, vazand ca fiorosul animal da semne evidente de nervozitate, n-au gasit altceva de cuviinta decat sa constate si sa ne avertizeze:
- Aoleu! E mare dihania! Aveti grija, ca nu e de glumit! Asta vrea sa va manance!
Acum, ceea ce spuneau femeile era cat se poate de adevarat. Cu asa animal, chiar nu era de glumit. Bestiei infometate nu ii ajunsese nici pe o masea carnea de pe gratar, asa ca adulmeca in jur dupa alta hrana si ne privea cu nesatul cu care un trib de femei primitive de pe o insula din mijlocul oceanului priveste un barbat de-abia naufragiat. Trezit la realitate de strigatele sotiilor, Talnar a insfacat atunci rapid o prajina de sustinut rufele, incercand sa infrunte ursul de unul singur. Si, in timp ce il impungea cu tarusul in burta, tipa cat il tineau plamanii, sperand sa intimideze astfel fiara tot mai furioasa:
- Dja-hare! Dja-hare! Dja-hari, dja-kone!!! Pleaca de aici! Cara-te, ursule!
Din pacate, insa, urmarile actiunii lui Talnar, nu s-au lasat prea mult asteptate, in sensul ca ursul, iritat de-a binelea, a devenit tot mai agresiv. El a apucat prajina cu care era intepat, a smuls-o din mainile lui Talnar, dupa care a azvarlit-o cat colo si s-a pus pe urmele amicului meu. Pentru ca da, odata deposedat de arma sa, bietul Talnar, om la 50 si ceva de ani, s-a simtit neputincios in fata ursului dezlantuit si a rupt-o la sanatoasa prin curte, fara macar sa priveasca in urma.
Daca acum, privita din afara si analizata la rece, dupa atata timp, scena cu Talnar alergand in noapte cu ursul dupa el, vi se pare amuzanta, ei bine, va inchipuiti cum mi se parea mie, atunci, acolo, pe moment. Mormaitorul ii pusese gand rau amicului meu si era clar ca vrea sa il haleasca, iar el, saracul, fugea mancand pamantul si strigand:
- Dja-hare! Dja-hare! Dja-hari, dja-kone!!! Pleaca de aici, ursule!
Pentru moment, salvarea lui Talnar avea sa vina doar din faptul ca, in timp ce era fugarit de urs, acesta a nimerit in cotetul gainilor. De ce salvare doar de moment?.. Fiindca, din pacate, pentru puternicul, dar greoiul animal, pasarile, desi adormite si buimace, aveau altceva mai bun de facut decat sa se lase halite, asa ca au zbughit-o care-ncotro... Prin urmare, flamanda fiara, fara pereche de manioasa dupa ce pasaretul ii scapase din labe, s-a reorientat rapid, punand din nou ochii pe Talnar, care, pe langa faptul ca era mai dolofan si mai carnos decat mine, era si mai lent in miscari. Refugiat in spatele unei capite de fan din spatele curtii si fara nicio posibilitate de aparare decat sa dea roata in jurul capitei, el striga disperat:
- Ajutor, ajutor, ajutor!! Sariti, oameni buni! Ursul brun! Sariti, ca ma mananca!
Insa, asa cum v-am zis deja, n-avea cine sa sara. "Oamenii buni" dormeau la ora aceea si puteau auzi strigatele de ajutor, asa ca singura scapare trebuia sa vina tot de la noi, mai exact de la mine. Asta fiindca Steliana, deopotriva cu Anica, se adapostisera in spatele unui nuc batran, sperand ca ursul sa nu le fi zarit. Cum acesta le observase insa si, renuntand a-l mai haitui pe Talnar, tocmai se indrepta spumegand spre ele, bietele femei s-au pus cu pietre pe el, sperand ca in felul acesta sa il puna pe fuga. As! Ti-ai si gasit ca ditai animalul sa se sinchiseasca de niste pietricele. Tot ce au reusit asadar femeile a fost sa intarate si mai tare urata fiara, care parea gata sa tabere pe ele. Nu am sa uit niciodata groaza intiparite pe chipurile lor si nici tipetele care se suprapuneau mormaiturilor infioratoare ale fiarei si onomatopeelor lui Talnar:
- Ajutor! Sari, Vrabie, ca ursul asta ne mananca!
- Mooooor! Moooooor!
- Dja-hare! Dja-hare! Dja-hari, dja-kone!!!
- Fa ceva, Vrabie! Nu ne lasa!
- Mooooor! Moooooor!
