gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Sun18112018

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Nespălatul

Evaluare: / 1
1

Vine o vreme cand fiecare dintre noi priveste inapoi, constata ca nu intotdeauna a fost atat de bun pe cat ar fi putut fi si isi propune sa repare ce mai poate repara. Vremea aceasta a venit, pentru nevasta-mea, in urma cu vreun an, de cand dateaza cele pe care vi le povestesc in cele ce urmeaza. Cititi si va cruciti! Si sa nu uit: nu incercati asa ceva acasa! E mai dureros decat pare...

Va sa zica, se intalneste nevasta-mea, Andreea, cu o fosta colega de serviciu. Una, Cerasela, cu un comportament la fel de frivol si dubios pe cat ii e si numele. De ce afirm asta? Fiindca Cerasela, pe langa faptul ca traia de zece ani in concubinaj cu unul care o caftea in mod regulat, mai avea si doi copii din flori si doi amanti. Plus alte pacate, care nu au legatura cu nespalatul de care vreau sa va vorbesc. Si ce credeti ca ii zice Cerasela asta nevestei-mele, care i se plansese de anumite probleme? Ii zice:

- Daca vrei sa iti mearga bine, trebuie te curatesti de pacate si de tot ce e rau in tine. Eu asa am procedat. Si uite acum ce bine imi e...

- Ce trebuie sa fac pentru asta? intreaba, curioasa, Andreea, nestiind-o pe Cerasela genul care sa le aiba cu cele sfinte.

- Trebuie sa te smeresti si sa te spasesti. Iar pentru asta trebuie sa te caiesti si sa te pocaiesti, ii zice respectiva.

- Bine, bine, asta in teorie. Dar in practica? insista Andreea, care mai trece ici-cand pe la biserica, fara a fi o habotnica sau macar o crestina practicanta. Ce trebuie sa fac, practic, pentru a ma curati?

- Trebuie sa te umilesti in fata celui pe care il dispretuiesti, ii zice aia si o lasa masca.

Sau, ma rog, cam asa ceva. Importanta e ideea. Cica, pentru a obtine spalarea pacatelor si mantuirea, trebuie sa uiti de propria persoana, sa nu te mai gandesti la tine insuti, ci la altul. Dar acel altul nu trebuie sa fie vreun nepot sau vreo alta ruda amarata din familia. Nuuu, ca umilirea sa fie cu folos, trebuie ca acel cineva sa fie ultimul om in fata caruia te-ai ploconi in mod obisnuit. Asta e reteta salvarii sufletului. Cel putin la Cerasela a functionat perfect, iar acum, dintr-o pacatoasa fara pereche, care era, s-a transformat intr-o virtuoasa cu accente de sfanta, drept dovada stand faptul ca, imediat ce a incheiat "tratamentul de igienizare interioara", a renuntat la unul din ce doi amanti...

Ma rog, nu insist asupra detaliilor de ordin tehnic. Concluzia e ca, in naivitatea sa de femeie putin credincioasa, Andreea s-a uitat in gura Ceraselei, a luat de bune vorbele panaramei si nu s-a lasat pana nu m-a convins sa o las sa incerce. Iar eu, in bunatatea mea infinita, de sot iubitor, am acceptat. Asa a ajuns la noi in casa nespalatul.

"Nespalatul" este un cersetor gasit de Andreea prin centru. Un om al strazii, care doarme prin canale si mananca de prin tomberoane. Si care, din cand in cand, pentru a strange bani de bautura si tigari, cerseste. Culmea, dar si primeste. Am stat si l-am urmarit vreo ora, tot incercand sa o conving pe nevasta-mea sa renunte la prostia pe care i-o bagase in cap Cerasela. Cred ca a scos vreun pol-doi, dintr-astia noi. Asta si datorita faptului ca arata cum arata...

 

Stiti cum arata? Are o figura prelunga, cu pometii trasi, in genul lui Virgil Ogasanu. Are sprancene groase si stufoase, ochi negri ca abanosul si dinti albi ca laptele, acoperiti partial de o mustata smechera, a la Romica Tociu, care ii tot intra in gura. Si, peste toate, are un zambet aparte, de clovn trist, in genul lui Valentin Uritescu, care starneste mila si simpatie in acelasi timp, facandu-l pe trecator sa bage mana in buzunar. E o aparitie, nespalatul, ce mai incoace si incolo...

