gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Thu18102018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Reportul

Evaluare: / 1
1
Index
Reportul
Pagina 2
Pagina 3
Toate paginile

Tatălui meu

- Cum e, taica, ce numere au iesit?... Ca eu nu prea le mai vad bine!

Cel care intreaba este un batran rotofei, cu parul alb si ciufulit, nasul lung si ascutit, ochi tulburi si galbui, tradand o afectiune cronica la ficat, si cu un mincuscul aparat auditiv mascat dupa urechea dreapta. Singura cu care mai aude, caci cealalta de mult nu mai e buna de nimic.

- Trei, noua, douazeci si doi, patruzeci si cinci, treizeci si sase, paispe, ii raspunde tanarul pletos de langa el, aruncandu-i o privire sugestiva, incarcata cu un amestec de mila si surprindere. Ceva de genul: “Ia uite-l si pe mosu’ asta, il cauta moartea pe-acasa, si nu-l gaseste, ca e plecat la loterie, sa vada ce numere au iesit!...” Batranul, insa, nu remarca uitatura baiatului. Zice: “Ia vezi, s-a luat reportul?”, iar cand aude raspunsul : “Nu s-a luat! N-a iesit nimeni la categoria intai!”, se lumineaza la fata, schiteaza un zambet hotesc in coltul gurii si-si indreapta privirea undeva departe, dincolo de geamul agentiei loto:

- Nu s-a luat? Ha, ha, ha... Foarte bine! Saptamana viitoare ii fac! Al meu e reportul!

Sta asa cateva secunde bune, ingandurat si incrancenat in ingandurarea sa, dupa care se intoarce incet, repeta: “Da, da! Al meu e reportul! Nu ma las pana nu il iau!” si se indeparteaza de agentie la pas, tragand dupa el o sacosa cu castraveti.

- Da, da, cum sa nu? Al tau e, babalacule! rade zeflemitor in urma lui tanarul pletos, adaugand in soapta, desi mosul se departase si nu-l mai putea auzi: “Continua sa visezi, nu te costa nimic!”

Pe batran il cheama Dumitru, dar cunoscutii ii spun, cu totii, nea Mitica. Are 78 de ani, si joaca la loterie de la 18. De cand se stie, n-a avut decat un vis pe lumea asta: sa castige marele premiu, reportul, cu care sa asigure prosperitatea familiei, ajunsa, dupa ani de munca, intr-o situatie financiara daca nu precara, atunci cel putin jenanta. Tragerile au loc saptamanal, dar o varianta castigatoare apare numai o data la cateva luni, asa incat premiul creste de la saptamana la saptamana, banii se aduna de la tragere la tragere, ingrosand valoarea reportului. Visul lui nea Mitica si al altor cateva milioane de participanti la joc. “Ar cam fi cazul sa-i pocnesc si eu!”, se incurajeaza singur in fata vreunui vecin de bloc, cum ar fi costelivul Gheorghita (om harnic si lucrator priceput, desi e cunoscut in cartier mai ales ca betiv notoriu, si mai putin ca meserias), “ca, la cati bani am dat pana acum, in saptezeci de ani, cred le-as fi luat case la amandoi copiii!”. “Sigur ca da, nea Mitica! Acum vine si randul lu’ matale, n-are cum sa nu vina!”, ii intareste de fiecare data convingerile Gheorghita, tragand cate un gat din vreo sticla de vodca, asta desi, daca ar fi s-o spuna p-aia dreapta, omul ar putea baga mana in foc ca mosul n-o sa castige niciodata.

---------------------------------------------------------

Nu e om rau, nea Mitica. N-a fost niciodata. Atata doar ca e cam naiv. Sau, cum ii place lui sa se descrie, optimist. Ceea ce-i cam tot una, la o adica. Stie ca are o sansa la saptesprezece miliarde sa nimereasca varianta castigatoare, dar nu se descurajeaza, spera. Joaca, saptamanal, toti banii pe care reuseste sa-i stranga de la o sambata la alta. In zadar. Niciodata n-a castigat nimic.

Nascut pe undeva prin Teleorman, printr-o comuna uitata de lume, cu nume predestinat jucatorilor patimasi ca el - Comoara -, Craciun Dumitru, cum il cheama pe el in realitate, a venit in Bucuresti la 14 ani, a facut profesionala si s-a angajat mecanic la un atelier auto. Era prin cincizeci si ceva cand s-a angajat acolo, iar in nouazeci si sapte, cand s-a pensionat, tot acolo, la acel atelier auto lucra. In aceeasi cladire, in aceasi camera. A fost un om statornic, consecvent in munca, asa cum a fost si in pasiuni: amorul (e casatorit, de peste cincizeci de ani, cu Elena, devenita intre timp coana Lenuta...), loteria si, in ultimii ani, bautura.

Cat a lucrat, n-a baut mult. Bea si el, ca tot omul, o suta de tarie si doua-trei beri sau o baterie de vin pe zi. Beleaua a venit dupa ce a iesit la pensie, caci, mergand pe principiul popular “Am muncit o viata, de-acum inainte nu ma mai intereseaza, fac ce vreau!”, s-a apucat nea Mitica de baut vartos. A luat-o treptat, a marit doza in mod progresiv si, pe masura ce numele i se schimba din Mitica in nea Mitica, si pasiunea i s-a transformat in viciu. A ajuns, incet-incet, sa bea doua sticle de vodca pe zi, plus zece beri si ceva vin pe deasupra. Umbla, nea Mitica, pe strada, mai mult beat decat treaz, iar scandalurile cu sotia si cu baietii, care orisicat trecusera si ei de 25 de ani si nu mai erau copii, s-au inmultit de la o zi la alta, ajungand de notorietate in blocul vechi, din cartierul Pantelimon, in care locuiau.

