gototopgototop

Vechea Poveste

Povești de viață ca la nimeni altcineva. Povești unice.

Tue21112017

LIKE pentru a fi la curent cu noutăţile de pe VecheaPoveste.ro

Recomanda prin Y!M
Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii lor. Aflati mai multe... [ x ]

Pariul

Evaluare: / 1
1

A venit primavara. Au inceput ursii sa iasa din barloguri si oamenii din case. Ma aflu in parcul Titan, acolo unde au loc diverse concursuri sportive. Sunt asezat in tribuna, urmarind un meci de baschet intre niste pustani prea grasi pentru varsta afisata sau prea tineri pentru kilogramele aratate. Nu e cine stie ce de meci, ma cam plictisesc. Cand, deodata, atentia imi este atrasa de un tip la vreo 30 de ani, inalt, slab si  ras in cap. "Seminte! De bostan si floare, seminte!" tipa el cat poate, de sparge timpanele celor de alaturi. "Seminte! Bomboane agricole! Luati, nu va uitati!" insista pe langa cei ce se codesc. Si, incet-incet, isi vinde marfa.

Cand termina, se asaza pe banca, la doi pasi de mine si incepe sa isi numere banii. Numar o data cu el. Sa aiba cateva zeci de lei, daca nu chiar o suta. "Ajung de doua-trei curse de caini", apreciez eu cu voce tare, facandu-l sa tresara si sa isi intoarca privirea spre mine. "Sau de un pariu sportiv combinat. Sau de o ora de pacanele..."  adaug, cand observ ca i-am captat atentia. Da din mana a lehamite, insotindu-si gestul de clatinarea capului, intr-un gest ce tradeaza nostalgia vremurilor apuse: "Ehe... Aia a fost demult. Acum nu mai tine. A fugit puiul cu ata..."

Tipul este un personaj pe care il cunosc din vedere, cu care ma salutam pasager in trecut, dar cu care nu am avut niciodata taine. Se numeste Florin, lucru pe care il stiu tot din auzite, si este - sau, mai bine zis, era - un parior inrait. Nu exista zi de la Dumnezeu in care sa nu il gasesc in vreuna din agentiile din cartier, mizand. Paria pe orice: pe curse de caini sau cai, pe sporturi, dar si la ruleta sau la jocurile mecanice numite in popor "pacanele". Si cand spun ca paria, asta inseamna ca intr-adevar paria, nu se incurca: rula in jur de 3.000 de lei pe ora. Cu totii, cei ce il vedeau, se intrebau de unde are atatia bani, caci, daca te uitai la el, nu arata a cine stie ce afacerist pricopsit; dimpotriva, parea mai degraba un student amarestean. Nimeni, insa, nu intra in intimitati cu el. Acum, serios: cum sa intri in intimitati cu unul care pariaza 300 de lei in cinci minute, cand tu pariezi 30 lei intr-o luna?...

De multe ori castiga, dar de si mai multe ori pierdea. Insa nu parea deloc afectat, de parca nici nu ar fi fost interesat sa castige. Faptul contraria si mai tare, caci nimeni nu joaca fara a urmari sa castige, nimeni nu poate ramane indiferent atunci cand banii ii ies din buzunar precum prostiile din gura Zavorancei. Un singur lucru era clar: nu muncise pentru banii aceia, ii picasera de undeva din cer. Prea usor renunta la ei. Caci, desi nu am calculat niciodata, daca ma gandesc bine, ajung la concluzia ca pierdea cateva mii pe zi, daca nu cumva chiar mai mult. Si nu se consuma deloc. Doar zambea si trecea la urmatoarea provocare. Si tot asa, zi de zi, saptamana de saptamana, timp de cateva luni. Pana intr-o zi din urma cu circa jumatate de an, cand n-a mai aparut. De atunci, nu l-am mai vazut deloc pana astazi, cand il descopar vanzand seminte in parc. Hotarat, lucru, totul e ciudat in privinta lui: e ciudat modul in care arunca cu banii, e ciudat modul in care a disparut si e ciudat modul in care a reaparut.

Nu-l intreb nimic. Il las in pace. Dar el simte nevoia sa vorbeasca. Se da ceva mai aproape, isi aprinde o tigara si ma intreaba ce fac. De parca n-ar vedea ce fac: ma uit la meci. Ii raspund politicos: "Bine!" si il intreb la randul meu: "Dar tu?", adaugand pe coada: "Nu te-am mai vazut pe la agentiile de pariuri. Ti-ai facut suma?" Vorbe oarecum ironice, caci e clar ca nu si-a facut-o; daca si-ar fi facut-o, n-ar vinde acum seminte. Nu se afecteaza, insa: ori nu observa ironia mea, ori nu se sinchiseste de ea. Raspunde pe un ton plat, de parca ar anunta ca a stat ploaia: "Dar de unde? Dimpotriva, am pierdut tot!" Sunt tentat sa il intreb cat anume, dar mi-e jena, asa incat ma abtin. Imi observa retinerea si imi satisface curiozitatea: "50.000 de euro. Adica vreo 230.000 lei sau 2 miliarde si trei sute de milioane vechi". Raman mut. Ce sa ii spun? Ca imi pare rau? Sincer, nu imi pare, asa cum nu mi-ar fi parut nici daca ar fi castigat. Imi e pur si simplu indiferent. Asa ca trec peste destainuirea sa cu vadita nepasare si intreb: "Si acum?"; "Acum astept.";  "Ce anume?"

