La Petrosani, aproape de miezul noptii, ma acosteaza un individ cu parul brunet, tuns foarte scurt. “Ai un ceas?” Ma uit atent la el: are fata rasa, hainele curate, unghiile taiate; arata a om la locul lui. Ma intreb: “Atunci ce cauta la ora asta aici?” si-i zic ca da. Ii spun si ce ora arata si dau sa plec. El se posteaza in fata mea si ma “ameninta” cu un teanc de bancnote de o suta, noi-noute: “Sunt singur. Daca nu vii sa bei cu mine, ma supar rau de tot!”
Zambesc. Si eu sunt singur, dar daca el nu vine sa bea cu mine, nu ma supar(...). Il intreb: “Da’ cine esti tu?” Zambeste si el: “Sunt Luke si trebuie sa beau cu cineva, nu pot altfel. Iti dau sa bei pana cazi, om te fac, numai vino si bea cu mine!” Incep sa rad de-a binelea, imi place omu’, e simpatic. “Tu nu stii, ma, Luke, ca eu nu beau cu oricine? Si-apoi, eu duc jumatatea de votca la pas, o beau ca pe apa. Ai tu destui bani sa-mi dai sa beau pe saturate, ca vezi, am palnia mare?” Deschid gura larga la el si-i arat demonstrativ cum duc pahar dupa pahar.
El se destinde si incepe sa glumeasca: “Inseamna ca nu stii cu cine vorbesti. Ia uite aici!” Si scoate din buzunar inca un teanc, comparabil ca grosime cu celalalt, doar colorat mai mult in rosu decat in albastru: bancnote de cinci sute. Probabil, cu totul, peste zece mii de lei. “Ce zici, frate-miu, ajung? Sau vrei sa-i numar? Macar sa bagi tu cat iti dau eu. Hai sa bem! Haide la «Barock», au aia acolo o muzica faina si niste fete asa dragute...”
Crede ca a reusit sa ma faca sa accept, iar eu il las sa creada asta mai departe. Ii zic: “Bine, bine, m-ai convins. Mergem sa bem, dar mai intai spune-mi si mie, ca sa nu mor prost: de ce tocmai eu? Sunt inca atatia pe strada!” Luke face cateva genoflexiuni, timp in care se gandeste ce sa-mi raspunde. Pe la a cinspea, se ridica si-mi destainuie: “Stii de ce? Pentru ca semeni cu frati-miu, care a murit acu doi ani, in mina. D-aia!”
“Da’ cati ani avea frati-tu, Dumnezeu sa-l ierte?”, ma interesez doar asa, ca sa intretin discutia. “Cincizesinci!” Nu glumeste. Gandesc: “Ce naiba, sunt eu nebun sau... Cum sa seman cu un om care mi-ar putea fi tata?” Apoi ii zic: “Multumesc pentru compliment. E cel mai frumos pe care-l puteam primi la ora asta!” Si, de fapt, nici nu exagerez prea mult. Nu intelege ce vreau sa zic, si nici nu insista pe problema. El o tine pe a lui”: “Ce zici, mergem?” Si face cateva extensii laterale, din brate, apoi o serie scurta de sarituri cu genunghii la piept.
Il vad, si-l intreb curios: “Dar ce-i cu tine, Luke, ti-e frig sau ai prea multa energie neconsumata? De ce faci ce faci? Nu crezi ca ar fi mai bune niste flotari?” Crede, asa ca se intinde in mijlocul drumului si “baga” zece flotari rapide. Supralicitez: “Astea-au fost un mizilic pentru tine. La valoarea ta, nu se poate sa nu faci si zece intr-o mana.” Nu asteapta sa zic a doua oara ca se culca din nou pe burta si trage o repriza de cinci in mana stanga. Cum se scoala, ii zic: “Fluiera! Daca fluieri acum, mergem! Daca nu, inseamna ca nu esti de calibrul meu; te duci si iti cauti alt client, mai subtire.”
El trage aer in piept si incearca sa fluiere. Degeaba. Nu reuseste sa scoata decat un harjait gutural. Stiam ca n-are sa poata. Ridic din umeri si-i dau de inteles ca asta e. Incepe sa planga ca un copil. “Mai da-mi o sansa, te rog! Nu pleca!” Ii strig, indepartandu-ma usor: “Du-te, Luke! Luke, du-te acasa, ca-i tarziu! Si ai grija: nu esti atat de tare pe cat crezi! Noapte buna!” Apoi intru in hotel fara sa intorc capul. Stiu ca ma uraste.
Din aceeasi categorie:
Simfonie greu de înteles în ploaie
E una dintre zilele mohorate de toamna in care cerul plange linistit: ploaia marunta, mocaneasca nu mai conteneste, iar norii negrii, grosi, nu preves...
L-am făcut pe Luke să mă urască
La Petrosani, aproape de miezul noptii, ma acosteaza un individ cu parul brunet, tuns foarte scurt. “Ai un ceas?” Ma uit atent la el: are fata rasa, h...
Dragoste fără bariere
Zi de vizita la Penitenciarul Rahova. Duminica, pe la pranz, o multime de oameni sunt adunati in fata portilor ferecate, in spatele carora sunt inchis...
Lovitura
- Cum e, Anghele, te-a mai lasat?
- M-a lasat pa dracu’, Damiane! Da’ nu-mi fac griji, pana in Sfanta Marie sunt pe picioare. Doar stii ca an de an, de...
TINETI MINTE!