Povestea mea este foarte emotionanta, fara exagerare. Si asta nu numai fiindca este o poveste de dragoste, ci mai ales pentru ca ea reprezinta dovada vie a faptului ca, atunci cand doua suflete sunt menite sa fie impreuna, ele vor fi, chiar daca pentru asta vor trebui sa astepte 25 de ani. Atat a trecut pana eu si Mariana, prima mea iubita, din timpul liceului, ne-am regasit si am decis ca suntem sortiti unul altuia pana la adanci batraneti.
Aveam 18 ani cand m-am indragostit de Mariana. Eram colegi de clasa la liceul "Mihai Viteazu" inca dintr-a IX-a, cand ea fusese aleasa "Miss Boboc". Ca toti ceilalti colegi, observasem frumusetea ei, insa abia in ultimul an, adica in a XII-a, mi-a cazut cu tronc. De atunci, am inceput sa ii transmit semnale ca o plac, asta desi multi altii incercasera sa o cucereasca inaintea mea. Cum totul fusese insa in zadar, se dusese vorba ca Mariana ar fi ori lesbiana, ori frigida. Dar, din fericire, nu era nici una, nici alta, iar asta am aflat-o atunci cand aveam sa devin primul baiat din viata ei. Eu am dezvirginat-o pe Mariana, iar ea m-a dezvirginat pe mine. Atunci, la 18 ani, a fost prima data pentru fiecare din noi, iar la finalul contopirii am plans amandoi ca niste copii.
Nu are rost sa intru in detalii inutile, asa ca nu am sa ma apuc sa va descriu cum am ajuns la inima Marianei. Am sa va spun numai ca totul a fost mult mai simplu decat m-am asteptat, si asta intrucat, din spusele sale, ea era demult indragostita de mine. Tocmai din acest motiv, curtea pe care i-o facusera ceilalti tineri se izbise de un zid al nepasarii si al neinteresului. Spre norocul meu, insa, Mariana suspina dupa mine si astepta sa fac primul pas, pas pe care, cum va ziceam, l-am facut abia in ultimul an de liceu. Deh, dintotdeauna am fost un baiat timid din fire, care devine slab in prezenta frumusetii…
Iubirea cu Mariana a durat mai bine de 3 ani. Acum, la 43 de ani, privind in urma, pot afirma cu tarie ca aceea a fost una din cele mai frumoase perioade traite de mine. Iubeam si eram iubit de o fata minunata, foarte frumoasa, inteligenta si blanda, iar viata parea cu adevarat grozava. Erau clipe de vis, care mi-as fi dorit sa nu aiba vreun sfarsit, dar care, din nefericire, aveau sa se incheie mai rapid decat m-as fi asteptat. Ce s-a intamplat, totusi?... Ei bine, s-a intamplat ca Mariana a devenit treptat tot mai posesiva, si deodata m-am pomenit sufocat. Libertatea de miscare imi era drastic ingradita: nu mai puteam sa petrec timp cu parintii, sa ies la o bere cu amicii sau sa merg la fotbal cu baietii din cartier. Mariana dorea sa fim tot timpul impreuna. Iar cand, in cele din urma, i-am atras atentia ca exagereaza, raspunsul ei a fost nici mai mult, nici mai putin decat... o cerere in casatorie.
- Sabin, imi pare rau ca te simti inghesuit! Stii insa ca te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta, si tot ce imi doresc este sa ne casatorim. Vrei sa fii sotul meu, Sabin?
O iubeam pe Mariana cu toata fiinta, insa propunerea sa m-a luat total pe nepregatite. E drept ca, mai in gluma, mai in serios, discutaseram uneori despre faptul ca iubirea ce ne leaga este atat de speciala incat vom imbatrani impreuna. Dar, de casatorie, nu vorbiseram niciodata. Eram amandoi studenti, aveam numai 21 de ani, depindeam inca de parinti din punct de vedere material, asa ca numai la insuratoare nu pot spune ca imi statea gandul atunci. Desi, repet, o iubeam pe Mariana la fel de mult cum ma iubea ea... Raspunsul meu avea sa duca la o despartire in urma careia am suferit timp de doi ani.
- Mariana, stii ca si eu te iubesc, insa suntem prea tineri ca sa ne casatorim acum. Te rog, hai sa mai asteptam cativa ani, pana vom fi pe picioarele noastre!
Iubita mea nu dorea insa sa mai astepte, ci ar fi vrut sa ne casatorim chiar a doua zi, daca s-ar fi putut. De altfel, dupa cum avea sa imi dezvaluie chiar inainte sa ne luam ramas bun, ea amenajase, impreuna cu parintii, intreaga mansarda a vilei in care locuia. Acolo urma sa locuim noi doi dupa cununie, si, intre noi fie vorba, trebuie sa recunosc ca locul respectiv arata chiar ca un cuibusor de indragostiti. Numai ca, din pacate, cununia nu a mai avut loc, si prin urmare, cu durere in suflet si lacrimi in ochi, Mariana mi-a comunicat decizia sa de a ne desparti.
