Oameni buni, credeti-ma cand va spun ca nu mai puteam sta nicio clipa in casa cu nebuna aia! Si nu exagerez, sotia mea chiar e nebuna! 12 ani m-a chinuit cu obsesia sa pentru muzica. 12 ani n-am stiut ce e linistea in casa mea. 12 ani am strans din dinti si am indurat. Dar in cele din urma paharul s-a umplut, a dat pe afara, iar eu am clacat. Mai exact, n-am mai putut rezista in sunetele infernale ale muzicii rock, preferata sotiei mele, si am plecat inapoi, in casa parinteasca.

Totul a inceput in urma cu 14 ani, atunci cand am cunoscut-o pe Izabela. Eram amandoi tineri, proaspat absolventi de facultate, aveam ambitii mari si o multime de vise. Nimic nu putea sta in calea fericirii noastre. Sau, cel putin, asa credeam noi. Pentru ca in final s-a dovedit ca ceva putea. Si acest ceva care ne-a ruinat planurile de viitor, era... muzica!

Am fost impreuna cu Izabela 2 ani inainte de casatorie, timp in care, desi nu am locuit in aceeasi casa, ne-am cunoscut foarte bine unul pe celalalt, ne-am descoperit cu bune si cu rele. Ea era o fata foarte frumoasa, serioasa, isteata, singurul lucru cu care nu ma impacam in ceea ce o priveste fiind pasiunea sa exagerata pentru muzica. Si asta pentru ca in cazul ei nu era vorba de o simpla pasiune, ci mai degraba de un hobby ridicat la rang de obsesie. Nu o data, in timp ce asculta muzica, Izabela intra in transa si practic se rupea de tot ce o inconjura, pentru ca la final, revenita in simtiri, sa exclame cu patos:

- Vezi tu, Adi, daca vrei, din muzica asta poti sa scoti ceva!

Personal, nu eram mare amator de muzica, asa ca nu prea vedeam ce e de scos din muzica aceea. Insa, cu toatea astea, i-am respectat dorinta de a asculta si a trai muzica, nevazand in asta un pericol pentru casnicia noastra. In fond, era vorba despre un hobby foarte pasnic Abia peste cativa ani aveam sa constat ca ma inselam, si ca de fapt muzica se constituia intr-un mare pericol...

M-am casatorit cu Izabela din dragoste. O dragoste reciproca, sincera, curata. Ajutati de parinti, ne-am cumparat chiar inainte de cununie un apartament cu doua camere, l-am mobilat, apoi ne-am luat si masina. O duceam binisor, mai ales ca amandoi aveam servicii bune, in domeniul farmaceutic, respectiv bancar. Si, cum iubirea si intelegerea erau la cote inalte, se poate spune ca eu si Izabela formam o familie fericita care pentru a fi implinita pe deplin nu isi mai putea dori decat copii. Totusi, lucrurile nu stateau chiar asa. Pentru ca treptat, dupa doi-trei ani de casnicie, pasiunea sotiei, scapata de sub control si degenerata in boala, ca altfel nu am cum sa ii spun, a ajuns sa ma deranjeze tot mai tare si sa ma calce pe nervi. Practic, cat timp eram acasa, chiar si in momentele de intimitate, combina functiona neintrerupt si muzica rasuna la maxim din puternicele boxe de 300 W.

Cum nu doar o data ne-am trezit ca ne bat vecinii in tevi, si cum muzica rock ajunsese sa ma exaspereze, am rugat-o pe Izabela sa fie rezonabila.

- Izabela, tu nu te-ai saturat de atata muzica? Nu ai de gand sa mai faci o pauza? Eu unul simt ca imi ard creierii din cauza zgomotului.

- Cum sa fac pauza, Adi, cand am peste o mie de CD-uri pe care nu le-am ascultat de cativa ani? Abia astept sa le vina randul!

- Bine, Izabela,  dar ce asculti tu numai muzica nu e! Eu aud urlete confuze, niciun pic de sentiment, nicio linie melodica...

- Ei, Adi, mai bine nu te baga unde nu te pricepi! Ce ascult eu e chiar muzica adevarata. Daca nici Deep Purple, Led Zeppelin, AC/DC, Whitesnake, Doors, Scorpions sau Hendrix nu iti plac, e clar ca habar nu ai!

- Bine, bine, poate nu am eu habar, dar spune-mi de ce trebuie sa urle asa de tare! Nu poti asculta mai incet?

- Nu, dragul meu, mai incet nu se poate, caci muzica asta se asculta la volum maxim, daca vrei sa te patrunda. Numai asa te poti incarca cu ea si o poti simti cu adevarat...