Dar sa revin la povestire. Eu nu intru la discutii, nu e treaba mea. O las pe nevasta-mea sa se descurce cu el. Ma intreb daca o reusi sa se inteleaga cu el, ca ea obisnuieste sa mai bage si cuvinte d-alea din carti, mai de oameni superiori, asa, pe care abia le pricep eu, daramite un om al strazii, fie el si din centru. Dar, cum-necum, se intelege si, intr-un final, ii vad venind impreuna catre masina la volanul careia ma aflu. Cobor si, baiat finut cum sunt, ii deschid nespalatului portiera din spate, iar sotiei pe cea din dreapta mea. Urca amandoi si pornim. Nu trec, insa, mai mult de cinci secunde si imi vine sa cobor.

Nu va puteti inchipui cum miroase omul acesta. Si nici eu nu am destule cuvinte pentru a va face sa intelegeti. Nu s-au inventat inca asemenea cuvinte. Ideea e ca, daca nu as deschide geamurile imediat, am muri sufocati, si eu, si Andreea, inainte de a ajunge la prima intersectie. Care intersectie se afla la nici o suta de metri in fata... Asa ca le deschid. Revenit la viata, arunc un ochi in oglinda, sa vad ce face nespalatul. Nu face nimic, in afara sa se scobeasca in nas si sa scoata niste muci, pe care ii intinde, elegant, pe spatarul scaunului meu. Il observ miscarea, dar nu-i spun nimic, nici nu-i dau pumnul in gura care s-ar fi cuvenit. Daca e mantuire, mantuire sa fie! Pai, nu?

Dupa vreo jumatate de ora, care mi s-a parut o jumatate de zi, ajungem in fine acasa. Cobor eu, coboara si ei, si ne indreptam spre imobilul in care locuim. Ii las pe Andreea si pe nespalat sa urce in lift, eu zabovind sa cumpar cate ceva de la buticul de la parterul blocului. Nu de altceva, dar, daca as fi in intrat cu el in lift, nu cred ca as fi ajuns viu pana la etajul opt, unde stam. Asa ca, pentru a evita asfixierea, ma opresc la chiosc. Iau ce iau, dupa care, cu inima cat un purice - ca tot m-am umplut de ei in autoturism -, urc si eu in apartament.

Il gasesc pe nespalat instalat confortabil pe sofaua din sufragerie, cu un pahar de whisky cu gheata in fata, privind la televizor. Andreea e la bucatarie, pregateste masa. Ma intreb ce sa fac, daca sa vorbesc cu el sau nu. Desi nu-mi arde, zic sa fiu o gazda amabila si ma hotarasc sa il bag in seama. Dar, tocmai cand sa deschid gura, simt o mancarime cumplita pe ceafa, spate si pe picioare. "Paduchi! M-au invadat paduchii!" imi spun in gand, in timp ce ma scarpin pana imi da sangele. Si, in loc sa il bag in seama, asa cum intentionam, il bag in aia ma-sii si-mi vad de treaba mea. Care treaba? Firesc, aceea de a ii injura de toti sfintii pe Cerasela si pe toti cei din neamul ei.

Sunt insa intrerupt din nobila preocupare de Andreea, care intra in camera, il ia pe nespalat de brat si-l conduce la baie. Imi vine pe buze un refren dintr-un cantec celebru al formatiei Compact: "Traiam clipe care-as fi vrut/ Sa n-aiba vreun sfarsit..." Atata doar ca la mine e exact pe dos: "Traiam clipe care-as fi vrut/ Sa n-aiba vreun inceput..." Dupa care dau doua pahare de whisky pe gat, imi torn putin si pe dupa ceafa, sa mai inece din paduchii aia, si o intreb pe Andreea, revenita de la baie:

- Nu te duci sa-l freci cu peria pe spate? Daca vrei ca mantuirea sa fie adevarata mantuire, atunci asa trebuie sa faci! Si sper ca nu ai uitat sa pui petale de trandafir in cada.

- Auzi, stii ce? Nu am chef de ironiile tale, mi-o taie scurt Andreea, vadit nemultumita. Sunt destul de amarata si fara ele, asa ca te rog sa ma scutesti.
- Dar de ce esti amarata? o mai intep eu o data. O data cu nespalatul, te cureti si tu. Pe interior. Te sfintesti. Ar trebui sa fii fericita.
- Bine, bine, imi raspunde in doi peri. Acum coboara pana la chiosc si ia niste tigari, ca am uitat de ele.

Multumesc cerului pentru asta si in niciun minut sunt in lift. Dupa alte douazeci revin si il gasesc pe nespalat - oare il mai pot numi asa, din moment ce e proaspat imbaiat? - asezat la masa, in postura speciala de participant la un ospat al carui singur invitat e. Barbierit cu instrumentele mele, imbracat in hainele mele si incaltat cu pantofii mei, imi pare o cu totul alta persoana. Desi nu-mi place s-o recunosc, n-am cum sa n-o fac: arata a om. Ma bucur, insa, cel mai mult, pentru cum miroase: lavanda depusa din belsug pe tot corpul - ma intreb daca nu cumva o fi si baut din ea, la cat succes a avut parfumul la el... - acopera izul insuportabil de dinainte de spalare, facand apartamentul nostru sa para, din nou, o casa de oameni.