- Sabin, imi pare rau! Daca acum, cand suntem tineri, ne iubim si avem o locuinta, nu vrei sa ne casatoresti cu mine, atunci am certitudinea ca nu vei vrea niciodata. Asa ca e mai bine ca fiecare sa mearga pe drumul lui, chiar daca este foarte dureros pentru amandoi.
Desigur ca am protestat, fiindca mi se parea absurd ca doi oameni care se iubesc enorm sa se desparta numai fiindca unuia din ei i se pusese pata sa se casatoreasca in regim de urgenta, in timp ce celalalt nu era pregatit pentru pasul acela. Dar, cum Mariana a fost de neinduplecat, ne-am imbratisat, am plans amandoi la fel ca dupa ce facusem dragoste intaia oara si ne-am despartit. Din ziua aceea nu am mai cautat-o niciodata si nici ea nu avea sa ma caute, astfel ca, abia dupa ce am suferit ca un caine vreo doi ani, fara sa fiu in stare sa ma apropii de o alta fata, am reusit sa merg mai departe. Ce-i drept, nu era zi in care sa nu ma gandesc la ea, insa am decis ca e vremea sa imi vad de viata mea, si asta am facut.
Am terminat facultatea, m-am angajat, am avut trei relatii sentimentale de durata si, in general, am dus un trai decent, cu inerente suisuri si coborasuri, dar fara evenimente spectaculoase. M-am casatorit la 32 de ani cu Otilia, o colega de serviciu pe care nu am iubit-o niciodata cu disperarea cu care o iubisem pe Mariana, dar la care tineam mult si cu care ma intelegeam foarte bine. Nu am avut copii, intrucat sotia mea suferea de o afectiune ovariana, insa am dus cu Otilia o viata destul de frumoasa, bazata in primul rand pe respect si devotament. Drept dovada, nu am calcat stramb niciodata, timp de 10 ani, cat am fost casatoriti, desi, slava Domnului!, oportunitati se ivisera pe parcurs...
O intamplare deosebita in viata mea avea sa aiba loc cam dupa 5 ani de mariaj cu Otilia, atunci cand valurile vieti mi-au scos-o in cale pe prima mea iubita. Nu o mai vazusem pe Mariana de cand avea 21 de ani, insa, spre uimirea mea, atunci, la 37, parea la fel de frumoasa ca in tinerete. Ea lucra ca director de productie la o tipografie, unde eu, editor al unei publicatii de divertisment, ajunsesem in calitate de client. Nu mi-a venit sa cred cand am dat cu ochii de Mariana, iar ea parea la fel de surprinsa. Amandoi am fost foarte stanjeniti, si cu greu am reusit sa injghebam un asa-zis dialog.
- A... Mariana! Buna! Tu, aici? Imi pare bine sa te vad! Esti bine ?
- Buna, Sabin ! Si eu ma bucur sa te revad! Sa zicem ca sunt bine. Tu cum esti?
- Sa zicem, ca si tine, ca sunt bine.
Acum, privind in urma, imi este mai mult decat evident ca niciunul din noi nu era prea bine. Dar atunci, pe moment, n-am avut inspiratia, si nici curajul sa ii cer numarul de telefon pentru a putea tine legatura in continuare si a afla cat de "bine" era Mariana. De altfel, nici nu aveam de ce sa grabesc lucrurile, cata vreme colaborarea cu tipografia respectiva urma sa dureze cel putin o saptamana. Ma bucuram enorm ca voi avea prilejul sa o vad o perioada pe fosta mea iubita, insa chiar a doua zi aveam sa am parte de una din cele mai urate surprize din viata mea. Concret, e vorba de faptul ca director de productie era o alta persoana, si nu Mariana. Dupa cate aveam sa aflu, ziua anterioara fusese si ultima de lucru a ei in cadrul acelei tipografii, nimeni nestiind unde se va transfera dupa ce in urma cu doua saptamani demisionase.
Greu de descris starea mea de atunci. Nu pot spune ca o iubeam pe Mariana, insa in toti acei ani care trecusesa de cand nu mai stiam nimic de ea imi venise frecvent in minte. Cel mai adesea ma gandeam la ea noaptea, inainte sa adorm, si cel mai mult ma intrebam cum o mai duce si, mai ales, cum ar fi aratat viata mea daca as fi acceptat cererea ei in casatorie. Desigur ca, in ciuda vietii linistite pe care o duceam cu Otilia, nu puteam spune ca eram fericit, din moment ce imi puneam asemenea probleme existentiale. Ceea ce explica, asadar, cutremurul din sufletul meu pe care l-a generat reaparitia Marianei in viata mea.
