gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun18112018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Abandonaţii

Evaluare: / 1
1
Index
Abandonaţii
Pagina 2
Toate paginile

"Imi pare rau, hamuri de copii nu am"

"Unirea Shopping Center" e, la orele pranzului, un adevarat furnicar. Un loc spre care afluieste grabit un puhoi de omenire, aflat in cautarea celor mai diverse lucruri. Printre "cautatori", si reporterii de la "Vechea Poveste", porniti prin oras cu misiunea de a realiza un nou interviu din seria celor menite sa contureze profilul tineretului din ziua de azi.

Ne aflam in aripa "Calarasi" a gigantului comercial, la parter. Ochim o vanzatoare misto la raionul de imbracaminte si accesorii pentru nou-nascuti.

Tipa observa la randul ei ca este fixata si intoarce privirea. Trecem dincolo de usa de sticla, ne apropiem de vanzatoare si intrebam cu un aer naiv:

– Baterii Toshiba aveti?
– N-avem! De unde Toshiba, ca aici e raion de lenjerie pentru bebelusi, nu de baterii, ne raspunde fata intepata, pivotand artistic pe tocuri si indreptandu-si atentia catre un alt client. Asteptam sa termine cu el si o mai "incercam" o data:
– Baterii Toshiba aveti?
Iritata de-a binelea, se rasteste:
– N-avem Toshiba, v-am spus doar! Nu insistati!
– Dar un moment liber aveti? o intoarcem noi. Vrem sa va intrebam ceva.
– Ce? Daca merg diseara la un restaurant? M-au mai intrebat vreo trei-patru indivizi astazi, dar ei au venit singuri, nu ca voi, in grup. Mersi, dar nu ma intereseaza, nu ma las agatata asa! se eschiveaza tanara in fata unei invitatii nelansate inca.

Profitam de faptul ca ramanem singuri cu ea in magazin si ne declinam identitatea si intentiile. Fata ramane surprinsa si recunoaste: "Aparentele insala!" Apoi, complet schimbata, exclama entuziasmata: "Daaa! Ati nimerit unde trebuie. Ador sa mi se ia interviuri!"

– Atunci, s-o luam cu inceputul! Spune-ne cine esti si daca te incadrezi in categoria de varsta pe care o examinam!
– Sunt Catalina Florentina Tudoran si ma incadrez. Puteti sa ma examinati!
– Perfect! Atunci sa inchidem usa si sa trecem la treaba!
– Ce treaba?! N-ati spus ca e vorba de un interviu?
– Ba da, dar pentru asta e nevoie de liniste. Nu putem fi  deranjati, intrerupti in mijlocul actiunii. Intelegi, nu-i asa?
– Da, inteleg. Insa n-am ce sa fac. Sunt in timpul programului. Nu pot sa ma inchid cu voi aici. Imi pare rau.
– Si noua (…). Atunci, sa discutam asa, cu usa deschisa, iar cand apar clienti, luam o pauza. Ce zici?
– In regula! S-o facem, ard de nerabdare!

"Imi dau seama ca barbatii ma vor, ca le starnesc instincte!"

"Domnisoara, vreti, va rog, sa fiti atat de draguta incat sa-mi aratati pentru un copil de un an?" Cel care se adreseaza vanzatoarei in acest mod politicos  este un tanar bine legat, masiv, cu mina joviala, placuta. El o soarbe pur si simplu din priviri pe Florentina, care, serviabila, se urca pe o scarita, in cautarea lucrului solicitat, si-i arata ce are (…). Junele ii zambeste, ii multumeste frumos, dar nu cumpara nimic. Face in schimb o propunere: "Ce-ati zice, domnisoara, de o pizza si un bidon de doi litri de Coca-Cola?" Ea nu-l ia in seama, ci isi pune mainile in cap, ne arunca o uitatura plina de intelesuri si, afisand un aer de martira, puncteaza: "Vedeti? V-am spus doar, multi vor sa ma agate!"