In fine. Nu va mai spun ce si cat mananca nespalatul - m-am hotarat; tot asa ii spun, chiar daca s-a spalat - , ca va imbolnaviti. Nici ce si cat bea, ca lesinati. Ideea e ca se simte omul bine si ca, cu ajutorul lui, sotia mea este, in fine, smerita, spasita, caita si pocaita, nu? Asta conteaza, cu asta ramanem. Una peste alta, dupa desert, suc, cafea si tigara, scapam de nespalat. Andreea ii da un geamantan cu haine, o sacosa cu mancare, bautura si tigari, plus un plic cu bani, si ii da drumul pe usa. Mai dau repede doua pahare de whisky, ii mai injur putin pe Cerasela si ai ei, deschid geamurile si ma pun pe sunat cunoscutii; obligat-fortat maine, la prima ora, trebuie sa se prezinte la mine o echipa de deparazitare, dezinsectie, descarcerare si alte chestii dintr-astea utile la casa omului proaspat mantuit. Ceea ce se si intampla; desigur, nu fara sacrificii si obligati... Dar nu asta e important. Important e ca am scapat de belea. Sotia mea a facut-o pe-aia greaua. S-a curatit. Si, pe langa ea, putin, acolo, si eu. Ei, si-acum sa vedeti capacul. Tineti-va bine!

Trec cateva zile de la intamplarea de mai sus. Ma aflu cu Andreea in centru, in drum catre un spectacol, cand atentia ne este atrasa de cinevaca care dace ceva. Un cersetor scormoneste intr-un tomberon dupa mancare. Scoate ce scoate de acolo, indeasa in buzunare, dupa care se intoarce sa plece. E momentul in care ii zaresc chipul: e nespalatul pe care il adusese Andreea la noi acasa. Arata aproape la fel ca atunci cand l-am vazut prima oara si nu am niciun dubiu ca, in cel mai scurt timp, va arata absolut la fel. Ma intreb, insa, ce anume l-a determinat sa revina la vechea moda, ce anume s-o fi intamplat. Si, eu ca eu, dar Andreea moare de curiozitate. Asa ca se duce si vorbeste cu el.

- Ce-a zis? Ce-a patit? o intreb dupa ce se intoarce si ne indepartam.

- Ce sa zica? N-a patit nimic, imi raspunde ea. Doar ca, vazandu-l imbracat frumos, nimeni nu-i mai dadea un leu si risca sa moara de foame. Asa ca a fost nevoit sa renunte la hainele primite de la noi si sa imbrace altele, gasite prin gunoaie.

- Interesant, ii zic. Foarte interesant Si altceva ce-a mai zis?

- M-a rugat, daca mai am drum prin zona, sa-i mai aduc niste parfum de-al tau, ca i-a placut foarte mult mirosul de lavanda.

- Poftim?!

Cam asta fu povestea nespalatului. De atunci nu l-am mai vazut niciodata, nici eu nici Andreea. Si nici nu ne dorim asta. Dar, de gandit la el, ne gandim in mod frecvent, ca si la Cerasela. Eu, unul, cel putin, ma gandesc zilnic la Cersela si la neamul ei... Cat despre curatirea de pacate, nu am observat efecte imediate, nici Andreea, nici eu. Dar, din cate am inteles, mantuirea e un proces complex, care cere timp. Mai dureaza...

ADAUGA COMENTARIU

Din aceeasi categorie:

Strănutul

Strănutul

Ma aflu in autobuz. Unul aglomerat, ca pe vremea autobuzelor aglomerate. Ma indrept catre casa, dupa un lung program de rutina si dupa o scurta raita ...

Citeşte mai mult...

Misoginul

Misoginul

"Omule, ce nu-mi place mie la femei e felul lor de a fi si de a se purta. Acum spun una, peste o clipa spun alta. Sunt niste prefacute de prima mana. ...

Citeşte mai mult...

Bătaia

Bătaia

E o dupa-amiaza calduroasa. Foarte calduroasa. Autobuzul in care ma aflu are la volan un sofer din categoria celor buni familisti. Adica din cei care ...

Citeşte mai mult...

Eliberarea

Eliberarea

E o seara frigurosa, de toamna. Sunt singur pe strada, golit de ganduri si de sentimente. N-am chef de nimic si, pentru ca nu am chef de nimic, ma gan...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

O lume mizeră Nespălatul