M-am casatorit de tanar, la numai 25 de ani, cu o fata si mai tanara ca mine, de 21 de ani, Catalina. O fata simpla, de la tara, pentru care, spre deosebire de mine, Credinta era la mare pret. O domnisoara evlavioasa, cuminte, blanda si devotata, alaturi de care am trait 13 ani in dragoste, intelegere si armonie. Nimic nu ar fi anuntat o schimbare radicala de caracter din partea ei, si totusi aceasta s-a produs! Pentru ca, atunci cand este scris sa isi bage coada Necuratul, atunci nu e nimic de facut...

Totul a inceput subit, in urma cu 2 ani, atunci cand mergand la piata, absolut intamplator, mama a zarit-o pe Catalina in oras insotita de un barbat. Bineinteles ca, stiind ca sotia mea era la serviciu la acea ora, am fost convins ca mamei i s-a parut si de fapt a fost o confuzie. Insa cand, dupa cateva zile, si tatal meu, mergand la cumparaturi, a zarit-o pe Catalina cam in aceeasi zona in care o zarise mama, insotita de un barbat, atunci mi-a stat inima in loc! Nu puteam crede! Catalina mea sa aiba o aventura? Era ultima persoana din lume pe care as fi suspectat-o de asa ceva! M-am gandit atunci ca trebuie sa fie vorba de vreun coleg de serviciu cu care s-a deplasat in interes de serviciu. Apoi tot eu ma intrebam: ,,Dar daca e asa, de ce nu mi-a pomenit nimic de aceste drumuri? Si cum ramane cu faptul ca, din spusele parintilor, cei doi pareau destul de apropiati?'' In cele din urma, dupa un scurt consiliu cu mama, tata si fratele meu, am decis sa angajez un detectiv particular!

Ceea ce aveam sa aflu peste ceva timp m-a dat pur si simplu peste cap: sotia mea chiar avea o aventura! Probele pe care mi le-a prezentat detectivul erau indubitabile. Cei doi se intalneau o data pe saptamana, miercuri dupa-amiaza, atunci cand eu stiam ca Catalina merge la un curs de formare profesionala. De altfel, asa se scuza, uneori, cand intarzia acasa...

In ziua cand eu, Traian, am aflat ca sunt mai incornorat... decat un cerb, am simtit ca tot universul se naruie peste mine! Desi nu am facut niciodata excese de alcool, in acea seara, de ciuda si totodata de durere, m-am imbatat crita si am ajuns acasa pe trei carari. Nu am declansat niciun scandal, pentru ca nu sunt un om impulsiv si agresiv din fire, ba dimpotriva - doar m-am intins si m-am culcat pe covor, nesuportand sa ma bag in pat langa adulterina! Din fericire, Mihai, baietelul nostru in varsta de 3 ani, era adormit, si prin urmare nu m-a vazut clatinandu-ma. Cat despre Catalina, ea s-a mirat sa ma vada in asa stare delicata, lipsit de echilibru:

- Bogdan, ce e cu tine? Ce ai patit? Iti este rau?

Am privit-o cu sila cu care sunt priviti suculentii gandaci de bucatarie inainte de a fi striviti si am zis doar atat:
- Nu mi-e rau. Mi-e bine!

Apoi, vazand ca n-o scoate la capat cu mine, n-a mai zis nimic; m-a lasat in legea mea, iar eu am adormit pe covor.

A doua zi, cum era sambata, am dus baiatul la bunici, care locuiau la doi pasi de noi, si am abordat subiectul frontal. I-am vorbit taios, dar fara jigniri. I-am spus ca stiu totul si ca nu are rost sa nege, ci mai bine mi-ar spune de ce. Asta era intrebarea care ma macina cel mai mult de cand aflasem: DE CE? Spre surprinderea mea, nu a negat nimic. De altfel, ar fi fost in zadar, dupa cat de evidente erau dovezile... Mi-a dezvaluit, printre lacrimi, ca pur si simplu nu stie de ce. Stie numai ca s-a intamplat. Era vorba de un coleg de serviciu care o curtase ani buni si pe care, cu timpul, l-a perceput ca foarte dragut, inteligent si manierat. Pas cu pas, nemernicul, folosindu-se de tot felul de subterfugii psihologice, i s-a infiltrat in suflet si a facut-o sa cedeze. Dupa spusele Catalinei, ticalosul nu se sfiise sa ii sugereze chiar ca nu e sanatos ca o femeie sa nu cunoasca intim deca un barbat in toata viata... Aceasta, precum si multe alte bazaconii cu care i-a impuiat capul, i-au sucit mintile sotiei mele, si astfel i-a devenit amanta – repet, astfel mi-a infatisat ea evenimentele, incercand cumva sa imi sugereze ca este o victima, iar vina ar fi numai si numai a insistentului handralau! Ce tupeu pe ea!

