Ma aflu in autobuz. Unul aglomerat, ca pe vremea autobuzelor aglomerate. Ma indrept catre casa, dupa un lung program de rutina si dupa o scurta raita printr-unul din noile mall-uri din Capitala, construit pe locul uneia dintre vechile intreprinderi de stat daramate o data cu daramarea statului de drept. Cu o mana pe bara si cealalta pe buzunar, inconjurat de o multime de straini pentru care, daca ar muri pe loc, nu as varsa o lacrima, ma duc cu gandul la cele curente, intrebandu-ma daca nu cumva am uitat ceva din cele ce ar fi trebuit sa nu le uit. Ajung la concluzia ca nu, drept pentru care imi las mintea sa rataceasca prin locurile prin care ii place ei sa o faca atunci cand nu este pusa la treaba. Nu apuc, insa, sa ratacesc prea mult, caci tocmai cand sunt pe cale de a vizualiza imagini greu de inchipuit si, cu atat mai putin de reprodus, ma vad disturbat de un sunet zgomotos, venit din apropiere: "Hapciu!"
Imi indrept privirea, la unison cu ceilalti calatori, catre cel care a stranutat. Este un baiat aflat la o varsta la care ar fi trebuit sa fi devenit barbat, dar nu a facut-o: un adolescent intarziat sau un adult inapoiat. Poarta un palton ponosit, de genul celor pe care gasite aruncate la ghena de catre vreun vecin mai instarit, niste pantofi la fel de ponositi in care poate se simte bine, dar in care arata rau, iar pe cap are un fes negru, tras pe frunte asa cum a vazut el ca si-l trage juniorul Iglesias. Prezinta, una peste alta, imaginea unui personaj ciudat, care nu poate fi, din doua, decat una: un nonconformist ori un ticnit. "Haaap-ciu!", o comite el din nou, inainte de a-mi putea eu lamuri dilema, de data aceasta mai tare decat inainte, de intoarce intreg autobuzul. "Haaaaa-pciu!", vine si urmatorul stranut. Serie de trei, tradand o raceala comuna ori o alergie deosebita, contorizez eu.
Toate trei au fost puternice, dar ultimul a fost de-a dreptul cutremurator. De piatra sa fi fost, si tot te-ai fi simtit miscat de profunditatea lui. Nu e de mirare, asadar, ca se intoc capetele pasagerilor unul dupa altul, nu putini fiind cei curiosi sa-l vada pe cel are carui stranuturi puternince tradeaza forta si virilitate. Cativa tineri ii ureaza "Noroc!", niste pensionari ii ureaza "Sanatate!" iar alti oameni ii ureaza si una si alta, adica "Noroc si sanatate!" Ii urez si eu de bine in gand si ma trag putin mai departe, pentru a evita contactarea vreunui virus provenind din precipitatiile expulzate pe gura stranutatorului, pe care le-am simtit pe mine la precedentele extrageri. "Haaaaaaaa-pciu!", vine chiar atunci al patrulea stranut, urmat la numai cateva secunde de cele cu numerele cinci, sase si sapte: "Haaaaapciu!", "Haaaaapciu!", "Haaaaapciu!". Nu pot sa nu raman impresioat. Serie de trei se mai intampla. dar serie de patru e ceva mai greu de intalnit. De unde concluzia: individul este un mic performer.
Distantat putin, ma uit cu atentie la el. Are cam 1.70 inaltime, par roscat si o figura prelunga, prevazuta cu gura larga, in genul rechinilor, care il tradeaza ca fiind un ragaitor redutabil. Nimic din infatisarea sa, insa, nu il recomanda ca un stranutator de elita, asa cum se dovedeste. "Haaaaaaaaaa-pciu!", trage el un nou stranut, parca pentru a-mi confirma ideea. "Haaaaapciu!", "Haaaaapciu!", mai baga doua, la intervale scurte, regulate. Multimea de «noroace» si «sanatati» care ii raspund ca la un semnal nu mai conteneste. Intarziatul sau inapoiatul pare sa se simta bine. Raspunde cu o serie scurta de "Multumesc!" si isi reia imediat recitalul, continuand cu o minunata serie de cinci: "Haaaaaaaaa-pciu! Haaaaaaaaa-pciu! Haaaaaaaaa-pciu! Haaaaaaaaa-pciu! Haaaaaaaaa-pciu!"
