Ma numesc Dan P, am 75 de ani si locuiesc in Bucuresti, in apartamentul in care m-am mutat inca de cand m-am insurat, in urma cu 50 de ani. Am din casatoria cu Sanda o fata de 45 de ani, pe nume Geanina, care la randul ei are cu sotul ei, Marius, un baiat, Paul, de 5 ani. Nepotul meu. Din pacate, desi dupa enumerarea numelor atator membri ai familiei s-ar putea trage concluzia ca sunt inconjurat de fiinte dragi si implinit din toate punctele de vedere, in realitate lucrurile nu stau deloc asa.

Dimpotriva, sunt un om singur. Asta fiindca Sanda a divortat de mine in urma cu 25 de ani si locuieste in Pitesti, in vreme ce fata mea este stabilita in strainatate de mai bine de 10 ani. Cat il priveste pe Paul, nepotul meu, ei bine pe el nu l-am vazut nici macar o data de cand s-a nascut. Si luna viitoare implineste 5 ani...

Cum am ajuns in situatia aceasta ingrozitoare, e o poveste lunga si dureroasa, iar sa vi-o impartasesc imi este extrem de neplacut. Dar cu toate acestea o fac, gandindu-ma ca poate va ajunge sa fie citita de fiica mea si, intr-un fel sau altul, va misca ceva in ea si o va ajuta ca macar acum, in ceasul al unsprezecelea, sa vada cat de mult a gresit si greseste fata de mine. Mai inainte insa de a va spune cum de am ramas fara nepot, sa va relatez cum s-a facut ca am ramas fara fiica si nevasta, caci toate aceste triste evenimente se leaga intre ele, fiecare dintre ele concurand mai mult sau mai putin la dezastrul actual al vietii mele.

Am trait, inca din adolescenta, perioade nefericite si am avut parte de zile grele. Parintii mei au decedat intr-un accident de masina pe cand nu implinisem inca 18 ani, asa incat de cresterea mea s-au ocupat o matusa si, mai ales, sora mea mai mare, Maria. M-am angajat inca de cand am terminat scoala profesionala ca fochist intr-o centrala termica, post bine remunerat, dar in acelasi timp deosebit de istovitor. Am muncit pe branci toata viata si am reusit sa-mi fac un rost. M-am insurat la 25 de ani cu Sanda, o fata simpatica, fasneata, dezghetata, pe care am inceput sa o indragesc dupa ce ne-a facut cunostinta sora mea mai mica. Cum si ea castiga binisor (era secretara unui director de la Metrorex), ne-am putut permite sa cumparam imediat dupa cununie un apartament frumos in cartierul Drumul Taberei. Dupa cativa ani a venit pe lume si Geanina, fiica noastra, eveniment care ne-a umplut inimile de bucurie si ne-a facut sa ne simtim cu adevarat impliniti si fericiti peste masura. Din pacate pentru mine, fericirea nu avea sa dureze prea mult...

Dupa 25 de ani de la casatorie, am fost pus in situtia jenanta de a imi gasi sotia in pat cu Marcel, un vecin de bloc ceva mai tanar decat mine, care ii sucise mintile Sandei cu tot felul de promisiuni, pana o convinsese sa ii cedeze. Din pacate pentru ea, chiar atunci se intamplase ca eu sa scap mai repede de la serviciu si sa ma intorc mai devreme acasa, surprinzandu-i pe cei doi asupra faptului. M-am separat de Sanda in chiar seara aceea, gonind-o pur si simplu din casa si spunandu-i sa nu se mai intoarca niciodata. La partaj, am pastrat apartamentul si masina, dandu-i in schimb o suma considerabila de  bani, cu care a putut la randul ei sa isi ia o casa in Pitesti, acolo unde s-a retras dupa separare. Fata nostra, Geanina, in mod surpinzator pentru toata lumea, a ales sa ramana cu mine, aceasta probabil si pentru ca era destul de mare ca sa realizeze ca mama ei fusese cea care gresise, ci nu eu.

Dupa plecarea Sandei nu m-am gandit nicio clipa sa ma recasatoresc, si nici nu am facut-o, desi oportunitati au fost destule de-a lungul timpului. Aveam numai 50 de ani si, fara falsa modestie, aratam destul de prezentabil sau, cum se spune in popor, ma tineam bine. De altfel nici acum, la 75 de ani, nu ma plang, atata doar ca problemele accentuate cu prostata, ca si ametelile frecvente, imi spun ca ceva-ceva e putred in organismul meu si ca foarte mult nu am sa mai traiesc. Si, sincer vorbind, nici nu am mare dorinta sa mai traiesc, cand in fata mea nu se arata nimic frumos, promitator, datator de sperante. Bineinteles, alta ar fi situatia daca i-as avea alaturi pe Geanina si pe Paul, atunci as avea pentru ce sa lupt, sa ma zbat. Asa... Asa ma rezum la a trai din amintiri si a astepta, singur cuc, inevitabilul sfarsit. Cum s-a facut insa de am ramas singur?

Cand a terminat facultatea, Geanina a ales sa emigreze in Germania. Avea 25 de ani, era hotarata si nimeni si nimic, nici insistentele mele, nici rugamintiele mamei sale, cu care pastra o stransa legatura, nu au reusit sa o convinga sa ramana. Fire independenta, la fel ca toti ceilalti din familie, si deosebit de inteligenta pe deasupra, Geanina si-a dat seama ca pentru una ca ea nu exista un viitor sigur  in Romania anilor ‘90 si ca singura solutie de a obtine ceva de la viata era sa plece afara. La randul meu, si eu mi-am dat seama de asta, dar, cum parintele din mine nu putea accepta ideea de a ramane, dupa sotie, si fara fiica, ma tot opuneam plecarii ei. Pana la urma insa, promitandu-mi ca are sa se intoarca dupa ce isi va duce la bun sfarsit planul, Geanina a plecat in Germania, iar eu am ramas singur-singurel in tara. Aveam, pe atunci, 65 de ani si ma intrebam, dupa atatea pierderi, ce altceva as mai putea pierde. De abia peste cativa ani aveam insa sa primesc raspunsul, unul cumplit de dureros: pe nepotul meu, pe el il mai puteam pierde...