Am decis pe loc sa divortez si am anuntat-o asta, iar ea nu s-a opus. Singura sa conditie a fost ca Mihai sa ramana in custodia ei, lucru pe care de altfel, stiind cat de mamosi sunt baietii, l-am acceptat. Procesul parea sa fie unul scurt si fara circ, mai ales ca decisesem sa vindem apartamentul si bunurile si sa impartim suma rezultata pe din doua. Problema cea mare a aparut insa la final, atunci cand m–am ingrozit sa constat ca traisem 13 ani langa un monstru! Pur si simplu, Catalina, sustinuta de o armata de avocati extrem de abili si de martori dintre care pe unii nu-i vazusem in viata mea, a cerut ca eu sa nu mai am dreptul sa imi vad niciodata copilul! Si ce e mai rau e ca a obtinut asta! Prevalandu-se de niste fotografii pe care mi le facuse, - vicleana si parsiva femeie! - in noaptea in care m-am imbatat de suparare si am dormit pe covor, ca si de niste declaratii mincinoase ale unor vecini platiti, m-a ,,scos'' un aloolic inveterat, si prin urmare un element periculos si care nu are ce cauta in preajma copilului! Greu de crezut, dar adevarat! Eu, care imi iubeam copilul mai presus de orice pe lumea asta si care facusem eforturi enorme sa il cresc pana la 3 ani, nu mai aveam voie sa il vad!
Pana la urma, am ajuns la o intelegere destul de dureroasa pentru mine, dar asta a fost tot ce am putut obtine: si anume, am renuntat la jumatatea mea bani in favoarea mamei – chipurile, ca sa poata sa creasca baiatul in siguranta materiala -, iar in schimb am primit dreptul de a-mi vedea baiatul in week-end-uri si in vacante. Si astfel am ramas fara nimic, si a trebuit sa ma intorc in casa parinteasca si sa o iau de la zero, multumirea fiind aceea ca puteam sa il vad pe cel mic...

- Doamne, ce femeie rea! O scorpie mai mare nu puteai gasi! Langa cine ai stat atatia ani, Bogdan? ma compatimeau parintii!
Iar fratele meu era chiar mai inversunat:

- Jigodia! Ti-a mancat 13 ani din viata, apoi te-a ruinat!

A trecut 1 an de la proces. Mihai, pe care il vedeam regulat si care era insusi sensul existentei mele, avea 4 ani atunci cand am primit cea mai cumplita veste din viata mea! Asadar, anul trecut m-am trezit acasa cu doi dintre avocatii fostei sotii, care mi-au zis atat atunci cand i-am intrebat ce doresc:
- Cititi hartia aceasta si veti intelege!

Am citit imediat hartia respectiva, si am simtit ca mi se inmoaie picioarele. Era o chemare in instanta pentru stabilirea paternitatii! Ce se intampla? Acum, la un an dupa ce imi luase totul si imi lasase numai dreptul de a vedea baiatul, ticaloasa curva (scuzati cuvantul, dar e cel mai potrivit aici), adica fosta mea sotie, ma anunta ca Mihai nu era copilul meu, ci il concepuse cu amantul ei! Ceea ce insemna ca legatura lor adulterina dura de ani buni, iar ea mi-a ascuns asta pana mi-a stors partea mea de bani... Fara sa mai pomenesc de faptul ca eu crescusem timp de 3 ani copilul altuia!
Am facut un soc extrem de puternic si era gata-gata sa innebunesc! Au fost zile si nopti cumplite, in care nu mai stiam pe ce lume sunt! Numai prezenta parintilor si a fratelui meu langa mine m-au ajutat sa raman in viata si sa nu devin o leguma! Simteam ca nu mai am de de sa traiesc... desi il iubeam pe copil la fel de mult ca in clipa in care l-am strans prima data in viata ca pe copilul meu! Simteam ca, daca nu imi gasesc un alt tel in viata, nu mai are rost sa continui! Gandul sinciderii ma vizita tot mai des si nu vedeam alta solutie sa scap de chinul insuportabil... pana in urma cu cateva luni, cand mi s-a intamplat un lucru incredibil, minunat!

Intr-o seara mergeam la pas, pe bulevardul Magheru, spre casa, cu gandurile mele, cu amintirile mele dureroase care ma bantuiau neincetat. Eram rupt de realitate, pierdut in timp si spatiu, cand, nu-mi explic nici azi de ce, am ridicat brusc capul din pamant. Probabil a fost o premonitie, posibil sa fi fost insa doar un instinct. Pentru ca, ceea ce am vazut atunci, m-a ingrozit: o masina neagra, uriasa, ,,de teren'', se indrepta cu mare viteza, slalomand dezordonat printre niste jaloane imaginare, spre intersectia cu strada C.A. Rosetti, in care cateva persoane traversau linistite pe trecerea de pietoni. Stiu ca poate a fost un moment de nebunie, insa am simtit ca soferul pieduse controlul bolidului. Asa ca, fara sa imi pese de primejdie, am strigat cat am putut de tare: ,,Atentie!'' si am sarit in fata masinii, tragand dupa mine trei persoane care ramasesera ca paralizate! Apoi... s-a rupt filmul si, cand m-am trezit, eram la spital, iar de la marginea patului in care zacusem inconstient imi zambea o tanara mignona, subtire, frumoasa, cu un trandafir rosu in mana:
- Iti multumesc pentru ca mi-ai salvat viata!