"A elimina cu zgomot, pe nas sau pe gura, aerul din plamani, printr-o miscare brusca si involuntara a muschilor expiratori", asa este definit verbul "a stranuta" in dictionar. Ma intreb insa, si nu sunt singurul, cat de involuntare sunt eliminarile de aer ale excentricului sau cretinului, ce-o fi el, din autobuz, ca prea multe sunt. "Haaaaaaaaa-pciu!", mai trage el un stranut, parca pentru a intari ideea. Nu se poate una ca asta. Mai stranuta omul, dar nici chiar asa! Ma gandesc, ca sa imi dau seama ce hram poarta, sa il intreb daca il pot ajuta cu ceva, dar mi-o ia inainte un varstnic de alaturi: "Dar stiu ca ai racit, nu gluma!" Vorbe spuse pe un ton neutru, intr-o formulare eliptica ingloband intrebarea care asteapta raspunsul: "Ce se intampla cu tine?" Stranutatorul intelege si el asta, asa ca se simte dator sa explice: "Nu am racit, dar am o alergie puternica, necontrolabila!" Devin interesat.
"Dar la medic ai fost? Sunt niste teste alergologice care se fac in zilele noastre..." se intereseaza batranul, plin de bunavointa. "Haaaaaaaaa-pciu!", ii raspunde respectivul cu un nou stranut, probabil al o sutalea, adaugand rapid, inainte de urmatorul: "Nu e nevoie! Stiu singur ce am. Sufar de o boala incurabila!" Ciulesc urechile. Un om in floarea varstei, care vorbeste cu atata nonsalanta despre moartea care il paste, nu intalnesti in fiecare zi. "Aoleu! Nu mai spune una ca asta, taica! Doamne sfinte!", se cutremura batranul. "De asta stranuti incontinuu?" Tipul face semn din cap ca da, de aia stranuta si, cum zice la carte, printr-o miscare brusca si involuntara a muschilor expiratori, mai elimina o data, cu zgomot, pe gura, aerul din plamani: "Haaaaaaaaa-pciu!" Apoi de inca vreo cinci-sase ori. Varstnicul asteapta sa se linisteasca, apoi il intreaba direct: "Si cum se numeste boala asta a ta?" La care stranutatorul ii replica cu un aer indiferent, de parca nu ar dori sa se acorde mare importanta vorbelor sale, vorbe care in realitate sunt premeditate si bine studiate: "Am alergie la prostie!"
Auzind asta, batranul ramane mut, la fel ca majoritatea celorlati calatori. Va sa zica, totul nu a fost decat un spectacol, iar eliminarile de aer nu au fost nicidecum involuntare, ci cat se poate de. controlate. "Daca sunt inconjurat de ea, nu am cum sa ma abtin", se simte dator sa explice, zambind ironic, "incurabilul", dupa care mai trage o serie de trei: "Haaaaaaaaa-pciu!" "Haaaaaaaaa-pciu!" "Haaaaaaaaa-pciu!", se indreapta spre usa si, cum opreste autobuzul in statie, coboara razand, urmarit cu privirea de toti cei care ii urasera noroc si sanatate. Ajuns jos, se inconvoie tot si, cu aplecare pana la pamant, mai baga o serie de cinci stranuturi dureroase: "Haaaaaaaaa-pciu!" Vazandu-l cum face, batranul se intreaba, mucalit: "Acum de ce-o mai stranuta?" La care un altul, de alaturi, ii raspunde: "N-ai auzit ca are alergie la prostie? La ce prostie e in capul lui, e normal sa stranute intruna..."
La fel de amuzat ca si restul calatorilor de vorbele omului, cobor la urmatoarea si o iau pe jos catre casa, cand deodata, in spatele meu, aud ceva familiar: "Hapciu!" Ma intorc si il vad pe vecinul de la trei, care fusese si el in autobuz si care incercase un spirit de gluma. "Ai grija, vecine, ca stranutul e molipsitor!", ii arunc peste umar. "Ca si prostia..."
Din aceeasi categorie:
Perversul
E o perioada nasoala a anului curent. Trebuie depuse declaratiile de venituri pe cel precedent. Nu-mi place, dar n-am ce face; trebuie sa ma conformez...
Eliberarea
E o seara frigurosa, de toamna. Sunt singur pe strada, golit de ganduri si de sentimente. N-am chef de nimic si, pentru ca nu am chef de nimic, ma gan...
Strănutul
Ma aflu in autobuz. Unul aglomerat, ca pe vremea autobuzelor aglomerate. Ma indrept catre casa, dupa un lung program de rutina si dupa o scurta raita ...
Adultera
De o vreme incoace, m-a lovit, in mod inexplicabil, cheful de teatru. Din pacate, insa, nu a mai lovit pe nimeni altcineva din cercul de cunoscuti, as...
TINETI MINTE!