" Viata merge inainte..."

E trecut de ora 3 p.m. si, la portile uzinei Faur, incepe freamatul. Unii intra, altii ies. O mare de oameni formand un nou schimb, gata de munca, afluieste grabita spre halele de productie. O alta mare se revarsa din ateliere. Eliberati de cosmarul unei alte zile de lucru, dar cu sentimentul satisfactiei –generate de implinirea datoriei– intiparit pe figuri, muncitorii se indreapta care incotro.

Seamana toti intre ei. Sunt oameni simpli, imbracati modest. N-au multe clase, in schimb au scoala vietii. Cei trecuti de prima tinerete merg agale; pe ei efortul i-a marcat. Cei tineri sunt vioi chiar dupa opt ore de lucru si pasesc hotarat. Par ca stiu bine ce au de facut de aici incolo; pentru ei, ziua nu s-a sfarsit, aventura de-abia incepe.

Il remarcam de la distanta, e un baiat dragut, dar cu trasaturi aspre. Are parul blond, lung, pieptanat cu carare pe mijloc si tine in mana stanga o plasa imprimata cu imaginea unei fete sufland in saxofon. Vine direct spre noi, cu aerul unui invingator de-abia iesit din arena. Se apropie vazand cu ochii si isi asaza tacticos castile unui mobil rablagit, purtat in buzunarul de la brau. Cand ajunge la doi pasi de noi, il abordam cu intentia unui interviu. Observand reportofonul isi trage castile de pe urechi, moment in care ii adresam primele vorbe. Dialogul curge apoi de la sine.

– Hai noroc!
– Buna, baieti!
– Ai o clipa disponibila? Suntem de la site-ul "Vechea poveste" si vrem sa-ti punem cateva intrebari.
– Mie?
– Da. Tie.
– Ce-ntrebari sa-mi puneti?
– Intrebari obisnuite. De exemplu: Cati ani ai?
– Da' de ce va intereseaza?
– Pai, ca sa stim si noi cu cine vorbim.
– Atunci, de ce nu ma-ntrebati cum ma cheama?
– Te-ntrebam si asta. Cum te cheama?
– Silviu Stanciulescu.
– Si cati ani ai?
– 25.
– Lucrezi aici, la "Faur"?
– Da, normal. Doar ati vazut ca acu' am iesit pe poarta.
– Scuza-ne, nu te-am observat. Eram cu ochii dupa blonda aia… O cunosti? La ce sectie lucreaza?
– La turnatorie. Toarna copii… Aiurea, de un' s-o stiu? Am bunghit-o si eu de vreo luna. E buna rau, asa-i?
– Da, e misto tipa. Te-ar aranja?
– Poate la cravata.
– Te-am vazut cu castile pe urechi. Ce asculti?
– Judas Priest, Heavy-metal poisoning, muzica adevarata.
– Dar populara nu-ti place? O Irina Loghin, ceva?
– Fugi de-aici cu asta. Faci misto de mine? Eu m-am nascut cu Nazareth in cap…
– Si in picioare?
– Cu adidasi, vere, nu se vede?
– Ba, se vede. Cat ai dat pe ei?
– O caruta de bani. Am muncit aproape o luna pentru astia, si inca mai sunt si dator o suta la maistru.
– Bine, da cat castigi tu pe luna?
– Pai, nu-ti e clar? Cu o suta mai putin decat o pereche de adidasi...
– Ba e clar! Si de mancat, ce mai mananci?
– Mai mananc pa dracu'! Noroc ca mai fac si eu cate-o invarteala si-mi mai iese chiar de-o bere, de-o tigara…
– Cu fetele cum stai?
– Stau bine; nu te uiti la mine cum arat? Tanar, frumos, puternic, muschi pe mine cat incape.
– Ai o partenera stabila?
– Aiurea... Azi una, maine alta. Ma multumesc si eu cu ce pica.
– Da' o prietena de suflet ai?
– Am avut una, da a plecat la turci cu niste afaceri.
– A plecat de mult?
– Pai de anu' trecut.
– Si tu ce faci? Te mai gandesti la ea?
– Da' de unde! Aproape c-am uitat-o.
– Cum ai reusit? Nu ti-a fost greu?
– Ba da, la inceput mi-a fost. Am baut o vreme. Da' dupa aia, m-am obisnuit, ce dracu' era sa fac?
– Te-au ajutat prietenii…
– Si ei, si mama… In sfarsit, e o poveste veche…
– Te-am indispus. Scuza-ma.
– Eh, nici o problema. Viata merge inainte.