- Dja-hare! Dja-hare! Dja-hari, dja-kone!!!
Ei bine, acesta a fost momentul in care aveam sa intru in scena si sa intervin salvator, intr-un mod care acum, privind in urma, mi se pare de-a dreptul miraculos. Pentru ca stiti ce am facut? Fara sa fi premeditat ceva, am actionat pur si simplu spontan, intr-un impuls de moment: am pus mana pe sticla cu palinca de Maramures, am facut cativa pasi rapizi si m-am strecurat in spatele ursului. Apoi, fara sa stau pe ganduri, am agitat sticla, l-am stropit energic cu alcool de 70 de grade si, pana sa se dezmeticeasca, am scaparat fulgerator un bat de chibrit si l-am aruncat pe el. Ah! Nu am sa uit niciodata privirea ursului cand s-a intors catre mine, in timp ce flacarile ii parleau blana deasa... Era asa de surprins, si se uita la mine asa de ingrozit, dar totodata nedumerit, de parca ar fi vrut sa imi spuna:
- Hei, omule, ce faci? Imi dai foc?
In acest timp, sesizand degringolada animalului, Talnar, impreuna cu cele doua femei, au iesit de prin ascunzisuri si, insfacand bete gasite prin curte, s-au indreptat la randul lor spre urs tipand cat ii tineau plamanii:
- Dja-hare! Dja-hare! Dja-hare! Dja-hari, dja-kone!!!Pe el, fratilor, acum! Dja-hare! Dja-hare! Dja-hare! Dja-hari, dja-kone!!!
Rezultatul? Simtindu-se incoltit, ursul, care era deja inspaimantat, a rupt-o la fuga direct peste gard, indreptandu-se spre padure cu blana in flacari. Privindu-l cum alearga, torta vie frecandu-se de brazi, si auzindu-i sunetele infioratoare, nu m-am putut abtine sa nu imi frec mainile cu satisfactie si sa ma falesc in fata celorlati:
- Haideti, fratilor, ca i-am venit de hac! Va spun eu, nu mai calca asta pe aici cat o fi...
Cam asta a fost povestirea mea. Nu stiu cat de amuzanta vi s-a parut, insa credeti-ma cand va spun: acel urs a trait o experienta care in mod sigur l-a marcat definitiv si care il va tine departe de casele oamenilor pentru tot restul vietii, indiferent cat de infometat ar fi vreodata. Cat despre noaptea cu pricina, trebuie sa va mai spun ca, dupa ce am pus ursul pe fuga si am respirat cu totii usurati, am continuat sa mancam si - mai ales - sa bem, comentand strania intamplare pana tarziu in noapte.
Cum ziceam, vacanta de la Poiana Tapului a fost una foarte reusita, cu multe momente placute. Totusi, la final, cand am tras linie si am facut bilantul, nimic nu s-a putut compara, ca intensitate a trairilor, cu intamplarea cu ursul. Pentru ca, sa torni alcool de 70 de grade pe un masiv carpatin si apoi sa ii dai foc, sa ii citesti in priviri groaza, ca si consternarea in timp ce arde de viu, si apoi sa-l vezi cum fuge nebuneste prin padure, cu flacarile pe spate, in puterea noptii - asta e ceva de neuitat! Toata viata ma voi mandri - si vor afla si nepotii, si stranepotii mei - cum l-am pacalit pe urs in viata de toate zilele mai frumos chiar decat l-a pacalit cumatra vulpe in poveste.
ADAUGA COMENTARIU
Din aceeasi categorie:
Dumnezeu l-a bătut în locul meu pe cel care m-a batjocorit
Nu stiu in ce masura este adevarat ca numele influenteaza destinul omului, insa in cazul meu s-a adeverit. Ma cheama Marcela P., sunt din Brasov, si i...
Rinichiul i l-am donat eu, inima mi-a furat-o ea singură...
Intamplarea pe care vi-o istorisesc azi este atat de emotionanta si de surprinzatoare incat nu este recomandat sa fie citita de cardiaci. Si nu exager...
Mi-a trecut viața în timp ce mă uitam la televizor
Sunt Aneta Rosu, din Pascani, am 38 de ani si sunt necasatorita. Ba, mai mult chiar, sunt inca domnisoara, aceasta insemnand nu numai ca sunt o femeie...
Ludovic m-a terorizat până n-am mai suportat...
Dragi cititori, am ajuns la limita rabdarii, sunt in pragul disperarii, nu mai suport. Scriindu-va, pe de o parte sper ca in felul acesta am sa mai el...
TINETI MINTE!