gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue23042019

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Refulare individuală în colectiv

Evaluare: / 1
1

E ora 12 fix si, fara o secunda intarziere, profesorul intra in amfiteatru. E un barbat inalt, sobru, grizonat, care nu accepta in timpul orelor nici un fosnit, scrasnit, ras sau vreun altfel de zgomot. La clasa lui nimeni nu misca, nimeni nu vorbeste, nimeni nu respira; nu se aude nici musca. Studentii stiu asta si, ca de obicei, il asteapta linistiti in banci, fara forfota si agitatia de dinaintea altor ore.

Profesorul avanseaza maiestuos pana la catedra si saluta: “Buna ziua!”, apoi isi lasa servieta pe scaun si balonzaidul in cuier, scoate o carte, scrisa, de altfel, chiar de el si isi declina intentiile: “Voi continua de unde am ramas ieri. Ochii la mine!” Si incepe sa astearna pe tabla diverse formule matematice complicate, greu de inteles pentru necunoscatori. Profesorul scrie, studentii copiaza, e o liniste mormantala si o presiune apasatoare, greu suportabila, cand, deodata, se aude un strigat fantastic: “Alo, profesore!”

Vine de undeva din spatele clasei, dar nu e foarte clar de unde. Cativa baieti pufnesc in ras: “Ha, ha!”, niste fete chitaie si ele: “Hi, hi!”; ceea ce s-a intamplat e de neinchipuit la ora de analiza matematica. Apoi tac cu totii si asteapta reactia profesorului, care nu intarzie sa apara. El se intoarce tacticos, scaneaza intreaga sala si intreaba: “Cine m-a strigat?” Nimeni nu scoate un sunet. “Cel ce a urlat sa iasa in fata!” Nici o miscare. Tensiunea creste. Profesorul asteapta un minut, doua, zece, cu o rabdare de sfinx, fara macar sa clipeasca, dupa care, pe neasteptate, se apropie de o fata din primul rand, cunoscuta ca fiind printre cele mai serioase si tocilare din tot anul: “Maria, daca nu-mi spui cine a zbierat, nu treci anul, auzi?” Fata, una durdulie si plina de pistrui, se inroseste toata si face semn ca da, aude. Dar nu spune nimic. “Tu! Ce te uiti la mine? Cu tine vorbesc! Spune ceva!” o someaza el, batand cu pumnul in banca, “Vorbeste, pentru numele lui Dumnezeu! Vorbeste!” Dar ea nu vorbeste.

Drept urmare, profesorul face: “Hmmmm! Va sa zica asa! Refulati ca dementii in clasa mea!” si o ia incet in sus, printre randuri, pana ajunge la Costea, rebelul grupei, un tip inalt, slab si foarte paros, care miroase a bautura. “Costea! Tu esti omul meu!” il bate profesorul amical pe spate, “Zi cine m-a strigat si ai rezolvat sesiunea din iarna!” Uimit, lunganul se ridica in picioare si ingana: “Serios?”. “Serios?” confirma profesorul si repeta indemnul: “Spune! Vorbeste!” Costea se uita imprejur, pare ca e gata sa-l dea in gat pe autorul mojiciei, dar intr-o fractiune de secunda se suceste: “Nu stiu, nu l-am vazut! Imi pare rau!” si se aseaza la loc, vorbind singur: “Doamne, ce ocazie! Sa scap de examen...”

Vazand asta, profesorul isi da seama ca nu scoate nimic nici de la el si, resemnat, se intoarce la lectie, strecurand in demonstratia problemei termeni colaterali, insinuanti, aluzii represive: “Deci nu vorbiti! Il aparati pe magar! Da’ si cand l-oi afla... A dat de dracu’, asta e sigur!” si altele de genul asta cand, deodata, se aude vocea de mai inainte, de data asta mult mai profunda si mai infioratoare: “Hei, profesore!”

Profesorul se intoarce cu fata spre clasa, afisand calmul sau cunoscut si raspunde: “Da, omule, vorbeste! Te ascult! Spune ce vrei!” Si asteapta. Din sala, nimic. Linste totala. “Vrei sa ma scoti din sarite? Te joci cu nervii mei?” intreaba el in continuare detasat. Apoi, brusc, schimba tonul, devine agresiv: “Te joci cu focul, dementule!” si ii da un ultimatum: “Ridica-te in picioare sa-ti vad mutra! Arata-te la fata, dezechilibratule!” Degeaba. Numai tacere si priviri fixe, inflexibile. Nimeni nu scoate un cuvant, drept pentru care profesorul anunta: “Foarte bine! Nu vorbiti, atunci sa va vad la examen! O sa va trec prin toata materia!”, dupa care fara o vorba in plus, paraseste amfiteatrul.

Dupa plecarea lui, studentii raman muti; nu stiu ce sa zica. Apoi, incet-incet, unul cate unul, se ridica si parasesc sala, lasandu-l in urma pe Costea. Ramas singur, lunganul paros trage o dusca scurta dintr-o sticluta metalica si exclama: “Oau! Mamma mia! A fost misto...”

 

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Pofte nocturne

Pofte nocturne

Luni noaptea, putin dupa ora 22.00, in fata casei sale din strada Bacau, sade pe o bancuta coana Leana. Cum sta ea asa linistita si cugeta, se pomenes...

Citeşte mai mult...

Rodica, Rodica...

Rodica, Rodica...

In seara zilei de vineri, 28 septembrie, pe la ora 17.00, in spatele blocurilor situate la intrarea in parcul Morarilor e stransa, ca de obicei, gasca...

Citeşte mai mult...

Muta tace și face

Muta tace și face

Vizavi de hotelul Negoiu, la numai o statie de tramvai de Gara Basarab, este amplasata taraba lui nea Nicu. Omul, avand vreo 50 de ani, este posesorul...

Citeşte mai mult...

Tinerii din ziua de azi...

Tinerii din ziua de azi...

O duminica splendida de primavara aduce pace si caldura in sufletele oamenilor, scotandu-i din case. Unii ies la padure, unii merg la film, altii, in ...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Pe uliţele oraşului Refulare individuală în colectiv