Povestea lui Florin, pe care o aflu acum in intregime, este una clasica, de manual. Singur la parinti, a fost crescut in puf si nu a fost niciodata pus in situatia de a nu putea ceva ce voia. I s-au facut, mereu, poftele. Asa incat n-a fost deprins a lupta pentru a obtine cele necesare. Totul i-a picat de-a gata. Dupa absolvirea liceului, cand alti tineri intra la facultate sau in productie, el a intrat la idei. Una dintre aceste idei, cea mai proasta cu putinta, a fost sa falimenteze casele de pariuri. Motiv pentru care s-a pus pe jucat. Si, asa cum l-am vazut cu ochii mei, juca, nu se incurca. Fondul de joc ii era asigurat, initial, de mostenirea primita de la o matusa peste care daduse masina si care ii lasase lui, in calitate de nepot, totul. Dar in cativa ani a terminat banii si a ajuns la fundul sacului.

Moartea batranei a insemnat pentru Florin sansa mult asteptata. A vandut casa lasata de bunica prin testament si a reintrat in joc. A aplicat «Martingale»  timp de doi ani. Dar, urmarind sa ajunga cat mai repede pe profit, s-a abatut de la cerintele sistemului, sarind etape. Asa se face ca a pariat cand nu trebuia si nu a facut-o exact atunci cand ar fi trebuit. Urmarea? La sfarstiul celor doi ani era din nou la blana. Si asta nu-i totul. Peste alti doi ani a repetat experienta, cu singura deosebire ca banii i-au intrat pe alta filiera: nu raposase bunica din partea mamei, ci bunicul din partea tatalui. El a vandut albumele filatelice are omului, unele foarte scumpe, si s-a pus pe tocat banii la pariuri.

Era perioada in care il cunoscusem si in care il injuram in gand, ca toti ceilalti, pentru ca facea coada in agentii cu sutele sale de bilete pe care la plasa la modul cel mai aiuristic cu putinta. Cum ajunsese aici? Incercase, o vreme, aplicarea «criteriului Kelly», dar, nerespectand legile managementului banilor, nu a avut succes. Asa incat, ofticat din cale afara, se pusese sa joace la plesneala. Sau altfel spus, tragea foc imprastiat, paria pe tot ce prindea: cai, caini, pacanele, Eurovision, Oscar, alegeri prezidentiale si alte aiureli de genul acesta. Degeaba. Desi ici-cand mai ciupea care un castig, de cele mai multe ori pierdea. Si, uite-asa, in circa sase luni a fost gata. A ajuns iar la mana parintilor. Si, ca sa isi poata plati niste datorii mai vechi, s-a apucat sa vanda, ambulant, lucruri utile sau sezoniere: martisoare, leucoplast, felicitari de Paste, lanterne sau seminte...

"Cizmaria e o meserie frumoasa si banoasa. De ce nu te intorci la atelierul tatalui?" il intreb la putin timp dupa ce termina de istorisit cele de mai sus. "Nu e pentru mine cizmaria. De fapt, munca, in general, nu e pentru mine", imi raspunde cat se poate de franc. "Daca nu am muncit o zi in viata mea, crezi ca m-as mai putea apuca de munca la varsta asta?" Nu pot sa nu ii dau dreptate: e foarte grea asemenea intreprindere, daca nu chiar imposibila. Nu-l vad muncind. Asa incat revin cu intrebarea de mai inainte: "Si atunci ce ai de gand?"; "Ti-am spus. Acum astept.";  "Ce anume?"; "Am un unchi in Australia, ajuns acolo in urma cu vreo cinspe ani si imbogatit intre timp, despre care am auzit ca e pe moarte."; "Si?" ; "De data asta ma axez pe poker. Am auzit ca se castiga bine din el. Am vazut si reclame la televizor. Treaba serioasa, ce mai..."

Nu sunt un jucator de calibrul lui Florin, dar as putea paria tot ce am ca, in maximum un an de cand va primi mostenirea unchiului, nu va mai avea nimic. Pokerul e pacatos rau; nu e pentru oricine...

 

Din aceeasi categorie:

Invidia

Invidia

Sunt blazat. Rece. Golit de sentimente. Nu simt nimic. Nu traiesc. Inspir si expir, dar nu traiesc. Am nevoie de ceva care sa ma faca sa simt ca traie...

Citeşte mai mult...

Împuţitul

Împuţitul

A venit caldura si m-am gandit sa dau o fuga pe la doctor. Nu de altceva, dar sa stiu cum stau, cata bere am voie sa torn in mine vara asta, ca sa o a...

Citeşte mai mult...

Sânge

Sânge

E duminica dimineata. Ma aflu in sala de asteptare a unei gari mici, de provincie. Ma intorc de la o nunta si sunt foarte obosit. Abia astept sa vina ...

Citeşte mai mult...

Lupta

Lupta

"Nu e nimeni pe strada, ochii tristi sa mi-i vada", zice un refren celebru. Dar mie nu mi se potriveste decat prima parte, adica, desi singur pe o str...

Citeşte mai mult...

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează