"Fiecare are ceva pentru care ar ucide. Numai ca nu toti o arata atat de evident..."

O zi de iarna neasteptat de calduroasa scoate oamenii din casa si ii trimite prin parcuri, la padure sau la munte. Ne aflam, in consecinta, pe o terasa din zona Polivalenta, band bere si urmarind oamenii care alearga fara sa le pese de faptul ca, din cauza vremii frumoase, care la permite lor sa faca miscare, recolta de anul viitor este compromisa. Pe o banca de vizavi ochim o tipa care, intr-o pozitie oarecum studiata, aparent nepasatoare la ce se petrece in jur, citeste. Dam o halba pe gat si, cu tupeu mascat de sfiala, ne apropiem de ea.

- Buna, ce faci? Te deranjam?
- Buna sa va fie inima, baieti! Nu ma deranjati in niciun fel, ne raspunde ea, zambind placut si invitandu-ne sa ne asezam. Luati loc, va rog.
- Multumim frumos, ii raspundem, zambind la randul nostru, si ne asezam langa ea. Stii, nu vrem sa parem deplasati, dar ne-ar interesa ce faci tu aici, singura, la ora asta. Esti o aparitie.
- Asa considerati?
- Nu noi, ci, mai mult ca sigur, toata lumea care te vede.
- De ce?
- Pai, ce fata tanara, frumoasa si apetisanta, ca tine, mai sta si citeste, cu atatia si atatia baieti interesanti si penetranti in jur?
- Multumesc pentru compliment, dar e ceva ce nu stiti.
- Ce anume?
- Ceva care s-ar putea sa va socheze. Asa incat poate ar fi mai bine sa nu va raspund la intrebare.
- Am vazut si auzit multe, crede-ne. E greu sa ne surprinzi. Asa incat poate ar fi mai bine sa ne raspunzi la intrebare.
- Bine, atunci, am sa va rog sa mi-o mai puneti o data.
- Ce fata tanara, frumoasa si apetisanta, ca tine, mai sta si citeste, cu atatia si atatia tineri interesanti si penetranti in jur?
- O fata handicapata.
- Poftim?!
- Asa cum ati auzit.

Spunand vorbele de mai sus, fata se ridica de pe banca pe care daduse impresia ca statea ghemuita cu picioarele sub ea. Si, ridicandu-se, dezvaluie un lucru ingrozitor: unul dintre picioare ii este mai scurt decat celalalt, pentru a putea ajunge cu amandoua la acelasi nivel trebuind sa se ridice pe varful labei celui cu handicap. Sta cateva clipe asa, apoi, cand considera ca ne-a aratat destul, se reasaza pe banca, cu picioarele sub ea, in aceeasi pozitie aparent studiata, in realitate dictata de situatia in care se afla.

- Ce-ai patit, daca nu suntem indiscreti? o intrebam dupa cateva clipe de stanjeneala din parte noastra, fata de postura ei, dar si din partea ei, fata de stanjeneala nostra. Vreun accident?
- Nu, raspunde cu naturalete. Din nastere.
- Cati ani ani?
- Cati imi dati?
- In jur de douazeci si cinci.
- Nu sunteti departe. Am treizeci si cinci. Si, zicand asta, zambeste discret, in coltul gurii, asta insemnand, dupa cum ne dam seama, " Sunteti departe, fraierilor!" Nu putem sa nu admiram faptul ca, desi lovita soarta, nu si-a pierdut spiritul.
- Ba suntem. Dar esti tu prea gentila pentru a ne-o spune. Adevarul este ca iti ascunzi varsta la fel de bine cum iti ascunzi handicapul. Ce mananci, de ai tenul atat de curat si luminos?
- Mananc orice, mai putin carne.
- Intelegem. In felul acesta impusti doi iepuri deodata: iti pastrezi stralucirea chipului, dar, totodata, si supletea trupului.
- Multumesc din nou, sunteti niste draguti, dar partea a doua e cea care ma intereseaza mai putin.
- Asa se intampla intotdeauna. Pe cine nu intereseaza, capata, iar pe cine intereseaza mai mult, nu capata. Sunt fete care ar ucide pentru corpul tau.
- Stiu, si nu sunt de condamant. Neresusind sa ajunga in sfere inalte ale cunoasterii, se multumesc cu ceea le e la indemana pentru a uita de inexorabila trecere. Iar cochetaria este un instrument foarte la indemana. Foarte la indemana.
- Eleganta eschiva ta. Si plina de bun simt. Sunt fete care ar ucide pentru spiritul si caracterul tau.
- Of, ma tot presati cu uciderea asta... Fiecare are ceva pentru care ar ucide. Numai ca nu toti o arata atat de evident.
- Tu ai ucide? Pentru ce ai ucide?
- Nu stiu. Nu am fost, inca, pusa in situatia de a imi dori foarte mult ceva nu pot avea. Dar banuiesc ca, daca ar trebui, as face-o. Doar om sunt...

"Cei mai multi dintre noi prefera sa plece cu intrebarea, fara sa afle raspunsul..."

Fata cu cartea se numeste Mariana si, desi varsta nu ar recomanda-o, este studenta. Face Psihologia, spune ea, fiindca ii place sa descifreze sufletul omenesc si tainele dinlauntrul lui. De ce atat de tarziu? Pur si simplu, fiindca pana acum nu au interesat-o aceste aspecte ale vietii. Asa cum, de altfel, nu a interesat-o nici capitolul amoros. Este virgina.

- Aia nu, aia nu... Dar cu ce ti-ai umplut timpul pana la varsta asta?
- Cu cate putin din toate. Nimic deosebit. Imi place sa cred ca sunt o fiinta destul de normala.
- Asta o spui tu. Dar cine aude ca esti virgina la 35 de ani poate considera altfel. Sau ne inselam?
- Nu va inselati. Fiecare e liber sa gandeasca ce crede. Numai ca postura particulara in care am fost pusa de handicapul fizic cu care m-am nascut a facut din mine o paria pe care niciun baiat nu a dorit-o de partenera. Cel mult, pentru o aventura de o noapte. Si asta mai mult din curiozitate decat din dorinta.
- Ai avut parte astfel de propuneri indecente?
- Bineinteles. O multime. Le-am declinat insa pe toate, una dupa alta, fara sa le port ranchiuna celor care mi le-au avansat. Le-am inteles trairile.