– Dar esti cautata, nu gluma! Misuna curtenitorii in jurul tau!
– Ce sa le fac? Spuneti-mi ce sa le fac! Barbatii sunt barbati. Imi dau seama ca ma vor, ca le starnesc instincte, dar n-am cum sa le spun "da" tuturor. Multi intra doar ca sa ma admire, sa se apropie de mine…
– Cum le raspunzi?
– Pai, cum sa le raspund? Cu indiferenta, n-ati vazut? Doar v-am zis: nu ma las abordata cu una, cu doua. Nu cred in dragoste la prima vedere.
– Vrei sa spui ca n-ai cedat niciodata in fata unor astfel de tentatii?
– Ba da, dar numai o data. In urma cu cateva luni, un colonel de Politie s-a tinut dupa mine doua saptamani. Eram pe litoral si, innebunit de fizicul meu, m-a urmarit incontinuu, ca sa-mi ofere marea cu sarea…
– Normal, doar erati pe litoral…
– Da… Si pana la urma i-am cedat. Ma zapacise complet. Am mers cu el prin viata o vreme, apoi l-am abandonat.
– De ce? Ce-avea omul?
– Nu era de soi. Imi luase fata la inceput cu promisiuni si juraminte, pentru ca mai apoi sa ma conving ce era de fapt: un ins dereglat, un obsedat de sex, care nu tinea seama de pudoarea mea; tragea de mine ca apucatu', prin tramvai, nu era normal cu firea.
– E oarecum de inteles, la cat de bine te prezinti. Spune-ne, la valoarea ta, cum de-ti irosesti tineretea aici, cand altele ca tine bat lumea-n lung si-n lat?
– Ei, e o poveste lunga. N-am de gand sa stau mult in amorteala asta. Dar acum trec printr-o perioada grea si trebuie sa ma refac dupa o serie de lovituri primite.
– Cum, una ca tine a simtit gustul ingrangerii?
– Da, una ca mine. Toti cei in care am crezut, au uitat cate-am facut pentru ei… M-au lasat!
– Te simti cumva ca o corabie aflata in deriva, fara timonier? Simti ca esti la un pas de esuare?
– Exact, mi-e teama sa nu naufragiez in mocirla vietii, dupa toate deceptiile astea... Ce e mai dureros, e ca cel mai tare si cel mai mult mi-a facut-o tocmai Florin, omul in care puneam baza pentru viitor.
– Care Florin? Florin Piersic?
– Nu, nu e Piersic. Si nu e actor. E fotbalist. A jucat la Vointa, iar acum e pe undeva prin Craiova. Are valoare in joc, asa cum are si in viata, si pot spune ca tipul e grozav.
– Vorbesti frumos de el, desi spuneai ca te-a ranit...
– Da, il port mereu in minte. Stiu ca, daca nu se inhaita cu baietii din Banie, era si acum al meu. Asa, cine stie in bratele carei oltence si-o fi gasit alinarea… Ca am auzit ca sunt focoase.
– Nu stim, ca n-am avut de-a face cu ele. Dar daca s-ar "arde" si s-ar intoarce la tine?
– Ooh, nu-mi spuneti vorba asta! Ar fi ceva dumnezeiesc. I-as sari de gat si m-as darui toata lui, cu tot ce am! As ierta trecutul si l-as iubi complet. Dar nu se intoarce Florin…
– Ne pare rau. Am deschis rani vechi.
– Nu-i nimic, sunt aproape cicatrizate. Hai sa va spun despre o alta dezamagire de-a mea!
– Spune, Florentina!
– Bunica m-a intristat cumplit, a murit cand nu ma asteptam, la doar 72 de ani. O iubeam enorm.
– Pacat de ea, ca, daca nu murea, poate mai traia...
– Da, pacat! Mare pacat!



Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Tinerii de azi Abandonaţii