Totusi, nici femeia, nici baietii nu-i purtau ranchiuna. Cand il mai prindeau treaz, incercau, cu duhul blandetii, sa-i explice ca nu-i bine sa faca ce face, ca se poate imbolnavi si muri, si pentru scurt timp se faceau intelesi. Apoi boala sa, alcoolul, reizbucnea cu furie, facand uitate stradaniile familiei de a-l ajuta sa scape de ea. Atunci, nevasta, ca si baietii, de altfel, ii dadea, vezi Doamne pe ascuns, bani, gandind ca, vorba aia, daca de facut nu se mai face bine, daca e sa moara, macar sa moara fericit. Si nea Mitica lua banii, isi depunea regulat biletele la loto - juca, dintotdeauna, aceleasi numere, nu nu le schimba niciodata- , anunta lumea: “Gata, le-am pus! Saptamana asta le iau reportul!”, dupa care se ducea si, de cat ii mai ramanea, isi cumpara bautura...

Acum, la 78 de ani, e bolnav rau nea Mitica. Ciroza i-a mancat aproape intreg ficatul; scuipa sange, elimina bucati insangerate chiar si pe anus, iar batistele ii sunt si ele rosii de la cat ii curge pe nas. Diabetul l-a lovit si el, inima il inteapa zilnic, iar varicele groase cat degetele i-au umflat picioarele cat butucii. Dar, cu toate astea, nu se lasa: de mai bine de cinci ani a renuntat complet la bautura si, chit ca abia se mai tine pe picioare, tot iese de doua ori pe saptamana din casa, o data sambata, sa-si puna biletele, si o data lunea, sa vada rezultatele. E drept, acestea sunt transmise si la televizor, dar la ore tarzii, cand el e deja obosit si adormit. Si, oricum, pana nu vede el numerele scrise negru pe alb, publicate in ziar sau afisate pe geam, la agentie, parca tot nu crede ca alea sunt. Asa e el, mai de moda veche, a auzit candva de unul care s-a bucurat ca a castigat, si cand colo nu castigase, saracu’, si a cazut jos si a murit de oftica, asa ca nu vrea sa pateasca si el le fel...

Ajuns acasa, palid si cu ochii mai galbeni ca niciodata, dusi de tot in fundul capului, nea Mitica este luat in primire de coana Lenuta:

- Cum e, ai castigat ceva? Ai luat reportul?

Nu ca ar banui macar pentru o clipa ca a castigat omul sau, dar ca sa nu se simta el prost ca nu e bagat in seama, ca nu se intereseaza cineva si de “cauza” sa.

- Nexam ! N-a fost sa fie nici de data asta! raspunde mosul pe un ton ciudat de vesel, adaugand in stilu-i cunoscut: dar nu-i nimic, e si saptamana viitoare o tragere. Atunci ii fac, le iau reportu’!

Satula de placa asta, pe care a auzit-o de sute de ori in ultimii cincizeci de ani, femeia baguie numai un: “Da’, cum sa nu! Cunosc povestea!”, adauga: “Mai bine hai incoa, ca-i masa gata!” si se intoarce la ale sale, in bucatarie. Vazand-o dusa, batranul se indreapta catre baie, scuipa o bucata de carne insangerata, se apala pe maini si pe fata, se clateste pe gura, scapa un: “Mama ei de viata!” printre dinti si vine la masa.

E trecut de sapte seara si intre timp s-au intors si baietii de la serviciu. Sunt mari, de-acum, baietii, are fiecare rostul sau: casa, familie, copii... Nu o duc foarte bine, ca nu prea au avut nici ei noroc in viata, dar nici foarte rau; sunt, cum s-ar zice, in randul lumii. Daca tatal lor n-a fost in stare sa le ia, ca la alti colegi, case in centrul Civic... Cand ii vezi, se grabesc la ale lor, au si ei tot felul de probleme si greutati; dar, cu toate astea, in drum spre casa nu se poate sa nu se abata, ca de obicei, pe la parinti, sa vada ce mai fac. Asa si acum. Il gasesc pe nea Mitica la masa si-l intreaba: “Cum e, te simti mai bine? Parca arati un pic mai bine!”, dupa care, vazand ca el, drept raspuns, nu face decat sa ridice in umeri, o iau pe partea aialalta: “Ce-ai facut, iarasi ai pierdut la loto? Lasa ca ii prinzi tu saptamana viitoare, tot le iei tu reportul!”. Dupa care se intorc spre mama lor: “Arata tot mai rau asta batranu’. Mult nu o ma duce!”. Iar la plecare, firesc, le lasa fiecare niste bani, ei pentru mancare si medicamente, iar lui pentru loterie...

Dupa masa, nea Mitica trece din nou pe la baie, mai umple o batista de sange, dupa care se baga in pat sa se culce. Respira greu si, de frica sa nu-l podideasca sangele pe gura si sa se inece in somn, coana Lenuta il controleaza din cand in cand, sa vada cum mai e. Imediat cum adoarme el, baietii si mama se strang in sufragerie si au o discutie tainica, in soapta; au, ei trei, un secret al lor, pe care e musai ca nea Mitica sa nu-l afle. Mai ales acum, cand, dupa spusele medicilor, e in faza terminala, mai mult de-o luna nu mai are de trait. De altfel, deja s-au resemnat cu totii, s-au obisnuit cu gandul pierderii lui; i-au cumparat si hainele de inmormantare, si sicriul, iar saptamana trecuta coana Lenuta a trecut pe la cimitirul Pantelimon 2, unde au ei loc de veci, sa mai curete locul si sa vorbeasca cu cineva pentru cruce...

---------------------------------------------------------



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Viaţa noastră Reportul