Din pacate, cum spuneam, reintalnirea a fost una meteoritica. Caci indiferent cat m-am zbatut in zilele urmatoare, nu am reusit sa aflu nimic despre Mariana cu exceptia faptului ca era maritata, marturie stand verigheta de pe deget. Cum avea totusi 37 de ani la momentul respectiv, nu am fost prea surprins de asta, si nici dezamagit. Dar foarte dezamagit aveam sa fiu cand am aflat ca Mariana predase telefonul de serviciu, singurul al carui numar era cunoscut de catre colegi... Sperantele de a reinnoda relatia macar la nivelul prieteniei imi erau spulberate asadar, iar zilele ce au urmat au fost de mare chin pentru mine. Imi dadeam cu pumnii in cap, reprosandu-mi lasitatea de a nu fi discutat mai mult cu Mariana atunci cand am avut sansa, insa nu mai era nimic de facut. Trebuia, inca o data, sa merg mai departe, si asta am si facut, desi nu mi-a fost deloc usor: nopti la rand chipul frumos si proaspat al Marianei imi aparea, obsedant, in vise...
In urma cu un an, dupa 10 ani casatorie, eu si Otilia am divortat pe cale amiabila, motivul fiind acela ca fiecare dintre noi isi dorea mai mult de la viata. Dupa cum spuneam, avusesem o casnicie bazata pe respect si corectitudine, tocmai acestea impingandu-ne pe amandoi sa admitem, cu sinceritate, ca nu mai suntem fericiti. Practic, viata noastra de cuplu devenise extrem de monotona, iar pasiunea disparuse cu totul, rarele momente de tandrete rezumandu-se la mangaieri si sarutari parintesti, pe frunte. Era clar, in conditiile expuse, ca ne-ar fi mai bine pe cont propriu, asa ca ne-am despartit, la 42 de ani ai mei si 37 ai Otiliei, atunci cand fiecare din noi putea prinde un ultim tren al iubirii. Si, din fericire, eu chiar aveam sa prind acest tren si sa ma sui in el...
Se intampla in urma cu cateva luni. Ma plimbam plictisit printr-un Mall, cand privirea mi-a cazut pe nimeni alta decat… Mariana. Statea singura la o masa dintr-un fast food. Parea apatica, n-o interesa nimic din jur. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor, deodata eram atat de emotionat si de fericit! M-am apropiat tiptil, prin spate, si i-am pus mainile pe ochi. Nu s-a speriat, nu s-a zbatut, n-a schitat niciun gest. A ramas impasibila cateva clipe, apoi a tras adanc aer in piept si, spre uluirea mea, mi-a spus pe nume:
- Esti tu, Sabin. Stiu ca tu esti.
Cum m-a simtit Mariana, nu am sa aflu niciodata. Singura explicatie ar fi aceea ca, sufletele noastre fiind atat de apropiate, interactioneaza la un nivel foarte subtil. Dar, desigur, asta e numai o ipoteza. Ce e sigur e ca din acea zi n-am mai lasat-o sa dispara si, de altfel, nici nu a mai incercat sa o faca. A fost suficient sa ne privim cateva clipe direct in ochi, ca sa constientizam cat de fericiti eram fiindca ne regasisem... I-am cerut iertare Marianei pentru prostia de a nu fi acceptat cererea sa in casatorie din vremea adolescentei, iar ea si-e cerut iertare pentru ca fugise in urma cu cativa ani, la tipografie, motivand ca emotia de a ma revedea fusese coplesitoare. Fiind casatorita, s-a temut atunci ca il va rani pe sotul ei, care sot, intre timp, nu se temuse sa se incurce cu o pustoaica, motiv pentru care Mariana era acum divortata si singura.
Eu si prima mea iubita, din liceu ne-am regasit dupa 25 de ani si am decis sa ramanem impreuna pana la sfarsitul vietii. Ne-am casatorit, suntem la fel de indragostiti ca in tinerete si intentionam sa traim fericiti alaturi de puiul nostru, care se va naste peste cateva luni. Nu mai suntem niste adolescenti, asa ca nu puteam amana conceperea copilului care sa ne implineasca iubirea pe deplin... Cum va spuneam la inceput, povestea mea de dragoste reprezinta dovada vie a faptului ca, atunci cand doua suflete sunt menite sa fie impreuna, ele vor fi, chiar daca pentru asta au de asteptat un sfert de secol sau chiar mai mult.
ADAUGA COMENTARIU
Din aceeasi categorie:
Medeea mi-a vindecat și genunchii, și inima
Numele meu este Mihai S, dar prietenii si rudele imi spun Misu. Am 37 ani, dar arat cu cel putin 7 ani mai tanar, fapt care de multe ori induce lumea ...
Corina, Corina, cum ai răpus tu superbul animal care eram...
Numele meu este Mihai S, am 55 de ani si sunt mecanic auto la o baza de taximetre. Am fost casatorit timp de douazeci de ani, dupa care am divortat di...
Un drac m-a băgat în azil, dar un înger m-a ajutat să scap...
Cand va scriu aceste randuri sunt acasa si sunt un om fericit! Chiar daca ma apropii de 70 de ani si am cataracta, reumatism, pietre la rinichi si can...
Apariția copilului a dus la dispariția dragostei
Singuratic si retras din fire, mi-am intemeiat destul de tarziu o familie. Pe sotia mea, Marcela, am cunoscut-o la locul de munca. Eram colegi de pest...
TINETI MINTE!