Numele meu este Dorina, am 35 de ani si sunt nascuta in Bucuresti. Locuiesc in Capitala, impreuna cu parintii, lucru care mi-a atras nu de putine ori reprosurile prietenilor. Acestia nu contenesc sa-mi repete ca am totusi o varsta, ca ar fi cazul sa ii las pe cei batrani cu cele batranesti, sa rup cordonul ombilical care ma leaga de ei si sa-mi caut un rost, sa incerc sa fac ceva cu viata mea.  Am o sora mai mare cu doi ani, maritata inca de la 25 de ani, care imi repeta si ea acelasi lucru din timp in timp, mahnita ca nu reusesc sa intru odata "in randul lumii", cum zice ea, adica sa-mi intemeiez o familie si sa fac copii. Ea are doi baieti minunati, pe care si eu ii iubesc nespus, de altfel, si pe care ea nu inceteaza sa mi-i dea ca exemplu, intrebandu-ma cu subinteles: "Cand te vad si pe tine cu asa ceva la usa casei?"

Daca imi punea intrebarea acesta, ea sau oricine altcineva, in urma cu trei luni, atunci raspunsul meu ar fi fost in mor cert urmatorul: "Niciodata!" Acum insa, in situatia in care ma aflu, avandu-l alaturi de mine pe David, raspund plina de speranta si optimism: "Cat de curand!" Nu am cum sa raspund altfel cand am langa mine un om minunat, plin de rabdare, bunatate si intelegere, destept si harnic, frumos din cale afara... Ca ochii ii sunt inchisi, asta nu conteaza pentru mine, cata vreme inima ii este permanent deschisa, fiind gata sa ma ajute ori de cate ori am nevoie si sa ma incalzeasca cu dragostea lui arzatoare. Am cunoscut, inaintea lui, o serie de barbati integri din punct de vedere fizic, dar ale caror suflete nu se puteau ridica sub nicio forma la inaltimea celui al orbului David, omul care m-a salvat din bratele deznadejdii, mi-a redat increderea in mine si m-a oprit in ultima clipa de la calugarire. Multumita lui, acum sunt fericita cum nu am fost niciodata si cum nu cred ca sunt multe alte femei pe lumea asta. Dar, sa vedeti cum am ajuns aici...

Primul barbat din viata mea a fost Horatiu. Un baiat destul de sters de felul sau, care nu excela in niciun domeniu, dar care avea o blandete a lui cu care reusea sa atraga. Cel putin pe mine, asta m-a atras la el. Nu m-a deranjat faptul ca purta ochelari si petrecea foarte mult timp in fata calculatorului, am preferat sa vad partile lui frumoase si m-am daruit lui pe cand aveam 22 de ani. Atunci am descoperit adevarata lui problema, care m-a facut sa inchei relatia si sa nu doresc sa mai am vreodata de-a face cu el.

Probabil ca va intrebati ce cusur avea Horatiu. Ei bine, din pacate pentru mine, dar si pentru el, Horatiu nu era indeajuns de barbat pentru a satisface o femeie. Cunostintele sale in domeniul amorului se limitau la ceea ce vazuse prin filmele deocheate pe care le descarca de pe internet, asezonate in mod nefericit cu tot felul de ciudatenii nelalocul lor, menite mai degraba a scarbi decat a fascina o fata serioasa si la locul ei, cum eram eu atunci si cum am pretentia ca am ramas pana in ziua de azi. Din acest motiv, dupa nici o un an de la inceperea vietii noastre intime, l-am anuntat cat am putut de serios:

- Horatiu, imi pare rau, dar constat ca relatia noastra nu se indreapta intr-o directie buna. Cred ca ar fi mai bine ca fiecare sa mearga pe drumul sau si sa vada ce ii rezerva viitorul...

Dupa care i-am explicat, in amanunt, ce anume ma deranja la el. Bineinteles ca a incercat sa ma faca sa ma razgandesc, promitandu-mi marea cu sarea. Mai exact - ca are sa se schimbe si ca are sa faca numai ce spun eu. Si cate si mai cate... Degeaba insa. Am fost de neinduplecat. L-am parasit fara urma de regret si nu am mai vrut sa aud de el.

Din fericire pentru mine, nu am stat prea multa vreme singura. Intamplarea a facut ca, absolvind facultatea, sa incep serviciul si, la chiar primul meu loc de munca, sa cunosc pe cineva care mi-a placut. Se chema Ionel, dar prietenii si cunostintele ii spuneau John. Era foarte bine dotat din punct de vedere fizic, arata ca un adevarat manechin, natura fusese darnica cu el. Iar din punct de vedere al modului in care se manifesta in societate, era exact opusul lui Horatiu. Pe cat era acela de rigid si sperios, pe atat era acesta de dezinvolt si curajos. Plin de farmec si de umor, John reusea fara dificultate sa se faca placut de partea feminina, nu putine fiind tipele care se gudurau pe langa el precum pisoii pe langa castronasele cu laptic, in speranta de a-i intra in gratii.

Spre norocul meu, nici despre mine nu se poate spune ca arat rau. Dimpotriva, desi nu-mi place sa vorbesc despre prorpia persoana, trebuie sa las modestia la o parte si sa admit ca sunt bine proportionata si am o fata cel putin frumusica.  Ba chiar as putea afirma ca sunt o aparitie foarte placuta, mai ales ca stiu  sa ma imbrac destul de cochet si cu bun simt. Drept urmare nu a venit ca o surpriza pentru mine faptul ca, dupa numai cateva luni de cand am facut cunostinta cu el, John m-a abordat direct cu propunerea. Mi-a spus, pe un ton romantic, de jena impletita cu siguranta, ton pe care sunt sigura ca il exersase indelung in experientele sale romantice cu alte fete:

- Draga Dorina, eu te-as invita la inghetata cu multa frisca si cu ciocolata. Dar nu stiu daca iti place asa ceva, si ...

- Oooo, John, cum sa nu imi placa inghetata cu multa frisca si cu ciocolata? i-am raspuns alintandu-ma ca o pustoaica rasfatata. La asa ceva e imposibil sa zici nu...