gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue17072018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Ludicii

Evaluare: / 1
1
Index
Ludicii
Pagina 2
Toate paginile

"Sunt confuza si debusolata ca Sue Ellen, din Dallas!"

Invitata noastra pentru rubrica in care trasam profilul generatiei tinere este de aceasta data juna Alina Udrea, o fata nascuta in zodia Fecioarei, pe care am observat-o in pasajul Universitatii, plimbandu-se molcom, cazuta pe ganduri. Avea o mina trista, si atunci am abordat-o frontal: "Cine te-a suparat?" A tresarit, ne-a privit socata si a ripostat violent: "Lasati-ma! N-am chef!".

Credea ca vrem s-o agatam. I-am vorbit frumos, explicandu-i cu ce ne ocupam si de ce am acostat-o, iar ea s-a inseninat si a fost de acord sa raspunda la cateva intrebari.

– Spune-ne mai intai, Alina, de ce esti abatuta? Arati de parca ti s-ar fi inecat toate corabiile.
– Sunt trista fiindca ma simt rau, am greturi.
– Ai mancat cumva ceva ce nu ti-a priit?
– Ah, nu-i de la mancare. E de la viata pe care o duc si pe care n-o mai suport. Simt ca innebunesc!
– Explica-ne ce simti, prin ce stari treci, ca sa putem intelege reactiile ce au loc inauntrul tau!
– Stiti ce simt? Nu simt nimic. Traiesc stari confuze. Sunt debusolata, bulversata, dezorientata si aproape ca nu mai stiu pe ce lume ma aflu. Parca as fi Sue Ellen, din Dallas.
– E grav ce spui tu, fata! Ti-ar trebui ceva de calmare.
– Va rog, n-am dispozitie...
– Descrie-ne feeling-ul tau, vorbeste-ne de ego! Poti sa dezvolti subiectul?
– Da, pot sa ma dezvolt, desi sunt si asa destul de bine facuta.
– N-ai inteles. Vorbeam de problemele interioare, nu de cele fizice. Spune-ne, necazurile care te-au lovit provin din familie? Duci lipsa banilor?
– Nu, am bani, iar cand n-am, imi dau ai mei, ca sunt toti de treaba. Si mama Roza, si tata Gheorghe, si sora-mea Angela. Nu asta-i buba. Chestia e ca eu sunt din fire o depresiva, o melancolica, ma confrunt mereu cu deplorabilitatea. Imi plang singura de mila. Sunt Fecioara!
– Alina, tot nu pricepem. Spune clar, sa scriem negru pe alb, cine te-a aruncat in durere? Deschide-te in fata cititorilor!
– Bine, ma deschid! Sunt doua necazuri distincte. Primul e cu mama, saraca! E stigmatizata. A batut-o tata de a rupt-o in doua. A spart-o in pumni si suturi, a dat in ea ca intr-un animal.
– Vai, dar asta e regretabil! De ce a lovit-o? Ce-a avut cu femeia? Ori ea a cautat pricina...
– Nu, n-a cautat-o, dar el era un alcoolic, un betiv nenorocit care consuma numai tarie. Apoi, dupa ce lua la bord, ii venea spasmosul si avea chef s-o bata pe mama. Ii facea un machiaj natural, de-o facea s-arate ca dracul. O invinetea. D-asta a si divortat, ca n-a mai putut sa indure seriile necrutatoare care se abateau asupra ei. Dumnezeu l-a vazut insa pe animal si l-a pedepsit, caci tot din cauza bauturii a murit...
– Deci cei doi s-au separat, apoi barbatul, care o batea crunt, a decedat.
– Da. Eu zic ca a fost un caz clasic de incompatibilitate intre parteneri, rezolvat de justitie pe scarile tribunalului. Dar cum Dumnezeu a vrut sa-l pedepseasca si mai bine, i-a luat viata. Acum stau cu mama si cu un tata vitreg, care e foarte omenos. Lucreaza in Israel, in constructii. Mama e secretara la o firma, are si ea multe iesiri afara. Practic, iese regulat.
– E bine asa (...). Asta inseamna ca esti mai mult singura, ai spatiu de manevra...
– Nu sunt singura, sunt cu sora-mea, o dulceata de fata care seamana leit cu mine...
– Da, si tu esti draguta.
– Multumesc, dar ea e si mai si. De fapt, stiti ce faceam cand m-ati oprit? Ma uitam prin vitrine, ca sa ochesc un maimutoi, sa i-l fac cadou de Paste. Poate asa mai uita si ea de suparari, ca e bolnava.
– Ce are?
– E stresata, resimte smocul din aer. Nu se simte in apele ei. Se sufoca.
– Are probleme cu respiratia sau e si ea e lovita de soarta?
– De respirat, respira normal, dar, ca si mine, e oropsita de destin. N-are sansa. Iar eu, in plus fata de ea, mai am si alta suparare, de care vreau sa va vorbesc.
– Spune, Alina, noi consemnam
– M-am despartit de iubitul meu. L-am prins in flagrant delict cu o prietena de-a mea. El zicea ca n-a fost nimic, ca n-au facut-o, dar eu stiu ca au avut contacte fizice intime. I-am gasit dezbracati prin casa.
– Probabil ca a avut loc o scena acolo... Vrei sa ne-o relatezi?
– Pai eu de unde sa stiu exact ce s-a intamplat, ca nu i-am prins in actiune?! Banuiesc insa ca i-a indeplinit toate fanteziile erotice, dupa cum o stiu eu pe nimfomana.
– Nu de asta era vorba. Ne refeream la scena pe care ai facut-o tu. Cum ai reactionat cand i-ai aflat despuiati? Vrei sa ne povestesti?
– Da, de ce nu? M-am dus la el acasa neanuntata si am gasit-o pe scarba in lenjeria intima roz, iar pe el in chiloti. Si atunci, ce credeti ca a facut nemernicul? A ascuns-o in sifonier. A fost ca la circ, cand am dat de ea acolo... Tipete, isterie, scandal! Ce mai in sus si in jos, a iesit balamuc mare!
– Baiatul si-a recunoscut greseala?
– Nu, s-a eschivat, a zis ca eu am fost de vina, ca n-am stiut sa-l tentez mereu cu ceva nou, sa-l stimulez in fel si chip. Dar eu nu i-am mai inghitit-o si p-asta, ca m-am desteptat, mi-am dat seama cat era de versat. Ma facea in fata. O adevarata vulpe batrana, care se imperechea cu toate nespalatele...
– L-ai iubit, Alina, nu-i asa?
– Bineinteles, si asta e greseala mea de-o viata. Ma implic imediat sufleteste intr-o relatie, sunt pasionala, sentimentala, acaparatoare. Poate si fiindca sunt Fecioara. Dar de acum, s-a ispravit, nu mai am incredere in barbati, fiindca m-am convins ca toti sunt niste brute animalice in cautare de sex proaspat!



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Tinerii de azi Ludicii