Ce se intamplase mi-a fost apoi cat se poate de evident, dupa ce fata mi-a povestit totul cu lux de amanunte: masina ma acrosase, fusesem lovit la cap, transportat de urgenta la spital, dar acum eram in afara pericolului. Acum trebuie sa admit ca nu mai stiu daca, in acele clipe, in care am simtit ca bolidul va lovi pietonii, mi-am dorit sa intervin si sa ii salvez sau pur si simplu, din subconstient, mi s-a reactivat dorinta de a muri dupa ce pierdusem tot si nu mai aveam pentru ce sa traiesc. Cert este ca saltul meu s-a dovedit salvator pentru toate cele trei persoane, intre care fusese si tanara care se afla langa mine cand m-am trezit.

Peste numai trei zile, cand am fost externat, Dalia, cum se numea tanara, a venit si m-a asteptat la iesire, ca si celelalte doua persoane pe care le salvasem. Credeam ca doar au tinut sa imi mai multumeasca o data, insa era numai partial adevarat. Pentru ca dupa ce au plecat doamna si domnul pe care ii trasesem pe trotuar, salvandu-i de la moarte, Dalia, care de altfel ma vizitase in fiecare zi, a ramas cu mine si m-a intrebat:

- Bogdan, vrei sa mergem la o cafea, sa ne cunoastem mai bine? Ce ai facut tu pentru mine nu a mai facut nimeni!

Desigur ca am acceptat invitatia. Dalia parea o tanara foarte draguta, serioasa si stapana pe sine, desi, cum v-am spus, avea un fizic marunt, delicat. Am mers impreuna si am stat pana seara tarziu, iar a doua zi ne-am vazut iar. A treia zi, din nou. Si, tot asa, pe nesimtite, inca o saptamana in sir. Fara sa ne dam seama, ne-am imprietenit foarte bine si ne-am povestit fapte din trecutul fiecaruia. Am ajuns sa vorbim mult la telefon cand nu ne vedeam, sa ne scriem pe mail si sa ne gandim unul la celalalt. Dalia fusese zguduita afland prin ce trecusem, si se temea sa nu cumva sa imi reapara dorinta de a imi pune capat vietii. Insa ce nu stia ea era ca, treptat, de cand o cunoscusem, acele ganduri nebune nu imi mai aparusera deloc.

- Dalia, cred ca eu m-am indragostit de tine! m-am trezit dezvaluind-i intr-o seara, tam-nesam sau pe nepusa masa, cum se spune.

Nu premeditasem nimic, ci mai degraba am gandit cu voce tare. Stiam ca si ea ma place foarte mult, simtisem asta in cele cateva saptamani de cand ne cunosteam, insa tot aveam emotii. Stiam ca ea, la numai 29 de ani, era vaduva de doi ani si nu mai avusese vreo relatie, insa tot aveam emotii; imi doream enorm ca sentimentul sa fie reciproc!

- Bogdan, mi-ai salvat viata si esti un om minunat! Imi doresc sa incerc sa te fac fericit, pentru ca meriti, dupa cat ai suferit!

Astea au fost vorbele Daliei. Dupa care a adaugat zambind:

- Mai e nevoie sa iti spun ca si eu sunt indragostta de tine? Nu se vede, nu simti?

Ne-am imbratisat apoi si ne-am sarutat cu atata pasiune de parca ar fi fost pentru prima data pentru fiecare din noi. Si, intr-un fel, chiar era; caci era un nou inceput... Din ziua aceea am fost nedespartiti, iar azi suntem tot impreuna, uniti si indragostiti lulea unul de celalalt. La toamna urmeaza sa ne casatorim, si acum, la finalul povestirii mele, pot spune cu mana pe inima ca, daca nu as fi sarit ca nebunul in fata masinii, in acea zi, eu nu as mai fi avut vreun rost pe Pamant. N-as fi cunoscut-o pe Dalia, cea careia i-am salvat viata si care, la randul ei, avea sa mi-o salveze pe a mea!

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Când nu mă mai aşteptam, Dumnezeul beţivilor şi-a întors faţa către Mitică al meu

Povestea mea este una din care se pot trage invataturi de viata. Eu, cel putin, am tras destule. Cea mai importanta dintre acestea e ca, daca ai credi...

Citeşte mai mult...

Am încălzit la sân cinci şerpi, nu cinci copii...

Numele meu este Eufrosina Anghel si sunt o batrana chinuita, batuta de soarta. Am 67 de ani si locuiesc in Caracal. Sunt vaduva si sunt singura pe lum...

Citeşte mai mult...

I-am îngropat pe toți bărbații din viața mea

Eram o fata frumoasa, bucalata, cu parul blond si lung atarnandu-mi pana la mijloc. Aveam ochii mari, caprui si buzele carnoase. Implinisem 19 ani si ...

Citeşte mai mult...

După ce l-am pierdut pe Smire, am ajuns la mănăstire...

Ma numesc Maria S, deocamdata. De luna viitoare numele meu va fi altul, voi fi maicuta Eufrosina. Dar, cum spuneam, nu despre ceea ce urmeaza sa fie v...

Citeşte mai mult...