Ma numesc Marta P, am 33 de ani si sunt din Bucuresti. Locuiesc, inca, impreuna cu sotul meu, Iulian, intr-un apartament de lux din cartierul Cotroceni. Eu conduc o agentie de publicitate, el este medic ginecolog, asa incat va puteti inchipui ca avem o situatie materiala tare buna. Avem fiecare masina lui, avem alte doua apartamente inchiriate, plus un mare teren in Ciorogarla. Nu, chiar n-o ducem rau cu banii, n-o ducem rau deloc. Cu ce o ducem noi rau, este dragostea. Aici, la capitolul asta, stam noi prost. Sau mai bine zis, nu stam, ci stateam, fiindca de jumatate de an ne-am separat, eu si Iulian, fiecare vazandu-si de viata lui.

Nu am divortat inca, dar nici mult nu mai e pana cand o vom face. Atunci voi putea spune cu adevarat ca am scapat de calvar si ma voi putea marita cu cel care mi-a redat demnitatea si bucuria de a fi femeie: Nicu.

Nicu este constructor pe santier. Nu are foarte multa scoala, in schimb are scoala vietii. Apreciaza oamenii dintr-o privire, se orienteaza dupa calitatea celui din fata, stie ce si cum sa spuna fiecaruia. Cum m-a vazut, mi-a zis:

- Sarut mainile, distinsa si rafinata doamna Marta! Ce mai faceti, v-ati gandit sa dati o fuga pe la noi, ca sa mai uitati de plictiseala de acasa?

Era a doua oara cand mergeam pe santier, si intr-adevar nu aveam nicio treaba acolo, ma dusesem numai fiindca avusesem o noua cearta cu Iulian si simteam nevoia sa ma linistesc si sa ma aerisesc. Ma urcasem in masina si, neavand o idee prea clara incotro sa ma indrept, in mod  inconstient am luat-o catre santier.

Santierul este situat in zona Pipera. Acolo ne construim, eu si sotul meu, o vila. V-am spus ca ne descurcam foarte bine din punct de vedere financiar. La inceput, insa, mai exact in urma cu circa cinci ani, cand ne-am casatorit, nu am dus-o asa de bine. Eram amandoi la inceputul carieriei, si banul intra destul de dificil, drept urmare am fost nevoiti sa locuim intr-o garsoniera. Incet-incet, avansand in functii, am progresat si financiar, asa incat ne-am permis un apartament in Cotroceni si, ulterior, alte cateva proprietati. Apoi, cand pretentiile au crescut o data cu veniturile, trecerea la vila ni s-a parut ceva firesc. Drept pentru care am cumparat terenul, am angajat firma de constructii si, dupa o perioada nu prea lunga, au inceput lucrarile. Se intampla, asta, in urma cu cateva luni. De atunci, eu nu am fost pe santier decat o data, impreuna cu Iulian, care, la randul sau, nu prea da nici el pe acolo. De mersul lucrarilor se ocupa Seful de santier cu doua ajutoare, cate unul pe fiecare tura. Pe tura de seara, pe care am picat eu de fiecare data, sef de echipa este Nicu…

De cum l-am vazut, la prima mea vizita pe santier, el mi-a atras atentia. E un barbat foarte bine facut, la vreo 30-35 de ani, care s-ar descurca lesne pe post de manechin si care pe strada nu poate trece neobservat de partea feminina. Are putin sub doi metri, un par negru, drept, care ii iese intr-un mod incitant de sub cascheta de protectie, niste ochi verzi-albastrui mari si limpezi, in care te poti pierde cu totul daca insisti cu privirea, si un corp de invidiat. Un corp lucrat natural, pe schele, nu artifical, la sala de forta, unde muschii ies dizgratiosi. De fapt, Nicu nici nu prea are muschi, ci e tot numai fibra, lucru care se poate observa usor prin maioul negru, lipit de piele, care il face sa arate foarte sexy.

Atunci, la prima vizita nu am schimbat nicio vorba cu el, dar am schimbat cateva priviri insistente. Si-a dat seama ca il plac, dar in acelasi timp mi-am dat si eu seama ca ma place. Cine stie ? Poate ca, intr-un mod inconstient, tocmai acele schimburi de priviri mi-au condus pasii din nou, in seara aceea, pe santier… Cert e ca m-am dus, si bine am facut! Cum am zis, m-a intampinat jovial, afisand un zambet perfect, de barbat sigur pe farmecul sau si pe sine. I-am raspuns cu tupeu, la fel de joviala:

- Da, domnu' Nicu, ai dreptate! Mi se facuse dor de caramizi, de mortar, de tevi si prefabricate. Tanjeam dupa mirosul santierului si dupa imaginea schelelor si a macaralelor, de aceea am venit...

A ras frumos, cu bun simt, nici zgomotos, ca sa para badaran, nici prea retinut, sa para ca o face din complezenta. Nu, a ras exact asa cum trebuia ca sa ma cucereasca. Pe loc, atunci, m-am indragostit de el! Dar, pana sa-i spun asta, a mai durat ceva. Atunci, asta a fost totul. Dupa aceea insa am inceput sa-mi fac drum tot mai des pe santier, pana cand, convinsa fiind ca simte la fel ca mine si ca nu risc sa fac vreo gafa, l-am abordat cu o rugaminte:

- Domnu' Nicu, am o problema cu instalatia sanitara la unul din apartamentele inchiriate. Chiriasii care au plecat au lasat in urma un dezastru. Restul le mai rezolvam noi, dar oare la scurgerea din baie ati putea sa interveniti personal, va pricepeti ?…

Spunandu-i cele de mai sus, am abordat un aer sagalnic, de indiferenta amestecata cu dorinta, care evident l-a capacitat pe Nicu. Caci el a luat o pozitie studiata, care sugera ca a inteles exact despre ce este vorba in propozitie…

- Bineinteles, doamna Marta, bineinteles ca ma pripep si am sa intervin! Numai sa-mi spuneti unde si cand trebuie sa ma prezint. Am sa rezolv eu problema.

- Nu-i nevoie, am sa trec eu maine dimineata sa va iau de aici, ca e destul de greu de explicat adresa, i-am replicat sec. Dupa care m-am indepartat cu unul dintre cele mai provocatoare mersuri ale mele...