gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Fri14022025

Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Pramatia

Evaluare: / 1
1
Index
Pramatia
Pagina 2
Pagina 3
Toate paginile

E sambata dimineata. Ora sapte, cand e somnul mai dulce. N-a fost, insa, chip, sa dorm; a trebuit sa ma scol. Am treaba. Ma aflu deja pe strada, indreptandu-ma catre locuinta fratelui, unde avem programata o actiune complexa, numita in mod generic “curatenie generala”. Trebuie scoase covoarele, mutata mobila si spalat pe dedesubt, plus multe alte chestii, una mai solicitanta ca alta. Nu-mi convine deloc ca trebuie sa fac asta, dar nu am avut cum sa il refuz: nici el nu ma refuza niciodata atunci cand il rog sa ma ajute sa golesc niscai sticle de bere...

Ma apropii de intersectia numita, de cunoscatori, “Diham”, asta pentru ca pe vremuri aici era un restaurant cu numele acesta. Acum, insa, in locul lui sunt mai multe localuri inferioare ca numar de metri patrati, dar superioare ca numar de fite pe metru patrat. Aici, ziua, ca ziua: zac cativa smecheri din cartier cu cate o bere in fata, calculandu-si banii de luat, si cateva curvistine cu cate o cafea in fata, numarandu-si banii deja luati; noaptea, insa, e full. Vin din toate partile, cu greu se poate gasi un loc, si asta doar cu interventii. Iar in noptile din week-end e nebunie curata. Mi-ar lua mult sa o descriu, fiindca nebunia e greu de descris, asa incat am sa ma rezum la un singur cuvant, si intelegeti voi restul: mini-Mamaia.

Dar sa revin la povestire. Trec, va sa zica, sambata dimineata, prin zona. A fost o noapte de vineri plina, si asta se simte in aerul de sus si se vede in mizeria de pe jos. Petrecaretii au inceput sa se indrepte catre case, lucru care se poate deduce, mental, din scaderea numarului de bolizi de lux din parcare si constata, fizic, din vederea oamenilor ce parasesc localurile. Chiar acum iese un cuplu bine facut. Tipa, echipata intr-o rochie rosie, tipatoare, abia se tine pe picioare; merge rezemandu-se de el si clatinandu-se la fiecare pas. Tipul, echipat in niste salvari albi si un tricou de firma, se clatina si el, reusind cu greu sa o sustina, mai ales ca, din motive doar de ea stiute, tot trage inapoi, catre local. Prabusirea pare iminenta si, intr-adevar, peste numai cateva clipe, cu cativa pasi inainte de ajungerea la strada, se produce. El cade primul, ea a doua, peste el.

“Tu-ti mortii ma-tii de pramatie!” urla el, ridicandu-se cu greu de pe trotuar. “De ce bei, fa, daca nu stii sa bei?” Fata, insa, nu pare a auzi ceea ce este intrebata. Se agata cu ghearele de pantalonii lui si, privindu-l ca pe un salvator, il implora: “Ridica-ma, Giani! Nu ma lasa aici!” Tipul isi trage piciorul, gest care o surprinde pe ea. Fata scapa materialul si vine inapoi, pe spate, cu picioarele in sus, rupandu-si frumusete de rochie rosie si aratand celor care sunt de fata, chilotii la fel de rosii. “Nenorocitule! Jigodie ce esti! Ridica-ma! Ridica-ma si du-ma inapoi!” ii striga de acolo, de jos, de data asta pe ton mai degraba poruncitor decat rugator. “Urinez pe tine, pramatie! Cine te-a pus sa bei? Ti-am zis: nu mai bea, Ioana, nu mai bea, Ioana, ca te imbeti dar tu tot beai! Na, acum: esti zdrente!”



O lume mizeră Pramatia